Lupta pentru unitatea neamului, o datorie și o binecuvântare

Este nevoie de timp să conștientizăm că suntem un neam. Unii din cei de dincolo de Prut plătesc tribut propagandei sovietice, care pe lângă faptul că a fost atee, a avut și o componentă antiromânească foarte dăunătoare. Din acest motiv ei mai rătăcesc, neadmițând că sunt români. Dar timpul lucrează în favoarea adevărului. „Avem datoria și noi să contribuim la împlinirea visului de veacuri al străbunilor noștri și să refacem Țara. Preoții Mitropoliei Basarabiei, pe lângă propovăduirea Evangheliei, au și această preocupare", mărturisește în interviul de față PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Preasfinția Voastră, basarabenii reușesc să folosească, în comunicarea orală, cuvântul „țară" cu majusculă și să fie limpede că vorbesc despre Țara de peste Prut. Vorbiți-ne despre Țară, cea de aici și cea de dincolo.

Pentru mine este o singură Țară, pentru că și la Dumnezeu suntem „înregistrați" ca o singură țară. Dumnezeu privește la acest neam, la acest spațiu unde locuiesc românii, fără a ține cont de gra­nițele stabilite de puterile politice. Granițele se pot schimba, dar poporul rămâne. De când am descoperit că suntem același popor (pentru că eu am prins și educația sovietică), nu am văzut și nu văd separată R. Moldova de Țara-Mamă. Și acest lucru trebuie să îl spunem și celor de lângă noi, care, de asemenea, în urma aceleiași educații sovietice, nu reușesc să înțeleagă acest adevăr. Mașina propagandistică sovietică și-a făcut misiunea - a schilodit multe conștiințe. Preotul și scriitorul Alexei Mateevici spunea despre cei care cred că pe cele două maluri ale Prutului locuiesc două popoare diferite, cu două limbi și două literaturi diferite, că sunt oameni neluminați. Noi, cei din spațiul ex-sovietic, avem nevoie de luminare. Eu îmi văd misiunea de-a-i ajuta pe cei de lângă mine să-L găsească pe Hristos, dar să-și găsească și ­neamul de care aparțin.

Ați participat la Marea Adunare Națională de la Chiși­nău din 1989? Cum ați început să luptați pentru iden­titate?

Unora și acum le vine greu să creadă că abia la 26 de ani am învățat să scriu în grafie latină. La Marea Adunare Națională, din 1989, am mers pe jos din satul meu, din Hârbovăț, o localitate nu departe de orașul Tighina, până la intrarea în Chișinău. Am mers până spre seară, când ne-au întâlnit câțiva patrioți din Chișinău cu mașinile, ne-au luat și ne-au cazat în sectorul Ciocana al capitalei. Acolo au fost găzduiți mai mulți oameni veniți din sate. Era o atmosferă de unire, de speranță, de libertate, de înnoire. A doua zi dimineață ne-am dus, în marș, în Piața Marii Adunări Naționale, eram cu un verișor de al meu, pe nume Valerie, care flutura un tricolor mare, unul din cele mai mari drapele care erau în piață. Și acum, de câte ori văd imaginile de atunci, mă uit după steag și îmi spun: uite, pe acolo eram eu. În piață am trăit emoții de nedescris. Era pentru prima dată când am văzut atâta lume adunată. Și toți cereau într-un glas revenirea la adevăr. Ce timpuri și ce lume! Atunci s-a votat trecerea la alfabetul latin și declararea limbii române ca limbă de stat. Luările de cuvânt de la tribuna centrală a celor mai luminate minți ale acestui pământ (mulți dintre ei au trecut la cele veșnice, Dumnezeu să-i odihnească cu drepții Săi), la acea vreme, m-au făcut să înțeleg că a lupta pentru unitatea, drepturile și libertatea neamului tău este o datorie și o binecuvântare de la Dumnezeu. Nu întâmplător a rânduit Dumnezeu să ne naștem în acest neam. Nu pentru a-l trăda și a sluji alte neamuri, poate mai numeroase și mai puternice decât neamul nostru, ci pentru a-i apăra demnitatea, integritatea și libertatea. Și noi avem de la cine învăța acest lucru. De la înaintașii noștri. În prezent trecem prin momente grele, dar nu trebuie să fim marcați de disperare, dimpotrivă, trebuie să învățăm de la înaintașii noștri. Fiecare om, după puterea lui, trebuie să pună umărul la refacerea țării. Cred că Bunul Dumnezeu așteaptă ca și noi să facem ceva, să facem un efort, o jertfă. Orice osteneală de-a noastră în acest sens nu va rămâne nerăsplătită. Astăzi urmărim un tablou trist. Lumea pleacă peste hotare. Se ­pustiesc satele și orașele. Și patrioții se împuținează. Cei mai pregătiți părăsesc acest pământ. Dar Reunirea va fi. Nu ține Dumnezeu un popor dezbinat.

Biserica Ortodoxă Română, prin deschiderea ei și prin efortul unui grup de oameni de bună credință de aici din Basarabia, a reușit să refacă moștenirea de acum un secol. Harta Bisericii Ortodoxe Române e cea pe care ne-au lăsat-o străbunii. Cre­deți că e suficient să avem unitate duhovnicească?

