Mântuirea omului ca ospăț nupțial

Duminica a 14-a după Rusalii (Pilda nunţii fiului de împărat) Matei 22, 1-14

Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăția cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său. Și a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiți la nuntă, dar ei n-au voit să vină. Iarăși a trimis alte slugi, zicând: Spuneți celor chemați: Iată, am pregătit ospățul meu; juncii mei și cele îngrășate s-au junghiat și toate sunt gata. Veniți la nuntă! Dar ei, fără să țină seama, s-au dus, unul la țarina sa, altul la neguțătoria lui; iar ceilalți, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit și le-au ucis. Auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie și, trimițând oștile sale, a nimicit pe ucigașii aceia și cetății lor i-au dat foc. Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiți n-au fost vrednici. Mergeți, deci, la răspântiile drumurilor și, pe câți veți găsi, chemați-i la nuntă. Atunci, ieșind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toți câți i-au găsit, și răi și buni, și s-a umplut casa nunții cu oaspeți. Iar împăratul, intrând ca să privească pe oaspeți, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă și i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis slugilor: Legați-l de picioare și de mâini și aruncați-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Căci mulți sunt chemați, dar puțini aleși.

Mântuitorul rostește înaintea ucenicilor Săi Pilda nunții fiului de împărat (Matei 22, 1-14), la care au fost chemați mai mulți oameni, dar care, în loc să răspundă pe loc, precum apostolii (Matei 4, 19-21), au refuzat invitația pe care au primit-o. Evanghelia subliniază faptul că ei nu au fost vrednici (v. 8). Văzând acest lucru, împăratul și-a trimis slugile să-i aducă la nuntă pe cei care se aflau pe drumuri, iar aceștia au venit. Unul dintre ei nu avea însă haine de nuntă, iar când l-a văzut stăpânul casei, l-a dat afară.

Expresia toate sunt gata arată că profeții ne-au pregătit chemarea la nuntă, iar nouă nu ne-a rămas decât să ne îmbrăcăm în hainele potrivite și să ne bucurăm de această taină mare. Evanghelia subliniază că este vorba de nunta fiului împăratului a cărui autoritate trebuie respectată printr-o pregătire specială. Aici se naște problema omului care a venit la nuntă fără haine potrivite, pentru că nimeni nu poate nesocoti pe Domnul său.

Hainele de nuntă

Nunta Fiului de Împărat este atipică. Fiul Împăratului, Mântuitorul Hristos vine în lume înveșmântat în smerenia absolută. Fiul lui Dumnezeu a venit în lume ca un străin: „Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu l-au primit” (Ioan 1, 11). În loc să fie îmbrăcat în haine strălucitoare, Mirele vine în lume purtând chipul unui sărman (Isaia 53, 2; 42, 1-4). Se identifică și solidarizează cu fiecare om neînsemnat, marginalizat și nesocotit: „Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit” (Matei 25, 35). Prețul vieții Sale valorează cât o țarină „pentru îngroparea străinilor” (Matei 27, 7). În calea spre Emaus se apropie de cei doi ucenici ai Săi ca un străin, încât provoacă perplexitate în mințile acestora: „Tu singur ești străin în Ierusalim și nu știi cele ce s-au întâmplat în zilele acestea?” ­(Luca 24, 18).

Atitudinea „Fiului de Împărat” este de discreție și smerenie în fiecare gest și faptă. Minunile Lui, întreaga operă de mântuire a neamului omenesc stau sub semnul anonimatului, al tăinuirii. Pentru a ne înălța la taina Întrupării Sale este necesar să ne rugăm, nepricepându-ne de „nici un răspuns”: „O, prea­înțelepte judecățile Tale, Hristoase! Cum lui Petru, prin giulgiurile singure i-ai dat să cunoască învierea Ta? Și cu Luca și cu Cleopa, împreună-călătorind, vorbeai; și vorbind nu îndată Te-ai arătat pe Sineți. Pentru aceasta, ai și fost mustrat, ca și cum ai fost străin în Ierusalim și n-ai fost părtaș al sfaturilor lor până în sfârșit” (Stihira Evangheliei a cincea, de la Luminândă). Anonimatul acesta, caracterizat de discreție, nu are obârșie doar din momentul Întrupării, ci este o prelungire în imanent a modului, transcendent și veșnic, de existență trinitar: „Smerenia este haina lui Dumnezeu”, cum ne învață Sfântul Isaac Sirul („Cuvinte despre sfintele nevoințe”, 20).

