Mănăstirea Voroneţ în perioada interbelică

Între cele două războaie mondiale, ctitoria marelui Ştefan cel Mare şi locul de îngropăciune al Sfântului Daniil Sihastru reprezenta încă un obiectiv turistic românesc după întreruperea vieţuirii monahale, în 1785, de către autorităţile habsburgice de ocupaţie.

Alături de alte mănăstiri bucovinene, Voroneţul era prezentat ca un important obiectiv cultural şi de admirat, dar care era închis pentru slujirea permanentă. Practic, într-un aşezământ construit în scopul vieţuirii monahale nu exista o candelă aprinsă mereu la căpătâiul celui care îl sfătuise duhovniceşte pe marele apărător al creştinătăţii europene. Iar această situaţie a persistat şi în perioada comunistă. Deşi reprezenta un reper monahal şi de spiritualitate pentru cultura şi biserica românească, viaţa monahală de aici a fost reluată abia după 1990.