Mănăstirile Palestinei (III)

Citește și: Călătorie în mănăstirile Palestinei și Mănăstirile Palestinei (II)

Continuăm periplul nostru prin mănăstirile Palestinei evocând personalitatea Cuviosului Chiriac, nevoitor bineplăcut lui Dumnezeu.

Cuviosul Chiriac s-a nevoit și în Pustiul Natufa, unde un bărbat din Tekoa, auzind despre el, l-a adus pe fiul său, chinuit de un duh lunatic, și l-a rugat să-l ajute. Bătrânul, ungându-l cu untdelemn de la Sfânta Cruce, l-a făcut sănătos.

Fugind de slava lumii, a plecat în partea neumblată a Pustiului Ruva și a rămas acolo cinci ani. În pustie a dus o viață de aspră nevoință, hrănindu-se numai cu rădăcini de melagrie și măduvă din trestie. Ducându-se vestea despre el, au adus acolo mulţi demoni­zați care aveau nevoie de vindecare.

Asaltat de oameni, a dorit să plece într-un loc singuratic, iar după câțiva ani a revenit în Lavră.

A luptat împotriva origeniștilor, îndemnându-i pe ucenici să umble pe calea cea strâmtă care duce la Hristos, să nu rătăcească în gândurile lor după învățături străine.

Bătrânul a plecat, din obștea Sfântului Hariton, în Pustiul Susakim, în al 99-lea an al vieții sale și s-a liniștit acolo vreme de opt ani. Venind monahii către el, s-au întâlnit cu un leu și s-au speriat, dar bătrânul le-a spus: nu vă temeți pentru că leul locuiește cu mine și îmi păzește verdețurile de caprele sălbatice.

Celor care veneau la el le povestea despre Cuviosul Eftimie și despre alți părinți ai pus­tiei. Într-una dintre aceste vizite a venit și leul, așezându-se înaintea oaspeților, iar bătrânul le-a spus: el nu păzește doar verdețurile, ci și pe mine mă apără de tâlhari și barbari.

Plecând de acolo, călătorii s-au întâlnit din nou cu leul care era în preajma bătrânului, care, de data aceasta, mânca o capră sălbatică. Văzând, însă, că nu îndrăzneau să treacă, leul a lăsat prada și s-a îndepărtat, până ce aceștia au trecut în drumul lor.

A ajuns la adânci bătrâneți, trăind 107 ani, din care petrecuse aproape 90 în Țara Sfântă, în Mănăstirea Sfântului Gherasim, apoi a Cuviosului Eftimie, în Lavra Suca, în Pustiul Natufa, Ruva și la Susakim, în peștera Sfântului Hariton (cinci ani), apoi, din nou, la Susakim, vreme de opt ani.

Înainte de obștescul sfârșit, ucenicii l-au adus în peștera Sfântului Hariton, deși era bă­trân, dar plin de râvnă, nesimțind slăbiciune trupească. Era prietenos, purtând cu smerenie harisma prorociei și împlinind lucrarea Duhului Sfânt cu toată seriozitatea.

La asemenea măsură ajungând, și-a dat duhul în mâna Domnului și a primit cununa dreptății pe care Dumnezeu a făgăduit-o celor care-L iubesc.

Pe drumul dintre Ierusalim și Betleem se observă vechiul loc al Mănăstirii Catisma, cu o biserică octogonală, care amintește de un popas al Preacuratei Fecioare Maria în acel loc. Patriarhul Ierusalimului, Juvenalie, la jumătatea veacului al 5-lea, a reuşit să ctitorească această mănăstire. La sfârșitul mileniului al 2-lea, săpăturile arheologice au scos la iveală biserica veche de peste 1.500 de ani, transformată ulterior în moschee, după invazia arabă.

În aceeași zonă se află Mănăstirea Sfântului Ilie, care pare o cetate pe drumul care duce către Betleem. Construită cu puțin timp înainte de invazia arabă, a fost mai târziu refăcută de împăratul Manuel I Comnenul, în veacul al 12-lea. Pelerinii află de la viețuitorii mănăstirii că Sfântul Ilie s-a odihnit în timpul peregrinării sale în acel loc pentru a-L propovădui pe Dumnezeul Cel adevărat, când fugea de la fața reginei Izabela.

