Mănăstirea Bistriţa nemţeană în 1937

Este una dintre mănăstirile vechi ale Moldovei voievodale zidită între 1402 şi 1406 de marele Alexandru cel Bun în apropierea târgului Piatra Neamţ.

Dar tradiţia acestei mănăstiri începe spre sfârşitul sec. al XIV-lea, din vremea lui Petru I Muşat, când un ieromonah Pafnutie se îngrijea de ridicarea unei bisericuţe de lemn. Pe locul acesteia, domnitorul a ridicat biserica de zid pentru a-i fi şi loc de îngropăciune. Fiind mănăstire domnească a primit numeroase privilegii şi proprietăţi, care de-a lungul istoriei au fost întărite de toţi domnitorii Moldovei. Din punct de vedere duhovnicesc, la început, aceasta era legată de Mănăstirea Neamţ, iar în 1677 a fost închinată Patriarhiei de Ierusalim. După 1863, mănăstirea a fost scoasă de sub ascultarea străină, iar în perioada interbelică au fost declanşate lucrările de restaurare, în paralel cu cercetările arheologice. După al Doilea Război Mondial, biserica a fost restaurată primind o formă uşor diferită faţă de cum arăta în perioada interbelică.