Luminaţi-vă faţa!: Caii lui Dragoş

Nu este vorba, hic et nunc, nici despre „Fefeleaga“ lui Ion Slavici, nici despre „Pisicuţa“ lui Calistrat Hogaş. Nici despre mârţoage, nici despre catâri. Nici despre bidivii de curse, nici despre telegarii moşului Nichifor Coţcariu...

Scriem despre caii artistului plastic Dragoş PĂTRAŞCU, descinşi din spaţii asiro-babiloniene, din grafica lui Marcel Chirnoagă, din poemele lui Nichita Stănescu. Povestea noastră e relativ simplă, dar cu sensuri majore... Undeva, pe malul Bahluiului, în cartierul studenţesc „Tudor Vladimirescu“, în coasta Facultăţii de chimie, se află un club-restaurant de elită, pentru relaxare boem-superioară, spiritualizată. Patronul (în chip de MECENA - rara avis în vremurile noastre individualiste) a solicitat graficianului, profesorului Dragoş Pătraşcu, lucrări care să înnobileze spaţiul de destindere, de joc (incluzând aici şi partide de biliard). În urmă cu 7 ani, a fost vernisată prima lucrare pătraşciană. I s-au adăugat două, pe zidul estic al clădirii, tripticul reprezentând o reuşită şi... un alt Dragoş Pătraşcu (desenatorul, graficianul, gravorul excepţional). Mai rămăsese un perete de ilustrat. Cel dinspre sudul mediteranean. Artistul a început căutările, a studiat variantele, a adunat materialele. Şi-a ales ucenicul... A sacrificat un an de efort creştin, spiritual, dar şi fizic, pentru a ne oferi o lucrare memorabilă, unicat în spaţiul nostru artistic (nu numai ieşean). Spunea autorul (într-o sâmbătă seara colocvială, de faţă fiind, între alţii, Dan Hatmanu, Jeno Bartos, Grigore Ilisei, Ştefan Afloroaie, Ioan Holban, Constantin Tofan, Vasile Arhire), se confesa inspiratul artist: „Un an am fost căsătorit cu... MOTORUL!“. „Motorul“ este numele pub-ului şi vocabula ne-a amintit versurile lui Mihai Ursachi: „Un om din Tecuci avea un motor/ Dar nu i-a folosit la nimic!“. Motorul ca gratuitate, arta ca sublimitate, gestul ca transcendenţă... Luni întregi, împreună cu soţia, fiul şi prietenii, Dragoş Pătraşcu a adunat obiecte pentru a le pune în noua operă. Obiecte vechi, uzate, precum instrumente muzicale, conducte, chei, lacăte, pietre... Din preajma mănăstirii Suceviţa, din parcurile, târgurile, talciocurile din Viena sau Paris. Desprins de bidimensional, contaminat de suprarealişti şi, în mod asumat, de francezul Arman, Dragoş Pătraşcu a dat o nouă viaţă vechiturilor (roţi, spiţe, arcuri etc.), recondiţionându-le, sudându-le, punându-le în dialog estetic, într-un câmp vizual nou, de inspiraţie „art nouveau“, însufleţind un banal zid, sugerând, provocând, incitând... Ca scurtă descriere: în stânga, un cal mitologic, imperial, puternic, simbol al Vieţii, al prosperităţii, al forţei. Un idol în care regăsim repere ale filosofiei şi credinţelor orientale. În dreapta: un grifon, un fel de struţo-cămilă cantemirească răsturnată (lumea pe dos, sugestii despre contemporaneitate), aluzie la Moarte, la muzeificare („calul“, răsturnat este expus privirii pe o coloană, precum în tablourile lui Dali). Dinamică, muzicalitate, cromatică expresivă. Acestea ar fi, succint, câteva constatări pe care ni le oferă, în plan estetic, excepţionala lucrare datorată lui Dragoş Pătraşcu (în chip de indicibil cavaler al artelor).