Lupi sau oi?

În vremea Cuviosului Francisc de Assisi erau doi tâlhari care făceau prăpăd prin satele dimprejurul mănăstirii unde vieţuia plăcutul lui Dumnezeu. Într-o zi, pe când Francisc era departe de ucenicii lui, acestora li s-au arătat cei doi răufăcători. Călugării i-au bătut măr, după care i-au alungat. Când Francisc s-a întors la chilie, tinerii monahi i-au spus cu mândrie isprava lor. Dar, în loc să se bucure, Francisc s-a mâhnit adânc. Cu lacrimi în ochi s-a apropiat de fiecare din ucenici şi le-a cerut iertare, spunându-le că i-a îndrumat greşit, fiindcă, dacă i-ar fi învăţat adevărata dragoste de Dumnezeu, ei nu s-ar fi purtat astfel. În loc de lovituri, ar fi revărsat asupra duşmanilor lor dragoste şi înţelegere.

 

Apoi Francisc i-a căutat pe cei doi tâlhari bătuţi şi răniţi. A căzut în genunchi înaintea lor şi a implorat iertare. Le-a mărturisit cum a dat greş, neînvăţându-şi ucenicii mila şi dreptatea lui Dumnezeu. Apoi a început să le îngrijească rănile şi să-i hrănească. Tâlharii au fost atât de mişcaţi de acel om al lui Dumnezeu, încât s-au alăturat vieţuitorilor mănăstirii. În această pildă, Francisc s-a făcut împărăţie a lui Dumnezeu pentru cei greşiţi, iar aceştia au fost cuceriţi de ea. A răspunde răului cu rău nu e ceea ce am primit de la Hristos. Dar nici să ne pierdem demnitatea acceptând orice nu este creştinesc nu e drept. Fiindcă există o limită, dincolo de care răbdarea nu mai e o virtute.

 

Un bine-cunoscut părinte al Bisericii Răsăritene, Sfântul Ioan Gură de Aur, ne aminteşte că „trebuie să rămânem oi dacă vrem să biruim. Pentru că de ne-ar împresura mii de lupi, oi fiind, tot biruim şi-i înfrângem. Iar dacă ne vom face lupi, vom fi biruiţi, fiindcă se depărtează de la noi ajutorul Păstorului, Care nu pe lupi paşte, ci numai pe oi“. (Augustin Păunoiu)