Logos şi poezie

Data: 19 August 2007

Oda 10

Domnul Mi-a povăţuit gura prin Cuvântul Lui şi Mi-a deschis inima cu Lumina Lui. El a făcut să locuiască întru Mine viaţa Sa cea nemuritoare şi Mi-a îngăduit a vesti roadele păcii Sale. Să întorc viaţa celor ce doresc să vină la El, şi să robesc robia spre libertate. Îmbărbătatu-M-am şi am prins putere şi-am biruit lumea, şi aceasta biruinţă este a Mea, spre slava Celui Prea înalt şi a lui Dumnezeu, Părintele Meu. Şi neamurile cele risipite s-au adunat împreună. Şi Eu nu am fost împiedicat în iubirea Mea cea pentru ei, căci Mi s-au mărturisit în locurile cele înalte. Şi urme ale Luminii au fost puse pe inimile lor, şi au umblat după pilda vieţii Mele şi s-au mântuit. Şi au devenit poporul Meu în vecii vecilor. Aliluia. (Din volumul „Odele lui Solomon. Rugăciuni creştine din sec. I-II A.D.“, Anastasia, 2003)