Metafora vie a Cuvântului Dumnezeiesc

Odată cu Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Hristos, metafora umană - expresie a creaţiilor exclusiv omeneşti - cunoaşte un proces de subţiere, făcând transparentă din ce în ce mai mult Împărăţia cerurilor. Mai mult, după Învierea Mântuitorului Hristos, Cel care a sfărâmat încuietorile diavolului atât din jurul pământului, cât şi din jurul iadului, în realitatea cotidiană a fost produsă o breşă care a făcut transparent izvorul de spiritualitate al Împărăţiei lui Dumnezeu. Din acel moment, dominaţia metaforei vii şi sfinţitoare a Cuvântului lui Dumnezeu a început să domesticească realitatea sălbăticită de păcatele comise de oameni. Aceasta este nădejdea tuturor celor care cinstesc Sfânta Cruce, iar cei care, autocenzurându-se, se ruşinează să-şi mărturisească public această speranţă înseamnă că au fost câştigaţi deja de secularizare, cel mai recent avatar al adversarilor religiei creştine.

Un studiu realizat de specialişti americani, raportat în cadrul întrunirii American Physical Society, care a avut loc de curând în Dallas, a remarcat faptul că în anumite părţi ale globului sentimentul religios este pe cale de dispariţie. În opinia noastră, una din cauze o constituie faptul că omul modern se teme din ce în ce mai mult de pretenţiile şi interpelările limbajului sacru! În încercarea de dominare a realităţii înconjurătoare, aşa cum putem remarca din polemica purtată în jurul prezenţei simbolurilor religioase în spaţiul public, se operează din ce în ce mai intens o cenzură asupra limbajului şi imaginilor sacre care compun realitatea care ne înconjoară. Din acest punct de vedere, secularizarea ne apare ca un adversar al misiunii de reconciliere a Mântuitorului nostru Hristos Care, prin jertfa Sa pe Cruce, "a împăcat cele de pe pământ şi cele din cer" (Col. 1, 20). Cu alte cuvinte, prin ştergerea iresponsabilă din vocabular şi dinaintea ochilor oamenilor a imaginilor cu caracter religios se distruge una din cele mai importante legături cu dimensiunea spirituală a vieţii umane care îl leagă pe om de Dumnezeu. Memoria umană este una a imaginilor, motiv pentru care omul percepe realitatea ca pe un conglomerat de imagini care-i orientează şi îi modelează propria viaţă. Prin cenzura sau autocenzura operată asupra prezenţei limbajului şi imaginilor sacre în spaţiul public, urmând firul logic al argumentaţiei celebrului jurist evreu Joseph Weiler, care a reprezentat cauza Italiei înaintea Marii Camere a CEDO de la Strasbourg, putem vorbi de o monstruoasă coaliţie a intelectualităţii din generaţia baby-boom născută imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, cărturari profund secularizaţi, din diverse colţuri ale lumii, împotriva omului religios. Să fie vorba, oare, de o încercare de revanşă a nostalgicilor comunişti? Poate că prin naşterea numeroasă de moştenitori, aşa cum a fost cazul generaţiei baby-boom, s-a smuls provizoriu masca înfricoşătoare a morţii. Dar, din păcate, în loc ca acest moment de graţie în istorie să reprezinte, după cum se exprimă Sfântul Ioan Gură de Aur, o "schiţă a imaginii învierii", anii 1943-1960 s-au transformat în zorii unui viitor sumbru care se manifestă astăzi din ce în ce mai pregnant anticreştin şi antireligios. Sfinţii Părinţi vorbesc despre o persistenţă a păcatului în lume prin transmiterea unei seminţe a păcatului. Într-o lume în care păcatul proliferează cu repeziciune, aşa cum a fost proiectat de către intelectualii secularizaţi, sensul metaforic a fost inversat. În loc să fie revelator şi generator de viaţă, sensul metaforic inversat de secularizare se dovedeşte a fi unul extrem de înşelător şi mortificator, "dând - după cum spune Sf. Chiril al Alexandriei - o hrană bogată diavolului".