Mănăstirea Dobruşa din Soroca în perioada interbelică

Începuturile acestui aşezământ din Soroca Basarabiei datează din 1527, când funcţiona un metoc al Mănăstirii Probota, dăruit de Petru Rareş, voievodul Moldovei, pe dealul care astăzi veghează asupra mănăstirii. Între 1772 şi 1775, ieromonahii Ioasaf de la Probota şi Eufimie de la Curchi au ridicat aici un schit de lemn cu hramul "Sf. Nicolae". Probabil că lăcaşul de lemn nu a rezistat, deoarece locul mănăstirii a fost mutat în vale, unde este în prezent, prin zidirea în 1812 a unei biserici de piatră de către boierul Toma Cozma, din Iaşi, care a fost sfinţită în 1822. În 1847 a mai fost ridicată o biserică în incinta mănăstirii cu rol de paraclis în timpul iernii. Mănăstirea Dobruşa a fost refăcută şi a înflorit la iniţiativa episcopului Visarion Puiu al Hotinului, care după 1924 a amenajat aici ateliere de fierărie, lemnărie şi sculptură, a construit o cramă, a pus în funcţiune o presă de ulei, a zidit un cămin pentru călugării bătrâni, a reconstituit în mare parte vechea vatră monahală, a înfiinţat o şcoală monahală de cântăreţi bisericeşti etc. În perioada interbelică, Dobruşa a fost cea mai mare mănăstire a Episcopiei Hotinului, după 1934 fiind condusă de arhimandritul Daniil Ciubotaru, absolvent al Teologiei din Chişinău şi exarh al mănăstirilor.