Mântuitorul nu încetează să preschimbe voinţele delăsătoare şi nestatornice

„Iar a treia zi s-a făcut nuntă în Cana Galileii. Şi a fost chemat şi Iisus la nuntă. Şi erau şi Mama lui Iisus acolo şi fraţii Lui“ (In 2, 1-2).

Iisus era cunoscut mai ales în Galileea. Pentru aceea L-au şi chemat la nuntă şi S-a dus. Că n-a căutat la vrednicia Sa, ci la binefacerile noastre. Fiindcă Cel Ce nu S-a socotit nevrednic ca să ia chip de rob (Flp 2, 7) cu atât mai mult nu a socotit lucru nevrednic să vină la nunta robilor. Atunci Iisus prefăcuse apa în vin. Însă şi atunci, şi acum, El nu încetează să preschimbe voinţele delăsătoare şi nestatornice. Că şi acum, ca şi atunci, sunt oameni care nu se deosebesc cu nimic de apă: tot aşa de reci, de molatici şi de nestatornici. Pe cei care au o astfel de dispoziţie lăuntrică, să-i aducem la Domnul, încât voia lor să fie preschimbată într-o dispoziţie ca acea dată de vin: să nu mai curgă încoace şi încolo, ci să aibă dop şi să se facă şi lor şi altora pricină de veselie. Cine alţii sunt cei reci decât cei ce iau aminte la lucrurile curgătoare ale acestei vieţi, care nu dispreţuiesc desfătarea cea vremelnică şi care iubesc slava şi puterea? Căci toate acestea sunt curgătoare - şi nicidecum statornice - şi pururea se pornesc cu toată vâltoarea lor împotrivă-ne. Căci cel ce azi e bogat mâine e sărac. Cel ce azi are crainic vestitor înaintea lui şi centură şi trăsură şi mulţi paji, adesea, în ziua următoare zace în închisoare şi lasă altuia, chiar fără să vrea, slava aceea. Şi iarăşi, cel ce se desfată şi se lăcomeşte până-i plesneşte pântecele, nu poate să ţină în sine decât o zi toată hrana şi apoi iar trebuie să înfulece alta. Şi aşa este firea celor ale lumii: nicicând nu are parte de statornicie şi pururea curge şi se zvârcoleşte încoace şi încolo. Iar în legătură cu desfătările lumii acesteia, nu numai că sunt trecătoare şi curgătoare, ci ne pricinuiesc şi multe alte necazuri, în frecuşul cu vâltoarea lor se toceşte şi puterea trupului şi se slăbeşte şi bărbăţia sufletului. Şi nu obişnuiesc revărsările râurilor să sfarme şi să mănânce aşa de mult din maluri şi să le niveleze, cum surpă desfătarea şi comodităţile cu atâta uşurinţă şi pe ascuns toate eforturile noastre de a ne menţine sănătatea. Iar dacă vei merge la vreun spital şi vei întreba, o să afli că mai toate pricinile bolilor din aceste desfătări ale lumii se trag. Pe când o masă simplă şi uşoară este maica sănătăţii. Pentru aceea şi asistenţii doctorilor aşa o numesc, spunând faptului de a nu te sătura, sănătate. Nesăturarea de hrană este sănătate. Iar a mânca numai cât este de trebuinţă o numesc maica sănătăţii. Iar dacă mâncatul, cât e de trebuinţă, este sănătate, e clar că îmbuibarea-i maica bolii şi a slăbiciunilor şi naşte în noi patimi care întrec chiar şi meşteşugul doftoricesc. Fiindcă şi umflările de picioare, şi durerile de cap, şi slăbirea vederii, şi durerile de mâini, şi tremurăturile, şi slăbiciunile ori leşinurile, şi gălbenarea, şi frigurile îndelungate, şi fierbinţelile, într-un cuvânt, toate celelalte nenumărate - că nu este timp a le înşirui pe toate - nu se ivesc din vieţuirea cumpătată şi înţeleaptă, ci din plăcerea gâtlejului şi lăcomia pântecelui. Iar dacă vrei să vezi că şi bolile sufletului se nasc de aici, îţi vei da seama că lăcomiile, dezmierdările, tristeţea, moliciunea, desfrâul şi toată neştiinţa aici îşi au începutul. Căci cu nimic nu sunt mai bune decât măgarii sufletele care se desfată din astfel de mese, de vreme ce sunt hărţuite de asemenea fiare. Ca să nu mai spun câte întristări şi neplăceri au cei ce stăruie în desfătări. Dar pe toate nu este cu putinţă să le spun. Totuşi voi dezvălui una şi, din aceasta, care este de căpetenie, vă voi arăta totul. Niciodată nu au plăcere şi nu se bucură de mesele cele încărcate şi scumpe pe care le înfulecă. Fiindcă după cum folosirea doar a hranei de trebuinţă este maica sănătăţii, tot aşa este şi a plăcerii. Pe când lăcomia, după cum e maica bolilor, la fel este şi izvorul şi rădăcina lipsei de plăcere. Dacă eşti sătul, nu mai poate fi nici o poftă. Iar dacă nu mai ai nici o poftă, cum ar mai putea fi plăcere? Pentru aceea, să-i socotim pe săraci nu doar mai înţelepţi şi mai sănătoşi decât pe bogaţi, ci şi plini de mai multă veselie. Cugetând, dar, la toate acestea, să fugim de beţie şi de desfătare, nu numai de cea de la mese, ci şi de oricare alta, ce se află în lucrurile lumeşti. Şi în locul acelei desfătări să dobândim plăcerea celor duhovniceşti şi să ne desfătăm de Domnul, cum zice proorocul - „Desfătează-te in Domnul şi îţi va da ţie cererile inimii tale“ (Ps 36) ca să ne bucurăm şi de bunătăţile de aici şi de cele viitoare. (Sf. Ioan Gură de Aur, Cateheze maritale - Omilii la căsătorie)