Mănăstirea Peştera de la obârşia Ialomiţei la 1900

Aşezământul monahal de la obârşia Ialomiţei, cu hramul "Sf. Apostoli Petru şi Pavel", îşi are începuturile din vremea domnitorului Mihnea cel Rău (1508-1510), care a ridicat o micuţă biserică de lemn pe o fundaţie de piatră, în formă de cruce şi cu turlă pe pronaos.

Lăcaşul de cult a funcţionat până la incendiul din 1818, însă fără un statut monahal bine precizat. După 1819, lăcaşul a fost refăcut de preotul Gheorghe Ion Baltag şi ieromonahul Gherontie din Petroşiţa, care au cerut reînfiinţarea aşezământului monahal. Totuşi, lăcaşul a fost refăcut şi dezvoltat prin ridicarea paraclisului, a chiliilor şi arhondaricului prin osârdia ieromonahului Ieronim Popa, care îşi avea metania aici şi era stareţ. Noua biserică a fost sfinţită în 1911 de ieromonahul Dionisie, stareţul Mănăstirii Sinaia. Aşezământul avea statut de mănăstire, cu o chinovie de cinci monahi şi doi fraţi. În această perioadă, în obştea de la Peştera a fost tuns în monahism Mihai Bădilă, care ulterior a ajuns stareţ şi unul dintre cei mai renumiţi duhovnici din ţinutul Dâmboviţei.