Maica Domnului, acompanieri în har
Nume cu rezonanță pentru spiritualitatea transilvană contemporană, părintele arhimandrit dr. Dumitru Cobzaru are deja un palmares editorial impresionat, constând în peste 30 de titluri, publicate la edituri importante din spațiul românesc (și unele dintre ele traduse în limbi precum cea spaniolă ori engleză). Doctoratul dedicat Mitropolitului Bartolomeu Anania este acompaniat de mai multe volume de studii, cercetări și eseuri cu valoare omiletică. Desigur, publicistul este dublat de un om care desfășoară o dinamică misiune atât în cadrul Catedralei Mitropolitane de la Cluj, cât și în cuprinsul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului.
În cadrul celui mai recent volum, intitulat: Maica Domnului: „zorii Zilei neînsângerate”, apărut la editura Renașterea din Cluj‑Napoca în anul 2023, oferă cititorilor o serie de gânduri, interviuri, meditații ori omilii dedicate Maicii Domnului. După cum ține să remarce în cuvântul introductiv al demersului: „Textele volumului de față acest deziderat îl au de a da nădejdea dinamică a comuniunii cu Dumnezeu și cu Maica Domnului încă din această lume (Împărăție liturgică, conform Mitropolitului Bartolomeu) și, mai cu adevărat, în Împărăția cerurilor (aurorală și plenară). Preocuparea noastră rămâne rolul implicit și determinant în istoria mântuirii a Născătoarei de Dumnezeu. Pe mărturia inspirată și confirmată a Sfinților Părinți, am încercat, în limitele noastre smerite, să aducem în actualitate și contemporaneitate viața Fecioarei Maria, în momentele cele mai intense, devenirea ei ca Maică a Fiului lui Dumnezeu și implicit a noastră, a întregului neam omenesc, precum și slujirea ei mijlocitoare cât a trăit pe pământ, dar mai ales din slava Veșniciei” (pp. 5‑6).
Segmentată în trei secțiuni tematice mari, cartea vine să arate cititorilor de ce merită cinstită Maica Domnului, să exemplifice rolul cinstirii ei prin intermediul unor monumente de spiritualitate, religie și cultură precum Icoana de la Nicula (pp. 11‑14), să vorbească despre maternitatea ei, manifestată prin grija pentru lume (pp. 35‑39), să evidențieze aspectele care o transformă în triumfătoare în fața puterilor vrăjmașe (pp. 25‑27), ori să abordeze aspectele teologice care privesc mariologia în ansamblul ei.
Atunci când predică despre Maica Domnului, părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru reușește ca, pornind de la una dintre calitățile ei, ori de la un aspect istoric, să dezvolte ample expozeuri menite a invita auditoriul (ori, în cazul de față, publicul cititor), să călătorească cu mintea fie înspre adevărurile Scripturii și contextul în care au fost scrise ele, fie înspre anumite momente ale istoriei, marcate de o puternică încărcătură spirituală. Descrisă când ca „potir ce revarsă bucuria” (p. 87), când ca „garanție a Ortodoxiei” (pp. 60‑67), ea are un loc aparte deopotrivă în inimile pelerinilor de la Nicula, lavră pe care autorul a stărețit‑o vreme de mai mulți ani, cât și în cele ale unor locuri cu rezonanță istorică precum Putna, fapt subliniat cu profesionalism de către autor.
Mamă iubitoare, Maica Domnului este înfățișată de către părintele Dumitru atât în ipostaza celei care împărtășește din belșug milostivirea (pp. 159‑170), cât și în cea a oferitoarei bucuriei (pp. 17‑180), ori cea a ascultătoarei prin excelență (pp. 208‑211). Prin toate acestea ea se constituie într‑un adevărat model pentru oamenii de astăzi, ispitiți, nu de puține ori, la faptul de a orbecăi într‑o lume călăuzită de false modele.
Scrisă cu evlavie și profesionalism și aducând în atenție trăsături ale Maicii Domnului care vin să spună multe omului de astăzi, lucrarea părintelui arhimandrit dr. Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului, se constituie într‑un prețios giuvaier mariologic, care merită să împodobească deopotrivă bibliotecile teologilor, cele ale clericilor ori cele ale cititorilor dornici a se desfăta cu o lectură ziditoare.