„S-a smerit pe Sine, fă­cându-Se ascultător până la moarte, şi încă moarte pe cruce” (Filipeni 2, 8). Sfântul Chiril al Alexandriei ne învață că Mântuitorul nostru Iisus Hristos „Care este chipul întocmai al lui Dumnezeu Tatăl, asemănarea şi expresia văzută a persoanei Sale, Care luminează strălucitor în egalitate cu El, Care prin dreptul firii este liber, iar jugul Împărăţiei Sale este pus pe întreaga creaţie - El este Cel care a luat chipul unui rob, adică a devenit om şi S-a sărăcit pe Sine prin faptul că a consimţit să rabde aceste lucruri omeneşti, în afară de păcat” (In Lucam, 11). S-a smerit pe Sine în noaptea Răstignirii, când nunta era în plină desfășurare, El a fost dezbrăcat și înfășurat doar în giulgiu. În ziua Învierii năframa și giulgiurile Sale de îngropare erau lângă mormânt (Luca 24, 12; Ioan 20, 5-7), Fiul Omului ară­tându-Se din nou în Grădina Edenului, gol, așa cum fusese Adam la început (Sfântul Efrem Sirul, „Comentariu la Evanghelie“, 23).

Sfântul Simeon Metafrastul ne învață că haina de nuntă este harul Duhului Sfânt pe care Dumnezeu i l-a dăruit pentru prima dată omului („Parafrază în 150 de capete la cele cincizeci de Cuvinte ale Sfântului Macarie Egipteanul”, 98), nu atât pentru a-i acoperi goliciunea, cât mai ales ca un fel de amintire a slavei pe care omul o avea în Grădina Edenului, la începutul nunții mistice. Haina nupțială i-a fost gătită omului încă de la începutul lumii.

Sfântul Maxim Mărturisitorul ne arată că pedeapsa hainelor de piele a fost calculată de Dumnezeu astfel încât să trezească în noi voința liberă spre a ne ridica. În acest fel a rămas în noi libertatea alegerii, chiar dacă de cele mai multe ori alegem prost, totuși chipul lui Dumnezeu din noi nu a fost atins. Manifestarea voinței noastre, sprijinită pe rațiune, spre îndeplinirea voinței dumnezeiești relevă chipul lui Dumnezeu în om. Sfântul Părinte Dumitru Stăniloae subliniază că în acest efort al nostru suntem susținuți de prezența lui Dumnezeu Care vede intenția și silința de a împlini voia Sa (notă de subsol la Scrieri și Epistole Hristologice și Duhovnicești). Astfel, rațiunea umană are din principiu o alegere liberă, chiar dacă după cădere ea a fost coruptă împreună cu voința.

Omul este chemat la ospățul nupțial în Biserică, Mireasa Fiului de Împărat

În Vechiul Testament se de­scrie cum Dumnezeu a pregătit pentru mireasa Lui haine de preț, pe care i le-a oferit din iubire, împreună cu brățări, salbe și multe alte podoabe (Iezechiel 16, 11), așa cum primiseră mai demult și Rebeca, pentru nuntă, de la sluga lui Avraam (Facere 22, 24). Mireasa este invitată la nunta mistică să poarte hainele cele bune și să intre în camera Mirelui având haine potrivite, curate și prea-înfrumusețate (Efeseni 5, 27; Apocalipsa 19, 8).

Biserica, în calitate de mireasă, îi cuprinde pe toți sfinții împreună ca și cum ar fi o singură persoană - quasi omnium una persona (Origen, Comentariu la Cântarea Cântărilor), astfel încât Biserica participă în totalitatea ei la nunta cerească, precum o singură mireasă, dar fiecare mădular al ei în parte, fiecare creștin, este subiectul nunții, „fiind vorba, deci, în final, de o nuntă mare, cuprinzând mai multe nunți mici”.

Pentru aceste daruri, „Domnul Își dorește iubire de la oameni - nu spre lauda Lui, ci tot spre lauda firii omenești - și așteaptă, în mod firesc, ca odată cu aceste daruri de nuntă, oamenii să își asume în comunitate și numele lui Hristos, arătând că sunt creștini, așa cum orice mireasă își asumă numele bărbatului ei odată cu nunta, spre cinstea ei” (Panayotis Nellas, Hristos. Dreptatea lui Dumnezeu și îndreptarea noastră).

La Nunta Fiului de Împărat gazda nu s-a limitat doar să sacrifice taurii și animalele îngră­șate, ci ea a pregătit toate [cele necesare] pentru acest eveniment (Matei 22, 4), omului revenindu-i pur și simplu libertatea de a răspunde sau nu la timp invitației și dragostei lui Dumnezeu, fără a fi necesare alte sacrificii, paralele celor rânduite de Mirele ceresc.

