Luarea-aminte la sine
Probabil că și tu observi, așa cum îmi spunea deunăzi un bun prieten, că „evenimentele zilei ne iau fața”! Prin urmare, nu poți să nu te pronunți, să nu îți dai cu părerea, să nu interpretezi, să nu anticipezi. Toate întâmplările, de la lucrurile economiei celei mai mărunte și până la evenimente ce par să decidă soarta întregii lumi, câte ceva pentru preferințele fiecărui suflet, ne pretind atenție maximă și o investiție corespunzătoare de energie din partea noastră. Ne făurim un discurs, strategii, planuri mai mult sau mai puțin realiste, iar a doua zi se întâmplă iarăși lucruri care ne vor provoca, dacă nu să schimbăm planurile, cel puțin să le reconsiderăm în anumite puncte. Lumea a fost și va fi într-o continuă schimbare, putem fi siguri de aceasta. Așadar, evenimentele ne pot reține integral atenția pe tot parcursul vieții și chiar după ce vom pleca din această lume! Și totuși, în ciuda „actualității” și „importanței cruciale” a evenimentelor, oare această preocupare reprezintă cel mai important lucru din viața omului, așa cum suntem tentați să facem? Se pare însă că îndeletnicirea şi conectarea exclusivă cu datele realității exterioare - în care intră și datele lumii virtuale - nu îi sunt deloc benefice nici măcar omului profan, întrucât prin aceasta este zdrobit de tensiunea stresului și a grijilor necontenite, și cu atât mai puțin creștinului, care este chemat să se nevoiască să devină fiu al lui Dumnezeu și să viețuiască veșnic în adevărata lui casă, care este Împărăția cerurilor. Dar pentru a împlini această vocație, el trebuie să fie în primul rând atent la sine, să-și întoarcă preocuparea de la spectacolul exterior al lumii și să-și centreze atenția asupra sinelui său printr-o observație atentă a stării sale lăuntrice, cu scopul de a-și armoniza mișcările sufletești și trupești cu poruncile dumnezeiești.
Dar poate că luarea-aminte la sine ar putea să pară unora un exercițiu minor, poate chiar neinteresant, mai ales într-o societate cu o ofertă atât de variată de întâmplări. Însă această atitudine nu este deloc de neglijat, întrucât ne protejează de falsurile și ispitele lumii în fața cărora ne dovedim prea adesea slăbiciunea, ce vine din lipsa noastră de vigilență. De aceea Mântuitorul ne previne: „Luaţi aminte şi feriţi-vă de aluatul fariseilor şi al saducheilor” (Mt. 16, 6). Or aici „aluatul fariseilor şi al saducheilor” nu reprezintă nimic altceva decât metafora concentrată a tuturor ispitelor fine, intelectuale, din toate timpurile. Dar la fel trebuie să ne aflăm și în fața tentațiilor materiale grosiere, sintetizate admirabil de Sfântul Ioan Teologul astfel: „pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii” (1 In. 2, 16). Așadar, în esență, luarea- aminte presupune să fim atenți, să luptăm cu tentațiile de orice fel ale păcatului, ca să nu ajungem robiți de el.
Ne putem întreba acum - poate încă nu e prea târziu! - oare dacă am fi fost cu luarea-aminte la sinele nostru, am mai fi fost amăgiți de promisiunile progresului material nemaivăzut și de robirea omenirii prin invazia tehnologiilor digitale care ne sufocă viața și care distrug, prin lipsa noastră de discernământ, frumusețea copilăriei micuților noștri, transformându-i în copii ale personajelor malefice din jocurile virtuale de care nu se mai pot dezbăra? Oare nu am fi reușit prin luare aminte să preîntâmpinăm o mulțime de maladii psihosomatice și chiar tragedii, care acum nu mai pot fi schimbate? Dacă am fi fost vigilenți la început, e limpede că nu am mai fi fost atrași cu atâta naivitate de „pofta trupului şi de pofta ochilor” și nu am fi căzut în „trufia vieții”, prin care e posibil să ne pierdem cu totul mințile.
Iată cât de importantă este luarea-aminte! Dar mai mult decât atât, chiar și atunci când suntem atenționați asupra unor evenimente grave, precum sfârșitul lumii, Mântuitorul nu ne îndeamnă să analizăm nici catastrofele, nici alte semne, ci mai cu seamă suntem îndemnați să fim foarte atenți la noi înșine și la autenticitatea stării noastre lăuntrice: „Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii, şi ziua aceea să vină peste voi fără de veste” (Lc. 21, 34). De ce? Întrucât poziționarea corectă în fața evenimentelor eshatologice nu vine doar din observarea și tălmăcirea lor, ci mai ales din dobândirea acelei stări lăuntrice de curăție a inimii și de credință nemincinoasă, fără de care e cu neputință să-L primim pe Hristos, Cel ce va veni întru slavă.