Lumea pierdută: Cad pietre din fulgere?

Cei care au vizitat măcar o dată un muzeu etnografic cred că au remarcat nişte pietre găurite, explicaţiile din etichetă fiind, adeseori, prea concise pentru a satisface pe deplin curiozitatea. Numite, cel mai adesea, pietre de fulger, de trăsnet, ale ploii, ale cerului sau ceraunii, acestea au formă triunghiulară sau dreptunghiulară şi dimensiuni relativ reduse, până la 10 cm lungime şi lăţime.

Pentru a înţelege mai bine importanţa extraordinară pe care oamenii de altădată o acordau acestor misterioase pietre de fulger, vom cita un fragment dintr-o scriere a lui Gheorghe Şincai: „Toate puterile cele minunate ce se dau icurilor (pietrelor) acestora, precum şi pentru pildă, că pe casele acelea, în care se ţin petri de acestea nu le loveşte trăznetul, că vacile cele fermecate iarăş capătă laptele de li se freacă ugerul cu piatră de trăznet sau de se mulg prin gura petrei acesteia...“. Peste tot în lume este atestată credinţa potrivit căreia aceste pietre cad din cer pe timpul furtunilor, fiind socotite drept vârful săgeţii fulgerului. Uneori sunt percepute ca rezultatul bătăii care se iscă între norii negri şi întunecoşi (sau închipuite ca nişte pietroaie enorme), din această bătaie teribilă căzând pe pământ şi pietrele de fulger. Căzând o dată cu fulgerul, pietrele intrau în pământ circa şapte stânjeni (aproximativ 15 m), ieşind în fiecare an cu câte un stânjen, apărând, după 7 ani, la suprafaţa pământului. Căutate cu migală, acestea erau păstrate cu mare grijă, la majoritatea populaţiilor lumii existând credinţa că fac minuni, având o gamă variată de întrebuinţări; pe lângă cele spuse deja, mai amintim: purtarea lor în chip de talisman sau omuleţ de către copii, crezându-se că astfel aceştia vor fi feriţi de trăsnet, vor avea noroc în viaţă şi nu vor visa urât; pentru vindecarea junghiurilor se folosea apa în care se spălau pietrele de fulger, în timp ce bolnavii de orbalţ (erizipel) şi cei cu aprinderi de piept (congestii pulmonare) nu trebuiau decât să fie atinşi cu această miraculoasă piatră; praful de la piatra de fulger era recomandat contra reumatismului şi a bolilor vitelor, în vreme ce o piatră pusă lângă un pom sec îl făcea să rodească din nou! Cei ce sufereau de diaree şi colicistită puteau fi lecuiţi tot cu această piatră, credinţa noastră fiind că şi mulţi dintre politicienii noştri ar putea fi vindecaţi de permanenta amnezie postelectorală cu ajutorul pietrei de fulger; cu o singură condiţie: piatra să fie în vârful fulgerului! Cea mai importantă întrebuinţare rămâne, totuşi, acea de paratrăsnet. În această calitate erau puse pe coama casei, pe fereastră sau într-o gaură făcută special în peretele casei, considerân-du-se că aşa casele vor fi apărate de puterea fulgerului. Cum s-ar putea explica, pe scurt, acest adevărat cult închinat pietrei de fulger? Piatra aparţine atât sferei pământene, cât şi sferei cerului, în vechime, existând aşa-numita litolatrie, adică adorarea pietrelor sacre. Îndeobşte, alăturarea pietrelor căzute din cer fulgerului şi trăsnetului, considerate instrumente divine, făcea din acestea obiecte de adorare, pietre de fulger, prin simplul contact cu zeul fulgerului, devenind sacre. Pe de altă parte, pietrele căzute din cer erau socotite vii, rămânând aşa oricât ar fi stat în sau pe pământ. Cu toate acestea, astăzi se ştie că aceste pietre de fulger nu erau decât simple silexuri preistorice, imaginaţia primitivului şi mecanismele gândirii magice încărcându-le însă cu tot felul de semnificaţii. Până la o altă călătorie în lumea de altădată, vă doresc să aveţi o săptămână binecuvântată de Maica Domnului nostru şi un post cât mai folositor trupurilor şi sufletelor dumneavoastră!