„Mânia trebuie supusă rațiunii”

Mânia intervine în viața noastră când ne așteptăm mai puțin și poate afecta relațiile interumane, productivitatea, sănătatea fizică și psihică. Sfinții Părinți atrag atenția că mânia este legată de alte patimi, de aceea pentru a evita ca aceasta să pună stăpânire pe noi este necesar să avem o viață duhovnicească și sufletească echilibrată, să nu ne lăsăm dominați de ambiții și orgolii, să-i respectăm pe semeni indiferent de comportamentul lor în diferite situații și să avem în fața ochilor modelul oferit de Mântuitorul ­Iisus Hristos. În urmă cu 17 secole, Sfântul Vasile cel Mare recomanda ca mânia să fie supusă rațiunii: „Mânia este calul, iar rațiunea este căpăstrul”.

Cu toții trecem, uneori, prin momente de furie și mânie, când ne controlăm cu greu cuvintele, gesturile și comportamentul. Ne mâniem pentru că o mașină a trecut în fața noastră, că un coleg nu și-a respectat promisiunile, că un copil nu ne ascultă sau că vecinii au aruncat gunoi în grădina noastră etc. Motivele care provoacă mânia pot fi foarte multe, important este să ne gândim cum ges­tionăm corect aceste momente inevitabile și cum evităm consecințele ce pot afecta relațiile interumane, productivitatea, sănătatea fizică și psihică. Sfinții Părinți ne atrag atenția că mânia este legată de alte patimi cum ar fi: lăcomia, iubirea de plăcere, orgoliul, iubirea de sine, ura, invidia etc. Pentru a evita ca mânia să pună stăpânire pe noi când ne așteptăm mai puțin, este necesar să depășim egocentrismul, să avem o viață duhovnicească și sufletească echilibrată, să nu ne lăsăm dominați de ambiții și orgolii, să-i respectăm pe semeni indiferent de comportamentul lor în diferite situații și să avem în fața ochilor modelul oferit de Mântuitorul Iisus Hristos.

„Soarele să nu apună peste mânia voastră”

În lucrarea „Cum să biruim mânia, ura și invidia”, arhimandritul grec Vasilios Bacoianis prezintă cele trei patimi în viziunea Sfintei Scripturi și a Sfinților Părinți, men­ționând o serie de recomandări pentru creș­tinul contemporan: „Guvernatoarea patimilor trupești și sufletești este rațiunea. Aceasta ar trebui să le pună corect în mișcare și să le aducă în stadiul firesc de funcționare. Totuși, fiindcă satisfacerea acestor patimi este împletită cu plăcere, putem afirma că este dificil pentru noi, iubitorii desfătărilor, să spunem «nu» la ceva ce ne «răsplătește» simțurile. Rezultă, așadar, o atracție aproape irezistibilă a minții spre voluptate, aceasta devenind într-un final sclava patimilor. Patimile nu le mai folosim ca să supraviețuim, ci ca să ne autodistrugem. S-au transformat din instrumente de mântuire în instrumente de pierzare. În cazul mâniei, mintea ta s-a tulburat și s-a umplut de gânduri împotriva aproapelui. Și, dacă te vei mânia din nou, ura va crește, cu toate consecințele pe care le implică în relația cu aproapele pe care ai ajuns să îl urăști. De aceea «orice supărare și mânie să piară de la voi» (Efeseni 4, 31). Dar, și dacă vă supărați sau vă mâniați, «soarele să nu apună peste mânia voastră» (Efeseni 4, 26), să vă împăcați cât mai repede cu putință, ca să nu prindă rădăcină în sufletul vostru”.

Pentru o gestionare corectă a mâniei, psihologii recomandă ca în momentele de tensiune să dăm un „pas înapoi”, să facem o pauză, să respirăm profund și, eventual, să părăsim locul și persoana care ne-au provocat pentru a relua controlul asupra emoțiilor ajunse la un punct maxim. De un real ajutor poate fi și povestirea celor întâmplate unei terțe persoane care e neutră și care ne poate ajuta să avem o viziune obiectivă asupra situației. Relatarea cu voce tare și exteriorizarea emoțiilor care ne domină ajută la găsirea de răspunsuri sau soluții și la înțe­legerea situației și a reacțiilor celor implicați. Din experiență, știm cu toții că adevărul într-o dispută este mereu la mijloc, chiar dacă fiecărui om implicat i se pare că el are dreptate. Detașarea și privirea cu o atitudine încărcată de umor a conjuncturii care ne-a mâniat ajută la detensionare și la o abordare cu înțelepciune a unor momente care nu au relevanță pentru viața și pentru mântuirea noastră.

