Memoria Bisericii în imagini: Episcopul Armatei pe frontul misionar

Partenie Ciopron a fost al treilea episcop şi ultimul pe care l-a avut Armata Română. Era originar din Păltinişul Botoşanilor şi născut la 30 septembrie 1896. Mobilizat la începutul Războiului de Reîntregire, el a fost rănit în 1917 pe frontul de la Oituz, pentru care a primit „Crucea comemorativă. În 1921, a intrat în tagma monahicească la Mănăstirea Slatina, primind numele de Partenie, şi urmând studiile teologice la seminarul din Iaşi, apoi facultatea şi doctoratul la Cernăuţi. În timpul studiilor, Partenie a fost remarcat de mitropolitul Pimen al Moldovei, care l-a hirotonit ierodiacon (1921), ieromonah şi arhimandrit (1934) pe seama catedralei din Iaşi. Ulterior l-a numit exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor. Pentru calităţile sale deosebite, experienţa în administraţia bisericească şi lupta de pe front, la 17 iunie 1937 a fost ales episcop al Armatei.

În timpul celui de-al II-lea Război Mondial a îndrumat spiritual pe ostaşii care luptau pe frontul din Est, prin slujbe, susţinerea de conferinţe, îndrumarea preoţilor militari, tipărirea cărţilor de rugăciuni şi a revistei „Arma cuvântului“, buletinul Episcopiei Armatei. Atitudinea adoptată de episcopul Partenie împotriva comunismului în vremea războiului, comportamentul său permanent negativ la adresa regimului comunist şi preluarea modelului sovietic de organizare a armatei populare au constituit motivele pentru desfiinţarea Episcopiei Armatei în august 1948. Totuşi, patriarhul Justinian a încercat recuperarea lui prin numirea ca vicar patriarhal în 1950, fiind însă demis de regim. A stat în recluziune la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou“ de la Suceava până în 1961, când a revenit în Sf. Sinod ca episcop la Roman. În 1978 s-a retras din scaunul Romanului, iar în 1980 a trecut la cele veşnice.