„Manipularea mentală“ între mit şi realitate (II)

În Europa Occidentală, după tragedia care a avut loc în cadrul Templului Soarelui, în multe ţări, cu excepţia notabilă a Marii Britanii, au fost create comisii parlamentare, de poliţie sau administrative, care au întocmit rapoarte despre "secte" sau mişcări neoreligioase; ca urmare a acestor rapoarte, în unele ţări au fost formate instituţii specifice, precum Misiunea Interministerială de Luptă împotriva Sectelor în Franţa şi Observatorul Sectelor Nocive în Belgia, au fost elaborate proiecte de lege şi au fost operate modificări ale legilor deja existente. De asemenea, s-a declarat că unele minorităţi nu sunt cu adevărat "religioase", ci sunt cu totul altceva: "culte", "secte", organizaţii "parareligioase" care nu se pot bucura de protecţie din partea constituţiilor naţionale şi tratatelor internaţionale, care garantează libertatea religioasă. Opozanţii au fost acuzaţi că ei acceptă cu prea mare uşurinţă ca "religie" orice grupare sau comunitate care se autodefineşte astfel.

Mai mult decât atât, în unele ţări, activitatea antisectară şi împotriva mişcărilor neoreligioase a fost concretizată şi în măsuri legislative. De pildă, noul Cod penal spaniol din 1995 consideră ilicită o organizaţie care, deşi are scopuri permise de lege, foloseşte totuşi pentru a realiza aceste scopuri metode violente sau tulburarea şi controlul personalităţii (vezi pe larg Augustin Motilla, "New Religious Movements in Spain", în: New Religious Movements and the Law in the European Union. Proceedings of the Meeting, Lisbon, Universidade Moderna, 8-9 November 1997, Milano, 1999, pp. 325-340). Primul caz de aplicare a noului articol din noul Cod penal a fost îndreptat împotriva Fundaţiei Atman, la origine o schismă a celor din mişcarea Brahma Kumaris, care trăiau într-o comunitate din Insulele Canare, condusă de controversata Heide Fittkau-Garthe din Germania. În Franţa, legea din 30 mai 2001 a modificat Codul penal francez, care acum pedepseşte orice formă de "subjugare", nu doar "fizică", ci şi "psihologică", cauzată de presiuni grave şi repetate sau de tehnici care pot tulbura capacitatea cuiva de judecată. Dacă conducătorii grupării respective sunt găsiţi vinovaţi pentru acest delict nou, comunitatea poate fi dizolvată. În ceea ce priveşte hipnoza, teoreticieni ai manipulării mentale, precum Margaret Singer şi Richard Ofshe, susţin în legătură cu presupusele "memorii regăsite" de către pacienţii unor terapeuţi că aproape întotdeauna, sub hipnoză, "îşi aminteau" de violenţe sexuale la care erau supuşi de părinţi în copilărie sau de către "secte satanice" secrete, din care ar fi făcut parte părinţii sau educatorii lor. Însă cei doi teoreticieni, ca şi aproape toţi cei care studiază noile mişcări religioase, sunt de părere că adevărata spălare a creierului este opera terapeuţilor care, prin hipnoză, le creează pacienţilor "amintiri false", cum ar fi răpirea de către extratereştri, reîncarnări anterioare etc. (cf. Massimo Introvigne, Enquête sur le satanisme. Satanistes et antisatanistes du XVIIe siècle à nos jours, Paris, 1997, pp. 310-368). Nicholas Spanos subliniază că ideea potrivit căreia cineva ar putea fi transformat prin hipnoză într-un fel de "robot" nu e altceva decât reminiscenţa unui mit cultural apărut în urma războiului din Coreea şi a tensiunilor ulterioare ale Războiului Rece. Mitul acesta a fost întărit fie de noţiuni simpliste privind reflexele condiţionate pavloviene, fie de mituri culturale mai vechi privind "puterea" constrângătoare a hipnozei. Dincolo de justificarea unor concepte ca "manipularea mentală", "destabilizarea mentală" sau "spălarea creierului", mitul "robotului" a servit şi serveşte în continuare celor care cred în "programarea sectară", în încercarea de a explica de ce unii aderă la noile mişcări religioase (Nicholas P. Spanos, Multiple Identities and False Memories. A Sociocognitive Perspective, Washington, 1996, p. 52).