Lotul „Polovragi-Tismana” sub teroarea Securităţii comuniste

În 1957, la ordinul partidului unic, organele de represiune declanşau o amplă acţiune de urmărire informativă a celor consideraţi în evidenţe ca militanţi legionari. Măsura a fost un preambul la valul de arestări care se va abate asupra slujitorilor Bisericii începând cu anul 1958, majoritatea acestora fiind consideraţi legionari care continuau să activeze „sub masca misticismului”. În acest tablou represiv erau vizaţi inclusiv vieţuitorii şi vieţuitoarele mănăstirilor Polovragi şi Tismana, ambele din fostul judeţ Gorj, mai ales că făceau parte din cooperativa monahală „Propăşirea”, o unitate economică cu activitate deosebită care rivaliza cu entităţile similare de stat. După aproape un an de urmărire informativă nimic nu părea să se abată asupra acestor aşezăminte monahale, ci probabil desfiinţarea cooperativei, ca multe altele la cererea funcţionarilor din Departamentul Cultelor. Şi totuşi s-a întâmplat ceva care avea să schimbe destinelor principalilor actori ai prosperei cooperative monahale „Propăşirea” din Mitropolia Olteniei.

La începutul anului 1958 Miliţia economică de la Craiova declanşase o anchetă asupra unui caz de fraudare a unor cantităţi mari de produse de la Gostat Craiova. Mai exact, în cursul anului 1956 mănăstirile Tismana şi Polovragi achiziţionaseră de la un funcţionar de la Gostat câteva tone de porumb necesare întreţinerii obştilor, fără acte contabile, ci doar prin plata în numerar. La acest caz s-a mai adăugat un fapt aparent banal. Prin denunţul unei persoane din localitatea Polovragi, la 6 martie 1958, după aproape 10 ani de căutări, Securitatea îl aresta pe colonelul Iulian Popovici, fost prefect al Jandarmeriei din Odesa în perioada războiului. Deşi fusese achitat de Tribunalul Poporului în 1946, doi ani mai târziu el fusese arestat din nou, reuşind însă să fugă de sub escortă. Din 1947, Popovici se stabilise în comuna Polovragi, unde dorea să-şi construiască o casă şi să scrie câteva romane inspirate din experienţa personală. A devenit chiar un apropiat al mănăstirii, stareţul Veniamin Nicolae botezându-i fiica. Împreună cu soţia, Popovici cerceta permanent acest aşezământ monahal şi chiar făcea parte din corul mănăstirii.

Aşadar, reuşind să fugă de sub escortă, Popovici se adăposteşte într-o peşteră din apropierea Polovragiului. După un periplu la Bucureşti, în scopul revederii fiicei, ajutat de ieromonahul Tit Moldovan, în decembrie 1948, ajunge la Mănăstirea Govora, ca „oaspete”, unde locţiitor era Adrian Făgeţeanu. După revenirea stareţului Gherasim Bica, Popovici mai stă la Govora până în ianuarie 1949, de unde îmbrăcat cu un anteriu de călugăr, cu identitate falsă şi „bilet de voie”, cu ajutorul lui Veniamin Nicolae şi Tit Moldovan ajunge la Schitul Ostrov, condus de egumenul Dosoftei Florea. În aprilie 1949, Popovici pleacă de la Ostrov însoţit de Veniamin Nicolae, pentru a ajunge din nou la Polovragi. În comuna gorjeană este găzduit pe rând de mai mulţi localnici şi ajutat aproape constant cu alimente, diverse lucruri şi presă de către trimişii călugărilor de la Mănăstirea Polovragi. Totul era bine conspirat, deşi de-a lungul anilor Securitatea operase mai multe percheziţii şi arestări în Polovragi, Popovici primind alimente şi diverse bunuri prin lucrătorii care prestau diverse activităţi la mănăstire. În faţa acestui caz, Securitatea va identifica toate ramificaţiile, operând arestări masive până în decembrie 1958, dintre monahi şi monahii fiind reţinuţi: Tit Moldovan (21 martie 1958), Veniamin Nicolae (22 martie 1958), Gherasim Gavrilă Bica (19 aprilie 1958), Dosoftei Florea (20 aprilie 1958), Emilian Gâţu (27 aprilie 1958), Tatiana Rădulescu (iunie 1958) şi Nicodema Vasilache (2 iulie 1958). Acestora li s-au mai adăugat Ştefan Anastasescu, reţinut din 16 octombrie 1957 şi încă 24 de persoane.

Aşadar, Securitatea se afla în faţa unui caz cu perspective economice şi politice de mare importanţă, din aceste motive încercând să-l supradimensioneze ideologic, încât se va repercuta tragic atât asupra celor arestaţi, cât şi spre conducerea Bisericii, în acest mod autorităţile comuniste practicând un joc al intimidării şi şantajului în contextul limitării drastice a fenomenului monahal ortodox. (Va urma)