Prin botez, fiecare creștin primește pecetea Duhului Sfânt (Romani 4, 11; Ioan 6, 27; 12, 4; Apocalipsa 10, 4; Efeseni 1, 13) și haina nupțială, fiind îmbrăcat în Hristos (Galateni 3, 27), după cum se și cântă în timpul botezului, în ritualul ortodox, tocmai pentru a evidenția faptul că nici un creștin nu trebuie să intre nepregătit la nuntă, ci doar având haina potrivită, după cum se arată în Evanghelie, iar haina aceasta este Însuși Iisus Hristos.

La fel cum Tamar a renunțat la hainele sale de doliu și s-a îmbrăcat în haine frumoase, îngrijite, atunci când a mers să-l întâlnească pe Iuda (Fc 38, 14-19); și la fel cum iubita din Cântarea Cântărilor s-a acoperit cu văl atunci când a ieșit în căutarea iubitului ei (5, 7), tot așa și Biserica se cuvine să se îmbrace în haine potrivite pentru întâlnirea cu Mirele ceresc.

Sfântul Nicolae Cabasila ne învață că omul se cuvine să fie îmbrăcat în haine împărătești (Baruh 5, 1-3) pentru a intra în Împărăția cerească, adică întru dreptatea lui Iisus Hristos, cunoscând că aceasta nu este o simplă stare omenească, ci un spațiu divino-uman (Despre viața în Hristos). În aceste condiții, pentru a intra la nuntă și a rămâne înă­untru întru bucurie, omul nu trebuie să facă nimic altceva decât să se lase acoperit de haina Bărbatului desăvârșit (Ef 4, 13), așa cum Rut s-a lăsat în Vechiul Testament acoperită de haina lui Booz (Rut 3, 9), care a primit-o în casa lui, având mereu conștiința că omul este chemat la nuntă divină și nu poate fi nicicum gândită vreo nuntă în afara hainelor nupțiale.

Sfântul Apostol Pavel zice: „V-am logodit unui singur bărbat, ca să vă înfățișez lui Hristos fecioară neprihănită” (II Corinteni 11, 6), vorbind celor credincioși la plural, dar pe care îi privește împreună ca pe o singură fecioară. Fiecare om este în parte templu al Dumnezeului celui viu (2 Corinteni 6, 16) și împreună cu ceilalți oameni alcătuiește Biserica lui Hristos, care este în ansamblul ei o unitate organică. Biserica a înțeles mereu că tot ceea ce dăunează vieții duhov­nicești nu este activitatea în sine, ci „grija care pune lucrurile pieritoare mai presus de sufletul destinat veșniciei” și „apăsarea sufletească ce o poate însoți” (nota 67, la: Sfântul Simeon Noul Teolog, Suta întâi de capete teologice și practice):

„[vrând să taie preocuparea și atenția către cele lumești și trecătoare, Mântuitorul] nu ne-a poruncit să ne rugăm nici pentru averi, nici pentru desfătări, nici pentru haine luxoase, pentru nimic din unele ca acestea, ci numai pentru pâine, anume pentru pâinea cea de astăzi, ca să nu ne îngrijim de ziua cea de mâine (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, XIX, V) [...]. Hristos n-a spus că nu trebuie să semănăm, ci că nu trebuie să ne îngrijorăm; n-a spus nici că nu trebuie să muncim, ci că nu trebuie să fim fricoși, să fim chinuiți de griji” (Omilii la Matei, XXI, 3).

La Învierea Sa, Mântuitorul i-a trimis pe Apostoli la toate nea­murile, ca să-i cheme pe toţi. După refuzul celor întâi chemați la nuntă, Dumnezeu s-a adresat cu toată dragostea celor simpli, celor bolnavi, pe care i-a vindecat, celor demonizați, pe care i-a izbăvit, precum și tuturor acestora: șchiopi, orbi și celor care locuiau prin peșteri sau prin case sărăcăcioase sau prin colibe. Toată lumea a fost chemată, pentru că mai era loc. „Și aşa s-a umplut casa Domnului. Atunci Mântuitorul nostru, Dumnezeu a zis aşa: Cei care n-au venit și Eu i-am chemat, în veci nu vor gusta din cina Mea!”

Chemarea la nuntă înseamnă chemarea la Sfânta Împăr­tă­șanie. Suntem chemați toți la Biserica lui Hristos, la nunta lui Iisus Hristos. Cea mai mare nuntă a Sa este Cina Domnului, când Duhul Sfânt coboară și preface pâinea și vinul în Trupul și Sângele Domnului.

Dă-mi mie haină luminoasă!

