Mărturisiri cu arome testamentare

Un articol de: Grigore Ilisei - 03 Ianuarie 2017

În 1997, prin primăvară, l-am primit şi găzduit la mine acasă, în Iaşi, pe strada Lascăr Catargi 53, unde locuiam în acea vreme, pe Ştefan Bănulescu, cu care legasem, după ce călătorisem împreună două săptămâni, în 1985, prin URSS, o prietenie tăcută. Aşa numise legătura dintre noi însuşi autorul memorabilei cărţi „Iarna bărbaţilor” într-o convorbire telefonică mărturisitoare, premergătoare venirii sale la Iaşi cu fiica Sultana, care avea de susţinut un test de limbă engleză la Universitate, în vederea plecării la studii în America. Atunci acest scriitor şamanic mi-a propus, uimindu-mă pur şi simplu, ceva cu totul neaşteptat. M-a rugat să-mi pregătesc uneltele pentru o înregistrare. Încercasem zadarnic cu ani înainte să-i iau un interviu pentru „Convorbiri literare”, dar nu reuşisem să-l conving să mi-l acorde, cu toată simpatia ce mi-o purta. M-a implorat să-i înţeleg refuzul. Nu era unul personal, ci ţinea de conduita şi crezul lui de creator convins că despre un scriitor trebuie să vorbească opera. Surprinzătoarea ofertă mi-a dat atunci, în primăvara anului 1997, curajul să merg mai departe, cerându-i să accepte şi o filmare cu prilejul vizitei la Iaşi. A îngăduit fără ocolişuri şi astfel am purces la realizarea unui documentar pe care urma să-l rotunjim cu filmări la Făcăieni, Călăraşi, Bucureşti, toposuri primordiale ale biografiei scriitorului. N-a fost cu putinţă. Filmul, intitulat „Poveste fără sfârşit”, are douăzeci şi ceva de minute şi cuprinde doar imaginile filmate la Iaşi, deoarece Ştefan Bănulescu răposase întru Domnul în primăvara anului 1998 şi n-am mai izbutit să întregim filmul şi cu imagini şi vorbiri şi din celelalte locuri, aşa cum proiectasem cu protagonistul documentarului. Cu prilejul prezenţei la Iaşi a lui Ştefan Bănulescu am realizat pe bandă audio un amplu interviu, o veritabilă spovedanie de câteva ore, poate cea mai cuprinzătoare făcută vreodată de marele prozator. Convorbirea a fost inclusă în cartea mea de interviuri de la „Divanuri duminicale” şi apoi inserată în ediţia „Pleiade” a operei bănulesciene, scoasă de Academia Română. Tot în acele zile din primăvara anului 1997, Ştefan Bănulescu a dorit să citească la microfon pagini din „Cântece în câmpie”. Interviul, lecturile poemelor şi povestirilor şi o scurtă prezentare a împrejurărilor în care s-au produs înregistrările au fost reunite în audiobook-ul „O voce pentru fonoteca de aur - Ştefan Bănulescu (1926-1998)”, apărut în 2012 la Editura `Doxologia”.

În 1997, având parcă prevestirea morţii apropiate, Ştefan Bănulescu a simţit nevoia spovedaniei. S-a întâmplat să fiu eu cel ales să-l ascult şi să-l întreb, consemnându-i, totodată, zisele ca un vechi diac. Ceva asemănător avea să se petreacă peste 11 ani. Nu mă văzusem de un amar de vreme cu Grigore Vieru. Am aflat în toamna lui 2008 de la Filomena și Daniel Corbu, care tocmai îi editaseră „Taina care mă apără”, antologie critică a întregii opere, că poetul urma să vină la Vânători Neamţ, ca să primească Premiul „Opera Omnia” a celei de a X-a ediţii a „Serilor de poezie”, trofeu ce urma să-i fie acordat în Biserica Înălţării Domnului de la Mănăstirea Neamţ. Cum am auzit am şi plecat într-un suflet într-acolo. Am găsit şi receptivitatea necesară la TVR Iaşi şi mi s-a dat o echipă de filmare. Deşi programul lui Grigore Vieru era foarte încărcat, iar sănătatea lui se şubrezise după două întinse infarcte miocardice, am stat un ceas să stăm de vorbă cu poetul în faţa camerei şi astfel am stins puţin dorul unul de altul. N-a fost un interviu în accepţiunea clasică, ci o destăinuire de la un suflet către altul. De la frate la frate. Grigore Vieru mi se adresa ca într-un alint ori descântec cu „Frate Grigore”. N-aveam cum bănui atunci că aceasta avea să fie ultima spovedanie în faţa unui aparat de filmat a lui Grigore Vieru. Poetul părea bătut de toate vânturile, dar parcă de nebiruit. Neînchipuitul s-a produs, totuşi. Pe neaşteptate, Grigore Vieru a urcat la ceruri. Documentul filmat în acel octombrie de miere la Mănăstirea Neamţ, în grădina Seminarului Teologic, pe care l-am numit „Regăsirea izvoarelor”, rămâne, ca şi în cazul lui Ştefan Bănulescu, ultimul. S-a difuzat în noiembrie 2008 pe TVR 3 şi a fost programat în reluare, ca într-un fel de predestinare, de TVR Iaşi în 18 ianuarie 2009, ziua trecerii la cele veşnice a lui Grigore Vieru.

Vorbirile cu cei doi mari scriitori români sunt, iată, mărturisiri cu arome testamentare.