„Luptăm să rămânem români în pământurile noastre de aici”

Faptele înaintașilor sunt greu de reconstituit, chiar dacă motivaţia reprezintă o resursă de moment. Nu te poţi însă baza pe ea permanent. De aceea, doar ceea ce faci prin continuitate, cu generațiile tinere, va asigura perpetuarea adevărului. În Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, din Sita Buzăului, Protopopiatul Buzăul Transilvan, Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei, dăinuirea adevărului este și misiune asumată, dar și mod de viață concret, pe care părintele protopop Florin Tohănean îl definește simplu: să te faci totul tuturor.

Comunitatea ortodoxă de la Sita Buzăului, cea mai sudică așezare a județului Covasna, lungă perioadă de timp punct de frontieră între regatul maghiar și Țara Românească, poartă în istoria ei un trecut românesc și ortodox cert, precum și fapte jertfelnice pe a căror temelie se legitimează astăzi misiunea Bisericii aici. În perioada vremelnicei ocupații maghiare a zonei, acest adevăr a fost contestat și combătut violent, încercându-se ștergerea lui din memoria oamenilor. Iată de ce, astăzi, la Sita Buzăului, preoții slujitori ai parohiei fac din educația copiilor o prioritate, conștientizând faptul că numai prin continuitate românească și ortodoxă adevărul istoric și jertfa înaintașilor comunității lor vor dăinui.

Istorie și adevăr

Sita Buzăului (denumire care ar proveni de la o buclă a râului Buzău, unde apa are o cădere mai lină, ca printr-o sită, sau de la cuvântul trac „buză”, de capră sau de oaie, după altă ipoteză) poartă urme de viețuire umană încă din perioada paleoliticului. În localitate, în punctul numit „Crasna”, au fost descoperite și 15 bare de aur cu simboluri creștine, din secolele III-IV, care au fost turnate la Sirminum, capitala din acea vreme a Imperiului Roman de Răsărit. Faptul dovedește că aici exista o comunitate creștină care avea legături cu frații în credință din Sirminum, iar în secolele XI-XII, cavalerii teutoni colonizați în zonă au zidit Cetatea Crucii cu ajutorul băștinașilor. Argument care probează o existență veche a românilor pe aceste meleaguri, nu cum susțin unii istorici maghiari, că românii ar fi fost aduși de ei aici pentru muncă. Așezarea, cu numele „Boza”, apare mențio­nată pentru prima oară într-un document în 1533. Prin zonă, în octombrie 1599, a trecut și Mihai Viteazul, locul de popas al armatei sale fiind păstrat în memoria colectivă sub numele de „Dealul Taberei”.

Pentru Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, din Sita Buzăului au subscris 149 de persoane, delegația fiind condusă de învățătorul Nicolae Russu. În 1922, Sita Buzăului s-a desprins de Întorsura Buzăului, devenind centru comunal.

Jertfa a doi preoți

Părintele paroh Petru Tohănean, care slujește aici din 2011, în teza sa de doctorat „Con­fi­gurația creștinismului în sud-estul Transilvaniei”, cu referire specială la zona Buzăului Ardelean, susține cu argumente cele arătate mai sus. Sfinția sa face referire și la jertfa a doi slujitori ai Altarului, socru și ginere, preotul Ioan Dima, paroh la Sita Buzăului în perioada 1875-1931, și ginerele lui, preotul Ion Coman, arestați și maltratați de maghiari pentru că slujeau cu devotament Bisericii Ortodoxe și poporului din care făceau parte. Deși zona era ocupată, totuși aici funcțio­nau cu succes școlile confesionale orto­doxe, iar mulți tineri absol­venți ai acestora plecau în străinătate și se afirmau acolo, ceea ce a atras ura ocu­pan­ților. De aceea, în 1915, preotul Ion Coman a fost acuzat de spionaj în favoarea românilor, arestat și dus la închisoarea militară din Cluj, unde a stat trei ani în condiții foarte grele, fiind zilnic bătut și condamnat la moarte prin spânzurare, pedeapsă schim­bată prin recurs la împărat. Întors acasă, a murit la scurtă vreme. Celălalt preot, Ioan Dima, care avea 71 de ani, a fost și el arestat în chiar ziua hramului, fiind dus legat în urma calului, pe jos, și bătut cu patul puștii până în localitatea Boroș­neu. De acolo, închis într-o cușcă de lemn, a fost purtat la Brașov, apoi la Cluj, la Oradea și mai departe în lagărul de la Șopron, în Ungaria, unde a rămas patru ani. Acolo, a trăit din mila ostașilor ruși, care îi aruncau câte o coajă de pâine uscată. Sfinția sa fusese hirotonit de Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna. A trecut la Domnul în 16 februarie 1931. Deși ar fi putut oricând să fugă peste graniță în Ro­mânia, a rămas pe loc, îndepli­nindu-și misiunea până la capăt.

Pregătiți pentru viitor

O primă biserică, de lemn, a fost ridicată în cimitirul din Sita Buzăului în 1834, apoi a fost demolată și ridicată cea nouă, în 1862, care funcționează și în prezent.

„Încă de la începuturile ei, parohia a fost una activă, și la fel a rămas și astăzi. Credincioșii noștri sunt oameni gospodari, cu o profundă credință ortodoxă. Avem în parohie aproximativ 540 de familii, o comunitate echilibrată din punct de vedere al vârstei, deși mulți tineri sunt plecați în străinătate. Dar, la marile sărbători, ei se întorc și participă la viața spirituală. Între Biserică și Școala Gimnazială «Nicolae Russu» din parohie s-a născut o relație vie și foarte roditoare. Pentru a nu se uita adevărul despre români și despre faptele înaintașilor noștri, ne îndreptăm atenția către cei aproape 200 de copii, pe care îi aducem în biserică, desfășurăm cu ei concursuri, activități catehetice, culturale, ca de pildă spectacolul omagial «Eminescu pentru eternitate» sau piesa de teatru «Să ne bucurăm de Nașterea Domnului», cu elevii Școlii Gimnaziale nr. 3 din Bobocea, confec­ționăm mărțișoare, pe care le valorificăm și cu banii obținuți cumpărăm produse pentru cei săraci. De altfel, Biserica susține din veniturile ei multe familii nevoiașe din parohie. Toate acestea se înscriu în ceea se se poate numi dăinuire a adevărului”, ne spune părintele paroh Petru Tohănean.

La rândul său, Adrian Muntean, profesor de religie la Școala Gimnazială „Nicolae Russu”, crede că lucrul cel mai important care se realizează între Biserică, școală și familie este iubirea, „o ziditoare triadă creștină. Cu edu­cația pe care o primesc în școală și Biserică, eu cred că acești copii vor asigura continuitatea și viitorul comunității noastre. Fapt care se vede în creațiile lor, în care fac referire la Dumnezeu”, ne spune acesta.

„A fi slujitor într-o zonă ca a noastră înseamnă să urmezi cuvântul Mântuitorului. Să te faci totul tuturor. De aceea luptăm să rămânem români în pământurile noastre de aici, unde nu suntem minoritari, ci doar mai puțini. Cum am putea fi minoritari în propria noastră țară?”, se întreabă retoric părintele protopop Florin Tohănean, care ne-a însoțit în acest pelerinaj, mărturisindu-ne totodată că mesajul Ortodoxiei în acest spațiu este același dintotdeauna: „Dreaptă credință. Cadrul în care ne putem mântui”.