Medicamentele, bioritmul şi cronoterapia

În cadrul unui tratament de durată, cooperarea bolnavului cu medicul este extrem de importantă. Un rol covârşitor îi revine medicului care prescrie, pentru că dincolo de reţeta pe care o înmânează bolnavului trebuie să-i explice acestuia (sau, după caz, părinţilor sau aparţinătorilor), cu tact şi răbdare, cât de important este să-şi administreze corect şi continuu medicaţia indicată. Această cooperare (numită, mai nou, în lumea medicală, complianţă) se dovedeşte a fi un factor esenţial pentru reuşita tratamentului şi pentru calitatea vieţii pacientului.

Vrem nu vrem, trebuie să admitem că medicamentul a ajuns să facă parte din viaţa noastră aproape la fel ca apa şi alimentele. Sigur, există situaţii când administrarea unui medicament pentru scurt timp rezolvă tulburarea existentă. Fiecare dintre noi am luat câte un antinevralgic când am avut câte o durere de cap trecătoare. Din păcate, însă, există şi boli care nu pot fi rezolvate cu una, două pastile şi pentru care tratamentul cu medicamente trebuie administrat continuu ani de zile. Dintre aceste boli aş aminti tuberculoza, diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, reumatismul cronic degenerativ, epilepsia şi altele. În aceste condiţii, corvoada zilnică de a administra medicamente (uneori de mai multe ori pe zi) creează o stare de disconfort. Dacă administrarea medicamentului se mai face şi injectabil, atunci este lesne de înţeles de ce bolnavii dezvoltă, uneori, o tendinţă de renunţare şi respingere a tratamentului. Să luăm cazul tuberculozei, când bolnavul trebuie neapărat să urmeze un tratament intensiv, care are drept ţintă distrugerea tuturor bacililor tuberculoşi din organism. Neînţelegând întotdeauna acest lucru, mulţi pacienţi tind să întrerupă terapia şi să abandoneze sanatoriul imediat ce se simt mai bine. În mod fals ei au senzaţia că, din moment ce se simt astfel, administrarea medicamentelor este inutilă, costisitoare şi, după părerea unora, chiar dăunătoare. Rezultatul este că datorită întreruperii terapiei se pot dezvolta bacili rezistenţi la medicamentele administrate, ceea ce îngreuie enorm sau chiar determină eşecul tratamentelor ulterioare. În cazul diabetului şi în cazul hipertensiunii arteriale, există alte primejdii. Neglijarea administrării de insulină poate determina complicaţii majore vasculare, renale, oculare şi, în cazurile extreme, poate determina comă hiperglicemică. În cazul hipertensiunii, disfuncţiile cauzate de neglijarea tratamentului sunt ceva mai subtile, dar nu lipsite de riscuri. De regulă, pacienţii ar trebui să-şi ia medicaţia în funcţie de recomandarea medicului, o dată sau de două ori pe zi. Numai că, prinşi de ocupaţiile zilnice sau din cauza neglijenţei (generată, uneori, şi de tulburările de memorie asociate vârstei), ei omit să-şi administreze medicaţia. Faptul că nu li se întâmplă nimic imediat îi face, uneori, să creadă că nu mai este necesară medicaţia. Din păcate, ei rămân „descoperiţi“ şi orice eveniment care le determină un stres acut poate să le declanşeze crize hipertensive. În funcţie de valorile tensionale şi de starea vaselor de sânge (care sunt rigide, ca urmare a colesterolului depus în pereţii acestora), se pot produce accidente cardiovasculare, precum infarctul de miocard sau hemoragii cerebrale, ambele cu consecinţe dramatice. ▲ Despre cronobiologia durerii Acum mai bine de o jumătate de veac, o echipă de cercetători a editat publicaţii care menţionau termenul de cronobiologie. Ulterior, cronobiologia a fost definită ca o ramură a biologiei, care are ca obiect de studiu variaţiile, în funcţie de timp, ale fenomenelor specifice vieţii. Aceste variaţii se prezintă, adesea, sub forma unor oscilaţii ritmice, numite bioritmuri. Se consideră că desfăşurarea ritmică a evenimentelor este o expresie a adaptării organismului la legile de conservare a energiei. La om, însă, noţiunea de timp se raportează la modalităţile de apreciere, care sunt o expresie a duratei, iar timpul ca dimensiune există doar prin intermediul percepţiei sale, percepţie care este, în mod firesc, raportată la ciclul viaţă-moarte. În felul acesta, deosebim sensuri mai complexe ale noţiunii de timp. Timpul biologic include şi evenimentele care au marcat ca emoţii puternice psihicul, un caz particular în acest sens fiind şi durerea, care poate fi privită ca o senzaţie senzorială neplăcută marcată la diverse niveluri de reacţii de autoapărare. Durerea poate modifica percepţia asupra dimensiunii temporale, anumite evenimente părând mai lungi sau mai scurte, în raport cu timpul indicat de cadran, persistând în sferele subconştientului, de unde pot reveni cu o intensitate variabilă sub acţiunea unor stimuli care au caracter personalizat. Cronobiologia durerii urmăreşte aplicarea cunoştinţelor de cronobiologie în domeniul algeziologiei. Cunoaşterea fluctuaţiilor intensităţii dureroase este importantă pentru predicţia perioadelor apariţiei acestei stări şi aplicarea de remedii adecvate din punct de vedere cronologic. În decursul vremii, s-au putut acumula observaţii foarte interesante referitoare la utilizarea medicamentelor în funcţie de timp. Aş menţiona un studiu în care s-au urmărit cererile administrării de calmante ale durerii la 5.706 pacienţi care au suferit intervenţii dentare. Cu acest prilej s-a constatat o frecvenţă maximă a durerii în orele dimineţii în a doua şi a treia zi şi în orele serii în partea a doua a săptămânii. Alterarea ritmurilor endogene sau agresiunea ritmică a unor factori externi au permis recunoaşterea unei cronopatologii a durerii. Dintre tulburările de acest tip se remarcă o serie de dureri de cap (cefalee), cum sunt, de exemplu: cefaleea de sfârşit de săptămână, cefaleele înlănţuite sau cefaleele din cadrul sindromului premenstrual. Acestea pot fi cauzate de perturbările ritmului somn-veghe sau ale variaţiilor circadiene (zilnice) ale secreţiilor unor hormoni. Tot datorită unor modificări circardiene ale proceselor biochimice se constată că accidentele vasculare ischemice cerebrale, cardiace sau intestinale au un maxim al frecvenţei în partea a doua a nopţii. Este binecunoscut, de asemenea, că ritmul durerii în ulcerul gastro-duodenal are atât un caracter zilnic, cât şi unul sezonier (amplificarea durerii primăvara şi toamna). Toate aceste modificări cronopatologice atrag după sine necesitatea unei terapii adecvate (cronoterapie). De altfel, există date care arată că, în funcţie de ora la care se administrează un medicament, se pot obţine fie efecte maxime, fie efecte secundare neplăcute. Astfel, la administrarea indometacinului, s-a constatat că efectele sunt mai bune dacă medicamentul se administrează seara, deoarece calmarea durerii este mai profundă, iar efectele secundare, mai reduse. Rezultate foarte bune s-au obţinut atunci când corticosteroizii au fost administraţi în doză unică, dimineaţa, în comparaţie cu administrările de trei-patru ori pe zi. Astfel de tratamente cronobiologice se realizează, astăzi, în diverse boli. Din păcate, lipsesc studii extinse pentru multe alte medicamente, ceea ce explică, uneori, eşecurile terapeutice şi creşterea frecvenţei reacţiilor adverse.