Malpraxis la noi şi la americani

În Occident, armate de avocaţi trăiesc pe seama pacienţilor nemulţumiţi de tratamentul din spitale. La polul opus, în România, pentru erori medicale grave nu se plătesc despăgubiri şi nu există vinovaţi deşi medicii, farmaciştii, asistentele, precum şi instituţiile medicale sunt obligate să încheie asigurări de răspundere civilă (malpraxis), tocmai pentru ca pacientul să poata fi despăgubit în cazul vătămării din vina medicului.

Drama micuţului Sebastian, copilul care a fost nenorocit pe viaţă de neglijenţa unor asistente şi de proasta organizare a unui spital, a iscat o mare vâlvă chiar în ultima săptămână a campaniei electorale pentru europarlamentare şi pentru referendum. Ciudat moment, remarca un distins medic ieşean, suspectând de manipulare apariţia tocmai acum în presă a acestui caz vechi de trei luni. A urmat o adevărată isterie în presă, iar forumiştii de pe internet s-au întrecut în a relata erori medicale sau cazuri de medici cu atitudini reprobabile. Dincolo de drama imensă a părinţilor copilului nenorocit pe viaţă într-un spital din Bucureşti, cred că, din nou, ca şi în cazul Mailat, în România se exagerează. Nu poţi generaliza şi nu poţi arunca anatema asupra unei întregi categorii profesionale. Experienţele mele ca pacient mă obligă să spun că am avut de-a face, poate cu o excepţie sau două, numai cu medici oneşti, profesionişti şi dedicaţi meseriei. Şi majoritatea medicilor şi a asistentelor medicale se încadrează în această categorie. Iar erori se-ntâmplă şi la noi, şi la alţii. Nu spun asta cu resemnare mioritică, ci cu obiectivitatea pe care o dau cifrele. În Statele Unite, unde serviciile medicale sunt cele mai scumpe, se înregistrează şi cele mai multe cazuri de malpraxis. E drept că, acolo, un cuvânt important de spus are şi educaţia cetăţeanului, care se simte lezat şi care îşi cere imediat drepturile. Un studiu recent, rezultat al examinării a 37 de milioane de dosare medicale, publicat de o revistă americană de specialitate, a scos la iveală faptul că o medie de 195.000 de morţi produse în spitale în anii 2000, 2001 şi 2002 în SUA au fost datorate unor erori medicale care ar fi putut fi prevenite. Într-un alt studiu din 2006, al Institutului de Medicină a Academiilor Naţionale din SUA, s-a descoperit că erorile de tratament sunt printre cele mai comune greşeli medicale, aducând prejudicii la cel puţin 1.500.000 de persoane, anual. Potrivit acestui studiu, greşelile de tratament care ar putea fi evitate produc anual 400.000 de victime în spitale, 800.000 în instituţiile de îngrijire de lungă durată şi 530.000 printre pacienţii din ambulatorii. În raportul respectiv se afirmă că acestea sunt estimări moderate. Doar în 2000, costurile extramedicale ale daunelor provocate de greşeli de tratament care ar fi putut fi prevenite au ajuns la aproape 900 de milioane de dolari. Revenind la revoltătorul caz al micuţului Sebastian, printre atâtea comentarii, nimeni nu a spus că, în Romania, în lipsa unei legi care să stipuleze condiţiile în care e angajată răspunderea profesională, malpraxis-ul nu poate fi sancţionat. Oferta firmelor de asigurare în materie de malpraxis este generoasă, însă o asigurare nu poate deveni operaţională decât în cazul în care există o lege care reglementează exercitarea profesiei liberale respective. În prezent, doar Colegiul Medicilor poate decide dacă acuzaţiile aduse de pacienţi se încadrează în categoria malpraxis-ului. Iar Colegiul Medicilor, format din medici, va încerca să îşi protejeze colegii până la limita admisibilă. Ceea ce e de înţeles, pentru că orice breaslă ţine la imaginea sa. „Cazul Sebastian“, ca şi alte zeci şi sute de drame petrecute în spitalele româneşti, au drept cauză, aşa cum tot mai mulţi declară, „deficienţe de sistem“, şi nu vinovăţii individuale. Pentru că neglijenţa, indolenţa, corupţia, incompetenţa se dezvoltă, la fel ca şi numeroase boli, în medii favorizante. Adică acolo unde răspunderea este neprecizată, unde funcţionează un standard bizar între asistenţa medicală „la stat“ şi „la privat“ şi unde scopul în sine devine căutarea unor vinovaţi, mai mici sau mai mari, şi nu remedierea defecţiunii de sistem. Aşadar, mai întâi să ajungem la standardele asistenţei medicale din SUA şi apoi să începem să facem statistici cu cazuri de malpraxis.