Mitropolia Basarabiei este de fapt prima instituție românească legalizată în acest spațiu. Mare realizare. Au fost luminați de Dumnezeu cei care, în 1992, au reactivat Mitropolia Basarabiei. Nu a fost ușor. A trebuit să mergem în tribunalele naționale și internaționale, pentru ca dreptatea să triumfe. Bineînțeles că nu e suficient, avem nevoie și de integritate teritorială, ceea ce, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, când El va voi în atotștiința Sa, se va realiza.

Cine sunt oamenii care vin spre Mitropolia Basarabiei? Au ei o conștiință identitară puternică?

Vin cei care au descoperit cine sunt și din ce neam fac parte. Vin cei care au verticalitate, demnitate, care prețuiesc adevărul, nu doar pe cel evanghelic, ci și pe cel istoric. Le spun și preoților noștri, nu întâmplător Dumnezeu ne-a chemat să slujim la altar. Dacă noi am ajuns până aici, trebuie să ne luăm chemarea în serios, pentru că vom da răspuns și în fața lui Dumnezeu și în fața înain­tașilor noștri. Avem datoria să le explicăm confraților noștri, care nu au avut de unde învăța istoria adevărată, pe lângă adevărul de credință și adevărul de neam. Noi suntem chemați să le spunem păstoriților noștri cum stau lucrurile şi sub raport istoric. Omul trebuie ajutat să iasă la lumină. Preotul care nu le spune păstoriților săi cărui neam aparțin, nu își face misiunea până la capăt.

Cum vă simțiți ca membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române?

Mă simt ca acasă, ca între frați. Țin minte că în ziua alegerii mele în calitate de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului a Mitropoliei Basarabiei s-au apropiat de mine membrii Sfântului Sinod ca să mă felicite și să mă încurajeze. Pe unii îi cunoșteam, pe alții nu. Dar de la toți am simțit bucurie, dragoste și susținere. Mi-au dat mai multe sfaturi care îmi sunt de mare folos. Primirea mea între membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a fost neașteptat de călduroasă. A fost o zi emoționantă, plină de bucurii. Pe toți membrii Sfântului Sinod i-am simțit deschiși, luminați, înțelepți. De la fiecare ai ce învăța. Nu întâmplător sunt toți acolo. Nu înțelegeam cum am nimerit eu printre ei. A fost copleșitor: am simțit din partea lor căldură, lumină, înțelegere. Și o simt în continuare.

Oamenii care au lucrat Marea Unire au avut de înfruntat multe. Mai ales după 1940. Pantelimon Halippa, a fost arestat și închis, fără judecată, la Sighetul Mar­mației; predat NKVD-ului, la Chișinău, judecat și condamnat la 25 de ani de muncă forțată în Siberia. Până la urmă a ajuns în închisoarea de la Aiud, unde a fost reținut până în 1957. De aceea ne întrebăm: lucrarea pentru unirea unui popor este și o lucrare spre mântuire, sau doar una politică?

În primul rând este o lucrare spre mântuire. Nu întâmplător Dumnezeu ne-a orânduit după neamuri. Avem culturi, tradiții diferite. Și nu este întâmplător că noi ne naștem într-un anumit neam. Și nouă ne revine o responsabilitate pentru neamul nostru. Apărarea lui, păstrarea inte­grității teritoriale, păstrarea patrimoniului cultural. În general efortul depus de cineva pentru păstrarea unității neamului său nu este o lucrare doar a persoanei respective. Să nu uităm că Dumnezeu este Unul în ființă și întreit în Persoane, iar Duhul Sfânt e Duhul unității. De aceea o lucrare pentru Unire e o lucrare a Duhului Sfânt și cu Duhul Sfânt. Dezbinarea, separarea, înstrăinarea nu e de la Dumnezeu, ci dimpotrivă, este o lucrare străină de Dumnezeu. Nu este o lucrare a luminii, ci a întunericului. Cei care pun umărul pentru unitatea neamului din care se trag sunt vase prin care lucrează Duhul Sfânt, ei lucrează pentru binele semenilor și în acest fel lucrează și propria mântuire.

Dacă ar fi să aveți acum alături unul dintre basarabenii implicați în Marea Unire de acum 100 de ani, cine ați dori să fie?

Eu le-aș săruta mâna tuturor deputaților care au votat Unirea. E greu să aleg doar unul, dar dacă e să spun doar un nume, atunci e numele părintelui Alexandru Baltagă, un preot, membru în Sfatul Țării. Mare slujitor al Bisericii și al neamului, Dumnezeu să-l odihnească cu drepții Săi. El a votat Unirea și a pătimit pentru asta. În 1940 l-a luat NKVD-ul sovietic, a fost torturat și trimis în Kazan, unde a și murit. A trecut la cele veșnice în 1941, la vârsta de optzeci de ani. Teroarea sovietică nu i-a cruțat nici măcar bătrânețile. A murit pentru adevăr, a murit ca un martir. Cred că a venit timpul să fie trecut în ceata sfinților. Sunt sigur că el, prin rugăciunile lui și acum, de acolo, de sus, ne ajută, pentru că cei care au făcut Unirea rămân supraveghetori ai acestui proces pentru eternitate. Ei de acolo de sus veghează și ne întăresc, ne sprijină și ne ocrotesc, iar cu ajutorul lor sunt sigur că vom reuși.