Meditație în Sfânta și Marea Miercuri: Femeia păcătoasă
Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simțind dumnezeirea Ta, tânguindu-se, a adus Ție mir mai înainte de îngropare… (Triod)
În Sfânta Scriptură se află menționate multe femei care au avut roluri importante în istoria mântuirii neamului omenesc, dar numai despre Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului, scrie că a primit cu smerenie să fie Născătoare de Dumnezeu, de aceea a spus că de acum toate neamurile o vor ferici (Luca 1, 48), pentru bucuria izbăvirii din blestem și, mai ales, pentru mântuirea adusă lumii de Mântuitorul Hristos.
Însă, tot numai despre o femeie, deși o mare păcătoasă, Însuși Domnul Hristos, înainte de Sfintele Sale Pătimiri, după ce a fost uns cu mir de mare preț de către aceasta, a spus: că lucru bun a făcut ea față de Mine… Căci ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune și ce a făcut ea, spre pomenirea ei (Matei 26, 7-13). Pentru fapta ei de milostenie față de Domnul, dar și pentru că s-a lăsat de păcat, Biserica o pomenește în mod special în Sfânta și Marea Miercuri din Săptămâna Sfintelor Pătimiri în contrast cu Iuda, ucenicul Domnului, care a dat cu piciorul în Harul Apostoliei (Harul Preoției) și a vândut pe Învățătorul său pe 30 de arginți.
Pomenirea femeii păcătoase în această zi, foarte aproape de Sfintele Paști, este o încurajare pentru oamenii păcătoși de a se apropia cu încredere în iertarea Domnului, dar să aibă și hotărârea de a se lăsa de păcat cu desăvârșire. Să medităm, punând în comparație cele două fapte total opuse, a desfrânatei și a ucenicului naufragiat din cauza orgoliului și a semeției. Amândoi, atât păcătoasa, cât și ucenicul, s-au întors cu totul de la faptele lor de mai înainte, numai că păcătoasa a renunțat la păcat, iar Iuda, în mod premeditat, a acceptat păcatul, renunțând la virtute și demnitatea de apostol: Păcătoasa a venit la Tine, vărsând mir pe picioarele Tale, Iubitorule de oameni, și s-a vindecat cu porunca Ta de mirosul cel greu al răutăților; iar ucenicul cel nemulțumitor, suflând împotriva harului Tău, l-a lepădat pe el și s-a amestecat cu noroiul, vânzându-Te pentru dragostea banilor (Triod).
Îl vedem pe ucenic mergând pe furiș la iudei pentru a se sfătui cum să-L dea pe Hristos în mâinile lor și, mai ales, pe câți bani? Deci, fiind întunecat la minte de vederea banilor, nu a ținut la preț, ci a făcut vânzare după dorința cumpărătorului, din marea lui lăcomie, așa cum spun cântările acestei sfinte zile. Dar o vedem și pe femeia păcătoasă, mustrată de faptele sale reprobabile, având mare nădejde în suflet că prin milostenia sa va dobândi marea milostivire a lui Hristos Dumnezeu, deoarece milostenia atrage milostivirea lui Dumnezeu și iertare de multe păcate: Când păcătoasa aducea mirul, atunci s-a înțeles ucenicul cu cei fără de lege. Aceea se bucura turnând mirul cel de mult preț, iar el se grăbea să vândă pe Cel fără de preț; aceea a cunoscut pe Stăpânul, iar acesta se despărțea de Stăpânul; aceea se mântuia, iar Iuda se făcea rob al vrăjmașului. Rea este lenevirea, mare este pocăința!
Iată-L și pe Domnul, Care Îl privește, totuși, cu blândețe pe Iuda și resemnat, deoarece dorește să urmeze calea spre Golgota, scopul pentru care a venit în lume. O privește și pe păcătoasă tot cu blândețe, dar și cu bucurie pentru întoarcerea ei de la păcat. Nu-l poate opri pe Iuda de la răutatea lui, îi respectă actul de voință, dar nici pe păcătoasa nu o poate îndepărta, datorită bunătății și milostivirii Sale dumnezeiești. Pe câți nu I-a primit? Și încă va mai primi, dar numai pe cei care se pocăiesc sincer și se hotărăsc să nu mai greșească, așa cum a făcut păcătoasa. Tradiția spune că, Domnul, fiind răstignit pe cruce, l-ar fi așteptat pe Iuda să se întoarcă prin pocăință și să-l ierte pentru trădare, așa cum Petru va face puțin mai târziu, fiind reintegrat în soborul apostolilor. Iar când Domnul a știut că Iuda s-a spânzurat, a exprimat: Săvârșitu-s-a! Și îndată și-a dat duhul…
Să ne primească și pe noi! În casa Tatălui Său sunt multe lăcașuri mari, spațioase și luminoase. Deci, să ne grăbim ca păcătoasa aducând mirul pentru Domnul. Să-i ungem trupul cu mirul ostenelilor noastre. Acum, El nu mai umblă pe drumurile Țării Sfinte, așa cum a făcut-o în timpul vieții pământești. Însă Îl aflăm oriunde ne-am duce: pe cale flămânzind, într-un azil abandonat, într-un spital în suferință sau părăsit de ucenici și apropiați în mare însingurare. De multe ori, El vine la noi cerând sau întrebând, ca un pelerin necunoscut. Nu are o ținută arătoasă, poate că este neîngrijit, din cauza sărăciei și a suferinței… Dar, în toate cazurile, El depinde de dragostea noastră, de felul cum Îl privim și Îl primim, de felul cum ne deschidem sufletul spre El, căci El este chipul Tatălui; Cine a văzut pe Fiul a văzut pe Tatăl. Și omul are chipul Lui, căci Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că atunci când Dumnezeu l-a făcut pe Adam a privit cu anticipare la chipul Fiului Său.
Să nădăjduim la milostivirea Tatălui, urmând milostivirea Lui, căci milostiv este și poate să mântuiască Cel ce a voit a pătimi pentru noi. Să căutăm bunătatea Fiului prin bunătatea arătată semenului nostru. Domnul nu a acuzat niciodată pe nimeni de păcate; numai pe sluga vicleană și leneșă a criticat-o aspru și a pedepsit-o. Dar celor milostivi le-a zis: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă...