Logos şi poezie

Veşmântul

de Zorica Laţcu În drumul plin de sânge şi noroi, Ti-am auzit, Stăpâne, paşii moi. Ca raza coborâtă din senin, Pluteai uşor, cu mlădieri de crin. În jurul Tău, mulţime de norod, Te pângărea cu sânge şi cu glod. Şi cum mergeam în urma Ta mereu, Stropi şi-asupra mea cu lutul greu. Ci când norodul, Doamne, Te-a lăsat, Întreg veşmântul alb Ţi-era pătat. Aş fi căzut cu sufletul învins, Ci-n mila Ta o mână mi-ai întins. Genuni adânci, ca-n vis s-au luminat. Atunci privii veşmântul întinat, Ca-n inul alb vedeam cum înflorea Din fiecare pată câte-o stea.