„Nu încerca să vindeci răul cu rău”

În urmă cu 17 secole, Sfântul Vasile cel Mare, în textul „Împotriva celor care se mânie”, oferea o viziune și sfaturi duhovnicești pentru a depăși mânia, care sunt valabile și astăzi: „Din moment ce mânia paralizează rațiunea, desfigurându-l pe om, îl și distruge, lăsându-l fără ajutorul acesteia (rațiunii). (...) Nu poate exista o înjosire mai mare pentru dușmanul tău când vede că nu te poate răni, că rămâi neclintit, neînvins, în ciuda atacurilor lui sălbatice care dezlănțuie asupra ta în timpul mâniei lui? El se va purta ca un om nesăbuit, în timp ce tu îți vei păstra inima mare, vei fi răbdător și blând. Acela se va pocăi de tot ce a făcut și a spus, iar tu nu vei avea regrete. (...) Dacă cineva aruncă asupra ta ocări, unul ca acesta își închide singur ușa Raiului, deoarece, cum spune dumnezeiescul Pavel, «batjocoritorii nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu» (I Corinteni 6, 10). Tăcerea ta însă îți va deschide calea către Împărăția cerurilor. (...) Nu avea învățător pe dușmanul tău. Nu te coborî la nivelul lui. Nu-l imita în patima sa. Nu fi gelos pe ceea ce urăști. Nu încerca să vindeci răul cu rău”.

Pentru persoanele care trec mai des prin momente de mânie pe care nu le pot controla, psihologii propun scrierea unui jurnal al mâniei unde să noteze cu detalii situațiile în care nu au reușit să își controleze reacțiile și comportamentul, oamenii care i-au mâniat, ce anume le-a provocat starea și care au fost reacțiile lor. După un timp, recitirea acestui jurnal oferă obiectivitate și se pot identifica cu acuratețe cuvintele, gesturile ori comportamentele care funcționează ca declanșatori ai mâniei, pentru ca pe viitor să fie evitate. Analiza propriilor reacții scăpate de sub controlul rațiunii ajută la înțelegerea modului în care acționăm în mod impulsiv, când suntem confruntați cu situații neașteptate. Constatăm că pentru a depăși momentele de mânie e nevoie de răbdare, o viață duhovnicească riguroasă și multă rugăciune. De asemenea, discuțiile cu un duhovnic sau un psiholog ne pot ajuta să ne dăm seama unde ne aflăm pe drumul vindecării acestei patimi și ne pot sprijini în efortul de a ne exprima reacțiile în mod respectuos, fără a ne pierde controlul. În plus, a avea un model de comportament într-o persoană pe care o respectăm și pe care nu am văzut-o niciodată mâniindu-se ajută la învățarea treptată a modului în care putem avea reacții și limbaj pozitiv, chiar dacă nu suntem de acord cu situația sau persoana respectivă.

Arhimandritul Vasilios Bacoianis, în lucrarea menționată, subliniază faptul că stă în puterea noastră să apelăm la voință și rațiune pentru a controla reacția impulsivă a mâniei: „Dacă vrei să curmi degrabă focul pe care l-a aprins mânia în sufletul fratelui tău și să îl protejezi pe acesta, ia aminte la cele ce ies din gura ta. Schimbă cuvântul care supără cu unul dulce și liniștitor care degrabă va aduce pace și va stinge focul. Dar, pentru că nu avem asemenea conștiință, a prezenței lui Dumnezeu în toate, de aceea ne și mâniem. Prin urmare, ca să biruim, va trebui să ne luptăm. Dacă punem început bun și ne străduim, vom reuși. Să spunem, de exemplu, că mergem să vorbim cu fratele cu care avem divergențe. Dacă ne punem în gând, dintru început, că, orice s-ar întâmpla, noi nu vom reacționa, deja mânia este învinsă. Pentru că am voit aceasta, nu ne-am mâniat. Am supus mânia rațiunii, și ea, ca un sclav, a făcut ascultare de stăpânul ei. Așa trebuie să se întâmple. «Mânia trebuie supusă rațiunii. Mânia este calul, iar ra­țiunea este căpăstrul», după cum spune Sfântul Vasile cel Mare”.