Lumea necreştină şi indiferentismul religios

Chiar dacă nu în aceeaşi măsură ca spaţiul creştin occidental, lumea necreştină se confruntă şi ea cu fenomenul indiferentismului religios. Acum, la început de mileniu al III-lea, mai mult ca oricând, atunci când ajungi în contact pentru prima oară cu lumea hindusă, budistă sau islamică, de pildă, e aproape imposibil să nu trăieşti acel sentiment răscolitor pentru orice credincios al întâlnirii, din când în când, cu oameni pentru care valorile religioase nu mai reprezintă mare lucru.

Ca şi în alte religii, se pare că şi în cazul hinduismului, de pildă, se poate vorbi de o anumită formă de indiferentism religios, mai concret, e vorba de doctrina hinduistă care este realmente ignorată şi desconsiderată de o parte a populaţiei urbane, dar cu precădere de clasa intelectualilor, care sunt mai familiarizaţi cu realizările din domeniul tehnico-ştiinţific. Însă, la fel de bine, indiferentismul poate fi întâlnit şi în mediul rural. Aici, poporul continuă să respecte cu rigurozitate practicile tradiţionale. Acelaşi lucru îl întâlnim, în multe cazuri, şi la oraş. Şi totuşi, cu toate că în acest mod se păstrează religiozitatea, reţinem că aceasta are mai mult un caracter festiv şi ocazional. Prin urmare, în hinduism, indiferentismul religios se confundă cu absenţa actelor religioase din viaţa cotidiană. Aceasta înseamnă că, indiferent de statutul său social sau intelectual, un hindus îşi poate organiza viaţa pentru o vreme îndelungată fără s-o raporteze în vreun fel la religia hindusă şi la valorile ei. Pe de altă parte, pentru a înţelege specificul indiferentismului hindus, trebuie să ţinem seama de faptul că experienţa religioasă a unui hindus relaţionează în mod strict cu viaţa religioasă autentică. Mulţi hinduşi apelează la diferitele ritualuri şi acte de cult nu neapărat dintr-o convingere religioasă fermă, cât mai degrabă dintr-un respect deosebit faţă de tradiţia hindusă milenară şi din teama de a întrerupe uzanţele strămoşilor. Un exemplu tipic în acest sens îl reprezintă ritualul pitripaksha, în cadrul căruia capul familiei aduce ofrande strămoşilor săi. Ritul acesta continuă să fie împlinit până azi, sub motivul de a nu-i supăra pe strămoşi. De aici, de altfel, şi distincţia în lumea hindusă dintre ceea ce se crede şi ceea ce se face. Prin urmare, deşi practicile religioase nu sunt totalmente neglijate în hinduism, ele sunt respectate mai degrabă din formalism. În plus, lipsa de convingere provine şi dintr-o anumită dorinţă de adaptare la spiritul Modernităţii, la ritmul de viaţă impus de aceasta. Astăzi, ceremoniile religioase nu mai sunt la fel de lungi şi bogate, iar anumite practici precum cea a postului nu mai sunt aşa de austere. De asemenea, spiritul modernist se resimte şi în iconografia hinduistă, întrucât imaginile şi simbolurile sunt pe alocuri adaptate realităţilor actuale, cum ar fi în cazul în care locul unei zeităţi este luat, de pildă, de imaginea unui mare lider spiritual. La fel de bine, astăzi pot fi întâlniţi hinduşi care nu intră niciodată într-un templu, nu aduc ofrande, nu participă la nici un act de cult, nu apreciază predicile religioase şi nici un discurs religios etc., acordând o importanţă deosebită, în schimb, televiziunii sau cinematografiei (vezi Simona Ştefana Zetea, Biserica/ Indiferentismul religios. Indiferentismul religios, un destin implacabil al Bisericii sau o chemare la reînnoire?, Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuş, 2007, p. 347 sq.). În budism, fenomenul indiferentismului religios n-a cunoscut o răspândire atât de mare, în primul rând pentru faptul că elementul fundamental al acestei religii îl reprezintă cultura, care i-a conferit o anumită statornicie şi permanenţă de-a lungul istoriei sale. Cel puţin în budismul Mahayana, călugării nu se îngrijesc doar de propria lor mântuire, ci şi de cea a semenilor lor mireni. Ca răspuns, laicii asigură călugărilor hrană, haine şi îmbrăcăminte. Aşa se explică de ce, în acele ţări budiste în care viaţa socială este strâns legată de cea religioasă, indiferentismul nu are totuşi un impact atât de mare. În general, cei "contaminaţi" de această "boală" sunt tinerii, care rămân reticenţi faţă de obligaţia de a-i întreţine pe călugării ambulanţi şi cerşetori, faţă de viaţa monahală în sine şi faţă de diferitele practici religioase.