Înainte de a fi îmbrăcat în „haine de piele”, omul purta un „veșmânt deiform și țesut de Dumnezeu”, haina lui psihosomatică fiind țesută din lumina, harul și slava lui Dumnezeu; prin cădere, ca un efect natural al păcatului (căci acesta nu este o creație divină), el a fost înjugat cu „aspectul exterior al unui animal irațional”, iar „puterile de «chip» (iconice)” și posibilitățile sale s-au transformat în „haine de piele”, conținutul central al acestora fiind „mortalitatea biologică (necroza)” și „transformarea vieții în supraviețuire”. „Cu veșmânt de Dumnezeu țesut m-ai îmbrăcat, Mântuitorule, în Eden, ca un milostiv; iar eu am călcat porunca Ta, plecându-mă vrăjmașului, și gol m-am văzut eu, ticălosul” (Cântarea a 6-a a Canonului Utreniei, alcătuire a lui Hristofor Protasicritul, Duminica izgonirii lui Adam din rai, a Lăsatului sec de brânză). Dar Dumnezeu, în infinita Sa iubire, rabdă această stare și o transformă în binecuvântare, folosind-o, în înțelepciunea Sa cea milostivă, ca o cale pe care să conducă umanitatea spre Binele cel mai mare, Hristos, Care va realiza (împlini) destinul ei inițial, pe care Adam nu l-a realizat, întrebuințându-și rău puterile sale naturale.

Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă zicând: „Îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare“ (Col. 3, 12). Unul dintre lucrurile pe care trebuie să le facem este să ne dezbrăcăm de omul cel vechi cu faptele lui și să ne îmbrăcăm cu omul nou, care este făcut după chipul lui Dumnezeu (Efeseni 4, 24). Noua îmbrăcăminte are în țesătura ei bunătatea, răbdarea, blândețea, dragostea, îndurarea: „Îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. Dar mai presus de toate acestea îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii” (Coloseni 3, 12, 14).

Iar Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: „Nu avem nevoie de hainele acestea țesute din aur, care ne împodobesc trupul, ci de hainele acelea care ne împodobesc sufletul” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei). Haina de nuntă reprezintă viața curată și fapta bună pentru că acestea sunt haine de îmbrăcăminte în Hristos. Sfinții Părinți au tălmăcit acest verset al hainei de nuntă și spun că haina de nuntă simbolizează virtutea, viața și faptele bune cu care ne îmbrăcăm. La praznicele împărătești și în special la slujba Sfântului Botez, când se botează un copil sau un adult, în loc de „Sfinte Dumnezeule” se cântă „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat”, de aceea la intrare, cei care nu au haină de nuntă în Împărăția cerurilor, Mântuitorul Iisus Hristos le va spune: „Duceți-vă de la Mine că nu vă cunosc pe voi”. Or, în cel rău îmbrăcat nu s-a văzut dorința de a-și câștiga haină de nuntă. A rămas și după primirea sa în Biserică îmbrăcat cu haina veche a omului trupesc. Omul păcătos nu poate să îmbrace o astfel de haină. Nu poate să se facă părtaș nunții celei cerești și cinei celei duhovnicești.

Evanghelistul Matei încheie pericopa evanghelia de astăzi cu versetul „Mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși” (Matei 22, 14). Cei care s-au îmbrăcat în moartea și învierea Fiului lui Dumnezeu, s-au îmbrăcat în botezul pocăinței pentru că și-au schimbat atitudinea, au îmbrăcat haina creștinătății, au îmbrăcat haina lui Hristos. Tema chemării lui Hristos la nuntă este comuniunea cu El, dătătoare de nădejde în ajutorul Lui. „Să ne îmbrăcăm cu haina virtuților, ca să se slăvească numele lui Dumnezeu în faptele noastre.”

Exemple de Sfinți Părinți care s-au învrednicit, încă din această viață, de strălucirea veșmântului luminii dumne­zeiești, dobândind harul Duhului Sfânt, sunt numeroase; una dintre cele mai cunoscute și expresive situații este, poate, cea a schimbării la față și îmbrăcării Sfântului Serafim de Sarov în „haine de lumină” în timpul convorbirii sale extraordinare cu Motovilov, căruia îi vorbește despre scopul vieții creștinești, dobândirea harului Duhului Sfânt, arătând că pentru a avea parte de vederea cea dumnezeiască este nevoie de curățirea inimii, luminarea minții și îndumnezeire.

Dacă spunem că Îl iubim pe Dumnezeu, trebuie să ne îngrijim cu toată stăruința de haină, pe măsura ospățului, ca nu cumva să ne numărăm printre cei respinși de la cina oferită de Dumnezeu în Împărăția Sa. Căci Dumnezeu îi fericește doar pe cei care vor prânzi în Împărăția Sa (Matei 8, 11)!