Luminaţi-vă faţa!: Militărie şi cultură

Am fost invitat, recent, la manifestări culturale organizate de Cercul Militar din Iaşi.

Mărturisesc: aveam vagi informaţii despre spaţiile în care este găzduită această instituţie, precum şi despre activităţile ei. Graţie domnului locotenent colonel Benone Tiron (actualul şef, din anul 2002, al acestui locaş), pot pune la dispoziţia publicului câteva date interesante, credem. Cercul Militar Iaşi a fost fondat în anul 1876, în vremea înfloririi „Junimii“ ieşene, a modernizării, europenizării noastre. În 1896 îi este recunoscut şi statutul de persoană juridică, având sediul în fosta stradă Carol (nr. 36), actualmente Bulevardul Carol I nr. 7, într-un imobil de patrimoniu cultural naţional, care a aparţinut iniţial boierilor Sturza, Ciumara, Balş, Conachi (tatăl poetului şi candidatului la tronul Moldovei), la începutul secolului al XIX-lea. În 1908, căpitanul Dumitru Simionescu scria în cartea sa despre Cercurile militare: „Are o grădină pentru vară. Are jocurile obişnuite şi un joc de popice în grădină. Iarna se dau serate dansante şi 2-3 baluri pentru copii. De obicei se face un pom de anul nou, cu numeroase cadouri pentru copii. Posedă o sală de arme, unde se dau lecţiuni de scrimă de 2 ori pe săptămână…“. În anii Primului Război Mondial (perioada tristă a refugiului la Iaşi) Cercul Ofiţerilor s-a integrat, creştineşte, în capitala moldavă devenită centru al rezistenţei naţionale. În spaţiile Cercului Militar ieşean aveau loc întâlniri ale cadrelor militare, spectacole de binefacere, concerte de fanfară, clădirile adăpostind bolnavi şi răniţi, precum şi diverse ceremonialuri. În anul 1938, la solicitarea unui grup de ofiţeri, Rezidenţa Regală a Ţinutului Prut a destinat 80.000 de lei pentru extinderi, precum şi pentru modernizarea bibliotecii aferente Cercului Militar din Copou. După o fertilă perioadă interbelică, anii de după al Doilea Război au dus la distrugerea, risipirea patrimoniului instituţiei, constituit din donaţii generoase. La începutul anilor â50, locul Cercului Militar îl va lua o nouă instituţie, respectiv Asociaţia de prietenie sovieto-română. În perioada de după 1960, o nouă instituţie, cu denumirea Casa Armatei, continua, în altă cheie ideologică, tradiţiile… Abia în anul 1992, prin ordin al Ministrului Apărării, instituţia îşi reia prestigiul şi denumirea iniţială. În programul Cercului regăsim, pe lângă activităţi specifice (precum Ziua Paraşutiştilor, Ziua Aviaţiei sau Ziua Drapelului Naţional), activităţi culturale diverse şi substanţiale, de la expoziţii de pictură la prezentări de cărţi, de la expoziţii foto la medalioane şi spectacole de divertisment, de la teatru la dans, de la vizite în muzee la participarea la Festivalul de umor cazon „Podul Minciunilor“, acţiuni însufleţite de cadre militare active, în rezervă şi în retragere, de veterani de război, de soldaţi şi gradaţi voluntari, de invitaţi prestigioşi, artişti sau cadre universitare. Într-un cuvânt, precum cealaltă instituţie (Biserica), aflată în topul românilor, Armata şi-a revenit la discursul iniţial, depolitizat, credibil.