Mănăstirea Durău de la poalele Muntelui Ceahlău, la începutul sec. al XX-lea

Aşezată sub Muntele Ceahlău şi în apropierea cascadei "Duruitoarea", de unde îşi are numele, aşezământul monahal de la Durău a fost multă vreme poate cel mai râvnit lăcaş isihast din zonă. Iniţial a fost un aşezământ de călugăriţe, pe care mitropolitul Veniamin Costachi, în 1802,

l-a transformat în schit de călugări. Se pare că în 1830, aşezământul de la Durău era sub ascultarea Schitului Hangu, atunci când egumenul Ghervasie, împreună cu doi negustori înstăriţi din Piatra Neamţ, a început să zidească noua biserică cu hramul "Buna Vestire". Finalizat în 1835, noul lăcaş era construit în stil moldovenesc, în formă de cruce cu trei turle şi un mic pridvor în partea de nord. În 1909, aşezământul de la Durău avea o chinovie de 44 de monahi şi statut de mănăstire cu două schituri: Tarcău şi Bisericani.