Memoria Bisericii în imagini: Episcopatul basarabean interbelic

Una dintre problemele bisericeşti majore ale României interbelice a fost unificarea tuturor mecanismelor de organizare şi funcţionare. Fiecare provincie istorică românească venea în Biserica Ortodoxă Română cu particularităţile sale, care erau afirmate, în special, de ierarhii care se întâlneau în Bucureşti la sesiunile sinodale. Iar fiecare sinodal încerca să-şi păstreze aceste particularităţi, care, în fond, reprezentau identitatea lor. Pe de altă parte, factorul politic de la Bucureşti nu înţelegea aceste aspecte identitare, de multe ori acţionând cu brutalitate pe plan local. Reacţia nu a întârziat să apară. Preoţimea basarabeană a încercat, în parte reuşind, să-şi impună propriii episcopi: pe mitropolitul Gurie Grosu şi Dionisie Erhan ca episcop la Cetatea Albă-Ismail. Însă, factorul politic a determinat scoaterea din scaun a mitropolitului Gurie Grosu, în urma unei abile campanii denigratoare. Nici vlădica Dionisie nu a rezistat, permanent fiind şicanat de politicienii care nu înţelegeau misiunea bisericească pe care slujitorii altarului trebuie să o îndeplinească.