Lunga vară a festivalurilor
Cuvântul „festival” își are obârșia, neîndoielnic, în limba latină: festus, adică „festiv”, „de sărbătoare”. Vibrația acestui cuvânt ne aduce bucuria în suflet, tot omul știind că în timpul unui festival, adică al unei mari sărbători, lumea se bucură, se distrează, răutățile intră în armistițiu, pericolele par a fi extra muros. Rămâne doar un timp al bucuriei, al păcii, al armoniei. Sau, cel puțin, așa arată regula nescrisă, dintotdeauna, a festivalului.
În modernitatea noastră agitată sunt festivaluri și festivaluri. Unele sunt concerte-maraton prelungite pe durata câtorva zile, numite generic festivaluri. Altele au un aer sumbru, violent - vezi cursele cu tauri pe străzi în Spania, adunările de motocicliști rebeli, evenimentele punk etc. Așadar, anumite secvențe de adunări populare numai festivaluri nu se pot intitula din cauza efectelor, a atmosferei, a rezultatelor finale în contul trupurilor și sufletelor celor care au luat parte la ele. Și la noi, în România ultimelor două decade, realitatea unor festivaluri uriașe pentru tineret s-a instituit fără drept de apel.
Există, desigur, reacții motivate sau disproporționate ale adulților (organizați sau nu, oficial sau informal) față de anumite practici și excese care au loc în cadrul marilor adunări juvenile. Sunt persoane care privesc spre aceste stadioane înflăcărate de muzică, dans și stimulente ca la un loc al orgiilor, al perdiției fără scăpare. Altele, mai tolerante, își amintesc de tinerețile lor și nu comentează mai mult decât o clătinare de cap. Cel mai interesant este să asculți opinia părinților cu copii implicați în evenimente, acolo mi se pare că trebuie căutat pulsul real. Și, desigur, în rândul participanților direcți, pentru a afla motivațiile prezenței lor acolo. Între timp, Biserica organizează - ea însăși, dar și prin asociațiile de tineri - întâlniri ale acestora, sărbători câmpenești și tabere de creație, muncă și rugăciune. Însă nu mă pot elibera de amintirea unui program croit pentru tineri acum câțiva ani, în Vestul țării, în care au fost suprimate cele câteva momente de alternanță, de respiro conferite de concertele unor trupe „cuminți”, neutre sub aspectul exceselor (verbale, atitudinale, vestimentare, muzicale etc.), locul lor fiind luat de privegheri de toată noaptea, rugăciuni la foc continuu, lungi conferințe ale fețelor bisericești. Este clar că orice tânăr care vine la o astfel de întâlnire organizată de Biserică știe că acolo va avea parte de un program de slujbe și rugăciuni, însă mai știe că tinerețea are drepturile, dreptatea ei, dar și îndreptățirea ei, că activităţile de împreună-
bucurie, de cunoaștere și relaxare trebuie să fie parte din program. Sunt tineri, au venit acolo de bunăvoie (așadar, sunt curați, bine intenționați) însă a le aplica un regim riguros, sau de-a dreptul monahal, nu pare a fi un lucru potrivit.
Pe de altă parte, prezența unor guruși exotici, din țări și spiritualități îndepărtate, purtați în fața a zeci de mii de tineri la marile festivaluri devenite internaționale, arată o schimbare de paradigmă. Se caută o latură anume, o motivație superioară, spirituală, care să dea „greutate” manifestării, să o scoată din linearitatea ei, din orizontalul evident și s-o mute nițeluș către azimutul metafizic. Însă cum? Prin sfaturile desprinse din manualul de literatură motivațională, de spiritualitate „integratoare”, all-in-one. Această abordare mi se pare la limita regulamentului, deoarece seamănă cu o catehizare mascată, cu un misionarism fără denominațiune, cu mesaj divin fără divinitate sporind vraiștea, devălmășia spirituală a unei generații de tineri.
Am încă în minte amintirea întâlnirii de la Oașa, la care am fost invitat să vorbesc tinerilor. Câtă cumințenie netrucată, câtă simplitate necosmetizată, câtă decență naturală, a ceea ce putem numi common sense! Tineri creștini români cu întrebări și frământări, cu arzătoare dorință de a cunoaște, de a făptui, de a împlini. De a duce o viață în Hristos chiar în mijlocul lumii căreia să îi devină servitori și stăpâni, ancoră și liman, stâlp și temei al lucrării Adevărului.