Memoria Bisericii în imagini: Capela Sturdza din Baden-Baden
Moartea prematură a fiului său, Mihail, l-a determinat în 1863 pe fostul domnitor Mihail Sturdza să ridice un lăcaş de cult, unde să-i aşeze rămăşiţele pământeşti. Locul ales a fost la marginea vestitului orăşel balnear Baden-Baden, din sud-vestul Germaniei. A fost ridicată în stil neoclasic, devenind una dintre monumentele mult apreciate în Germania. Potrivit actului de întemeiere din 29 august 1867, în acest lăcaş trebuia să fie înmormântaţi cei din familia Sturdza şi să se slujească în ritul ortodox de către un preot de naţionalitate greacă sau moldo-vlahă. A fost sfinţită la 1 noiembrie 1866 de către un arhimandrit trimis de Patriarhia Ecumenică, iar la 20 august 1882, moştenitorul familiei ctitorilor cerea mitropolitului Iosif Naniescu ca Mitropolia Moldovei să ia în jurisdicţie acest lăcaş şi să numească slujitori. După Primul Război Mondial, cu acordul mitropolitului Pimen Georgescu, aici a slujit preotul basarabean Mihail Ştefârţă, rămas în Germania după ce cunoscuse prizonieratul german. În urma demersurilor iniţiate de mitropolitul Iustin Moisescu, din 1968 aici a slujit preotul Vasile Ştefan, fost consilier eparhial şi slujitor la Biserica „Sf. Elefterie“ din Capitală. După 1990, biserica şi casa parohială din Baden-Baden au fost restaurate, iar la 19 mai 2002, Mitropolitul Daniel al Moldovei, în prezent Patriarhul României, a sfinţit lăcaşul de cult ridicat de familia Sturdzeştilor în Germania.