Manual de utilizare a libertăţii personale: Scara Sfântului Ioan Sinaitul
S-au înmulţit în toată lumea locuinţele pe verticală, de la vilele cu etaj și până la zgârie-norii din marile aglomeraţii urbane. Din America şi până departe, în Asia de Sud-Est sau Australia, oamenii urcă şi coboară grăbiţi, acasă sau la serviciu, cu ascensorul rapid sau pe scări, nenumărate trepte, în febra îndeletnicirilor cotidiene. Nu doar paşii, ci şi gândurile noastre au variaţii de altitudine, accelerate tot mai mult de noile tehnologii - în căutarea prosperităţii, a confortului şi a fericirii. De aceea, avem manuale de utilizare pentru întregul nostru univers domestic: telefoanele mobile, cuptorul cu microunde, maşina de spălat, computerul sau automobilul fără de care nu ne mai concepem deplasarea; ne bizuim pe abilitatea noastră de a deprinde uşor modul de funcţionare şi de a le exploata eficient, pe o durată cât mai îndelungată, după cum ne învață reclamele publicitare.
Din când în când ne mai aducem aminte şi de libertatea noastră interioară, uitată sau aproape pierdută în trepidaţiile suişurilor şi coborâşurilor din exterior. La jumătatea Postului Mare, crucea-scară către cer ne cheamă către lectura Filocaliei, spre un altfel de urcuş. Scara Sfântului Ioan Sinaitul, călăuzitorul evocat în a patra Duminică din Păresimi, este un veritabil manual duhovnicesc de gospodărire a libertăţii personale. Scrisă în mod special pentru călugări, acești alpinişti ai Duhului Sfânt, lucrarea este surprinzător de binefăcătoare pentru toţi. Biserica nu ne recomandă aceste trepte duhovniceşti doar pentru a ne arăta contrastul dintre ceea ce suntem şi ceea ce ar trebui să fim, ci ne ajută să înţelegem cuvintele Mântuitorului despre piedicile și greutățile acestui urcuș: „Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi decât numai cu rugăciune şi cu post” (Marcu 9, 29).
Poate părea paradoxal să vorbeşti în lumea de azi, dominată de cultura consumului, de hedonism şi fascinaţia reţetelor de succes, despre castitate şi sărăcie de bunăvoie, despre smerenia ascultării, blândeţe şi simplitate, despre darurile deosebirii gândurilor, „ura nepătimaşă”, „plânsul pricinuitor de bucurie” sau despre legătura treimii virtuţilor, a dragostei, nădejdii şi credinţei. Şi totuşi, avem nevoie de cuvântul lui Dumnezeu şi de Filocalie în deşertul spiritual al lumii de azi. Pentru că oricâte sisteme educaţionale şi tehnici de adaptare la lume s-ar inventa, sufletul fiecăruia dintre noi tânjeşte fiinţial după repere netrecătoare în devenirea interioară.
Treptele Scării nu au doar o succesiune secvenţială, distanţele dintre ele nu sunt egale, revenim adesea să consolidăm ceea ce se şubrezeşte. Trăim între virtute şi păcat, într-o luptă dusă în planuri vizibile şi invizibile; uneori eşecurile altora ni se par mai grave decât ale noastre; virtuţile lor, adesea de nebăgat în seamă. Pe a X-a treaptă a Scării aflăm însă că iertarea noastră stă în legătură cu neosândirea celorlalţi: „Chiar de ai vedea pe cineva greşind în ceasul morţii, nici atunci să nu-l osândeşti. Căci necunoscută este oamenilor judecata lui Dumnezeu. Unii au făcut greşeli mari la arătare, dar au făcut lucruri şi mai mari în ascuns” (X, 8).
Treizeci de trepte către cer, o altă viziune asupra realităţii, un ecran interior pe care vedem proiectată libertatea noastră în faţa lui Dumnezeu. Drumul blocului de piatră din munte către „cuminţenia pământului”, calea stejarului din pădure către iconostasul mănăstirii. Pe scară urcă cei ce s-au lepădat de poverile acestei lumi, dar şi noi, cei mereu aflaţi la prima treaptă, avem parte de bunătatea Părintelui Ceresc. „Toate lucrurile bune pe care le puteţi face, faceţi-le: nu defăimaţi pe nimeni, nu furaţi de la nimeni, nu minţiţi faţă de nimeni, nu vă înălţaţi faţă de nimeni, nu urâţi pe nimeni, nu vă despărţiţi de la slujbele din biserici, pătimiţi împreună cu cei lipsiţi, nu pricinuţi nimănui sminteală, de ceea ce e al altcuiva să nu vă apropiaţi, îndestulaţi-vă cu ceea ce vă pregătesc femeile voastre. De veţi face aşa, nu veţi fi departe de Împărăţia cerurilor” (I, 37). Nimic mai actual, nimic mai simplu…