Una dintre mănăstirile importante ale Țării Sfinte este și cea a Sfântului Gherasim de la Iordan, singura care funcționează aproape de locul Botezului Mântuitorului. Călătorul care merge înspre Iordan sau către Galileea o poate vedea de departe. La începutul mileniului al 3-lea, mănăstirea a trecut printr-un amplu proces de renovare. Dincolo de zidurile care s-au construit cândva împotriva beduinilor, se observă biserica și clopotnița, care au fost acoperite cu tablă aurie ce strălucește sub razele soarelui.

Lavra a trecut prin momente de înflorire, dar și de pustiire. Împăratul bizantin Manuel I Comnenul a fost unul dintre binefăcătorii ei. În prezent, mănăstirea cunoaște o perioadă de strălucire, oglindită în lucrările de restaurare a bisericii mari și a paracliselor, înnobilate cu numeroase mozaicuri și motive decorative. De asemenea, mănăstirea dezvoltă o importantă lucrare filantropică pentru oamenii nevoiași ai zonei, mulți dintre ei necreștini, care găsesc acolo o masă caldă, primind ajutoare pentru copii. Prin poziționarea ei în mijlocul pustiului, ea este atât o oază duhovnicească, cât și o casă primitoare. Între realizările ultimilor ani am remarcat un preafrumos mozaic, care împodobește pardoseala bisericii mari, precum și memorialul istoric ce amintește despre Alexandru cel Mare și călătoria lui către Egipt.

Cuviosul Gherasim era originar din părţile Lichiei şi de tânăr a îmbrăţişat viaţa monahală, nevoindu-se mai întâi în Pustiul Tebaidei. După ce a vieţuit acolo o perioadă, s-a întors în pa­tria sa, Lichia. La sfârşitul împărăţiei lui Teodosie cel Tânăr s-a sălăşluit în Pustiul Iordanului, zidind lângă râu o mănăstire.

Sfântul Gherasim era un aspru nevoitor. Unii dintre părinţii pustiei au venit la el, rugându-l să le îngăduie să aprindă uneori câte o lumânare în chiliile lor sihăstreşti, pentru citirea de noapte, iar alteori să aprindă şi foc, să-şi încălzească apă pentru trebuinţa lor. Sfântul însă le-a răspuns: De voiţi să aveţi foc în pustie, atunci veniţi să vieţuiţi în mănăstire, împreună cu începătorii, pentru că eu nu voi lăsa să se facă foc în lăcaşurile pustniceşti, în toate zilele vieţii mele.

Sfântului Gherasim i-a slujit, asemenea unui om, un leu, pe care cuviosul l-a vindecat, scoţându-i un ghimpe din picior.

Mănăstirea Sfântului Gherasim a fost dărâmată în secolul al 13-lea, iar moaştele sale au fost aşezate de monahi în Mănăstirea Kalamon, care a primit de atunci numele Sfântului Gherasim.

În această zonă a trăit Cuviosul Zosima, care a întâlnit-o în Pustiul Iordanului pe Cuvioasa Maria Egipteanca.

Pelerinul sosit aici poposește la umbra unor copaci încărcați de flori, între care arborele de foc, iasomia și leandrul, înfloriți ca în preajma Paștilor, pentru un ceas de liniște și o limonadă naturală, făcută din rodii și fructe mediteraneene. Monahii şi credincioșii veniți aici se bucură mereu auzind despre lucrarea filantropică a starețului Hrisostom și grija lui pentru pelerini. Este stareț în acest loc dinainte de anii ‘80. Aproape jumătate de veac de slujire, care continuă cu bogate împliniri.

Nu prea departe s-a aflat Lavra Kalamon, care a fost printre renumitele și importantele mănăstiri ale Țării Sfinte, unde s-au nevoit mari cuvioși. A rezistat invaziei perșilor, multă vreme călugării luptându-se dinlăuntrul ei, asemenea soldaților neînfricați care au apărat cetățile cunoscute ale lumii.