Mănăstirea Putna în perioada interbelică

La 1777, marea ctitorie ştefaniană intra sub stăpânirea străină. Era un moment fără precedent în istoria aşezământului care adăpostea osemintele marelui voievod. Se spune că atunci, fără a fi mişcat de cineva, marele clopot cunoscut cu numele de "Buga" a început să bată, prevestind parcă stăpânirea austriacă. În timpul acesteia, mănăstirea a cunoscut un declin duhovnicesc, chiar unul cultural. Cu toate acestea, pe banii Fondului forestier bisericesc, în Putna s-au executat o serie de lucrări care au constat în reamenajarea incintei, printr-o extindere, reconstruirea unui turn-clopotniţă şi alteia noi pe partea vestică, remodelarea turlei potrivit viziunii artistice a arhitectului Romstorfer. Practic, Putna a beneficiat de o atenţie deosebită, iar aceasta datorită trecutului pe care îl avea. De altfel, la 1871, la Putna s-a aniversat jubileul de 400 de ani de la întemeiere, moment care a căpătat o încărcătură naţională considerabilă. Nu aceeaşi dezvoltare s-a marcat în componenta spirituală. A fost un moment de declin, mai mult din cauza contextului politic din Austria dualistă. Stăpânirea imperială nu vedea cu ochi buni avântul spiritual al Bucovinei, în schimb fiind predispusă la un control exigent asupra bunurilor deţinute de aşezămintele bisericeşti voievodale. În acest regres, Mănăstirea Putna revenea la trupul ţării, în urma Unirii de la 1918. Chiar şi după acest moment, mai-marii Bisericii aveau preocuparea firească de a suda unitatea naţională şi bisericească, de multe ori subminată de factorul politic manifestat de politicienii prea interesaţi de impunerea unui control asupra averilor bisericeşti. În aceste circumstanţe, Visarion Puiu, ajuns mitropolit al Bucovinei în 1935, a încercat o reluare a vieţii duhovniceşti în mănăstirile din eparhia pe care o conducea, atât printr-o pregătire teologică corespunzătoare a vieţuitorilor, cât şi prin preocupări pe care aceştia să le aibă potrivit principiului monastic "rugăciune şi muncă". Între 1932-1933, din venituri proprii, apoi cu sprijinul Fondului forestier bisericesc, în Mănăstirea Putna s-au făcut o serie de reparaţii radicale, iar regele Carol al II-lea a refăcut "mausoleul" lui Ştefan cel Mare, gest pentru care a fost numit "ctitor". În 1937, soborul Mănăstirii Putna era format din 17 vieţuitori, în frunte cu iconomul Dionisie Bejan. În mănăstire funcţionau ateliere de sculptură, de strungărie şi o prisacă. În fotografia de epocă este soborul Mănăstirii Putna la 16 mai 1936.