Mănăstirea Comana din Vlaşca, la 1900

Primul ctitor a fost Vlad Ţepeş, care a ridicat acest aşezământ de rugăciune ca o fortăreaţă militară în mijlocul mlaştinilor râului Câlniştea şi pe vechiul drum care ducea de la Giurgiu către Bucureşti. Un secol mai târziu, mănăstirea era în ruină, atunci când s-a decis refacerea din temelie de către cel care moştenise satele împrejmuitoare, boierul şi viitorul domnitor Radu Şerban. Refacerea lăcaşului a început-o în 1588, prin consolidarea vechii incinte şi prin ridicarea bisericii cu hramul "Sf. Nicolae".

După 1667, mănăstirea a intrat sub ocrotirea familiei Cantacuzinilor, care i-a dăruit odoare, proprietăţi funciare şi a zidit o serie de construcţii, precum foişorul brâncovenesc pe latura de nord a incintei. După 1728, Comana a fost închinată Bisericii Sfântului Mormânt şi a fost afectată permanent de războaiele ruso-turce. La 1854, biserica a fost complet refăcută, iar după secularizarea din 1863, mănăstirea a rămas în paragină. La 1877, vechiul aşezământ găzduia şcoala satului Comana, prefectura judeţului, iar biserica funcţiona ca parohie. La 1909, Parohia Comana avea 612 familii, respectiv 2.807 suflete.