Mănăstirea voievodală Probota la 1900

Alături de marile mănăstiri ale Moldovei, Probota este un aşezământ monahal de referinţă pentru spiritualitatea românească cu rădăcini medievale. Este atestată documentar încă din vremea lui Petru I Muşat, când exista o bisericuţă din lemn de stejar în Poiana Siretului, al cărei loc însă nu îl cunoaştem. Ulterior, mai la vale, de-a lungul pârâului Probota, domnitorul Alexandru cel Bun a ridicat o biserică de zid, unde la 1465 Ştefan cel Mare avea să o înmormânteze pe mama sa, Doamna Oltea. Un cataclism a afectat această biserică, iar Ştefan cel Mare a refăcut-o. Însă nici această construcţie nu a rezistat, voievodul Petru Rareş fiind cel care, la 1530, şi la o distanţă de 300 m, pe un platou ce domină valea Siretului, a construit o mănăstire nouă, cu hramul "Sf. Nicolae". Biserica este zidită în formă de cruce, în stil moldovenesc, compartimentată cu altar, naos, gropniţă şi pronaos. De la bun început, aşezământul s-a dorit a fi o necropolă a familiei ctitorului, iar pentru a reprezenta o legătură cu înaintaşii, la sfatul vărului său, Grigorie Roşca, primul egumen al mănăstirii şi viitor mitropolit, Petru Rareş a întărit ctitoriei sale toate privilegiile şi daniile vechii biserici de la Probota. La doi ani de la zidire, biserica este pictată pe interior şi exterior, i se adaugă casa domnească şi clisiarniţa. La 1546, Petru Rareş este înmormântat aici de către Doamna Elena, soţia sa, care va vieţui în această mănăstire până la moarte. Două decenii mai târziu, Elena Rareş a ridicat zidul de incintă cu turnuri în zona răsăriteană, conferind mănăstirii un aspect de fortăreaţă. În prima jumătate a secolului al XVII-lea, mănăstirea este prădată de tâlhari, apoi refăcută de Vasile Lupu, pentru ca, la 1677, să fie închinată de mitropolitul Dosoftei Bisericii Sf. Mormânt din Ierusalim. Călugării greci nu au administrat aşezământul la adevărata sa valoare, dovadă că la 1844 au întreprins o serie de refaceri grosolane, care au cauzat mult bisericii din vremea lui Petru Rareş. La secularizarea averilor mănăstireşti, Probota a fost scoasă de sub închinare, biserica devenind parohială. În 1904, în biserica lui Petru Rareş a fost adusă piatra funerară a Doamnei Oltea, mama lui Ştefan cel Mare, de la ruinele vechii biserici. Între 1934 şi 1937, Comisiunea Monumentelor Istorice a întreprins lucrări de restaurare la biserică şi clisiarniţă, însă refacerea acestui minunat monument de rugăciune şi de artă s-a efectuat după al Doilea Război Mondial.