Mihai Viteazul şi Petru Cercel, în Pomelnicul Bisericii din Şchei
Comunitatea autohtonă din Şcheii Braşovului nu aparţinea de Cetate, ci avea o organizaţie proprie juridică, ba mai mult, purta relaţii cu domnii de peste munţi, care le-au construit biserica şi le-au dat privilegii, fără aprobarea conducerii administrative. Acest lucru dovedeşte o organizare obştească proprie, prin care au rezistat în faţa tuturor vitregiilor vremurilor. Continuăm prezentarea domnitorilor filantropi ctitori ai acestui sfânt locaş din secolul al XVI-lea.
Pomelnicul Bisericii „Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului, pe care l-am prezentat într-un volum (Vasile Oltean, „Catalogul de carte veche din Şcheii Braşovului, Editura Edict, Iaşi, 2004, pp. 215-216), a fost scris în limbă slavonă, pe două coloane, format 31,1 x 20,1 cm, legat în piele şi carton, având pe fila de titlu menţiunea: „S-a înnoit acest pomelnic de la sfânta biserică şcheiană, care e la răsărit de oraşul Braşov... s-a scris în luna februarie, ziua 7, anul 7173 (1665)”. Pe parcursul a nouă file sunt prezentaţi cronologic ctitorii filantropi ai bisericii şi contribuabilii locali până la anul 1665, când se încheia textul. Nu lipseşte din înşiruirea cronologică a ctitorilor nici Mihai Viteazul, pe care îl regăsim chiar în fila a doua: „Pomeneşte Doamne pe Io Mihai Voievod şi pe Doamna sa Stanca, Io Nicolae şi sora sa Florica”, deci întreaga familie a voievodului, care la 1602, „în prezenţa a mulţi şcheai, mai mult de o sută de bărbaţi şi muieri”, dăruiesc moşia Micşuneşti în amintirea gloriosului lor părinte. Era de neconceput ca Mihai Viteazul să nu apară în acest pomelnic, cu atât mai mult cu cât se ştiau legăturile acestuia cu protopopul Mihai din Şchei, care l-a întâmpinat la intrarea în Ţara Bârsei şi care păstra în Şchei pe un „om” al său, în persoana preotului Neagoslav. Nu întâmplător, în tinda bisericii se mai păstrează fresca prezentând intrarea lui Mihai Viteazul în Braşov, iar în fondul de patrimoniu al Bisericii Negre se află un valtrap dăruit bisericii din Şchei de Mihai Viteazul. În catastiful locaşului de cult este menţionat „un stihari de zarpa verde cu sârmă la gură şi la mâni de la Doamna Stanca a lui Mihai Voievod” (Arhiva muzeului, Catastif 1, p. 15). Recent, cu binecuvântarea IPS Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, am editat „O cronică necunoscută din vremea lui Mihai Viteazul” (Editura Andreiana, 2019), tipărită iniţial la Nürnberg, în 1603, de Heronimum Ortelium Augustanum, Iohan Lannszenbergen și Johan Sihmachers.
Un nume de domnitor filantrop din pomelnic nu a putut fi identificat după datele înscrise: „Radu Voievod şi Doamna Voina şi Manasie, Sofronie, Neacşa... fiica sa Ana monahia... fiul său Vlad voievod”. Dacă ne-am referi la Radu cel Mare, fiul lui Vlad Călugărul (pribeag în Şchei şi cunoscut ctitor), acesta a fost căsătorit cu Cătălina, şi nu cu Voina, şi l-a avut fiu pe Radu şi frate pe Vlad cel Tânăr, căsătorit cu Anca, şi nepot pe Vlad Vintilă, căsătorit cu Rada.
În schimb, pe al treilea domn, „Petru voievod al Moldovei”, dată fiind ordinea cronologică a aşezării în pomelnic, îl identificăm în persoana lui Petru Rareş, cunoscut pentru repetatele popasuri braşovene şi danii făcute bisericii.
„Io Petru Voievod Dumitru şi Doamna Soltana”
Urmează „Io Pătraşcu voevod”, pomenit alături de Doamna Voica şi fiica sa Maria, măritată la 1577 cu logofătul Radu de Drăgoeşti, de la care s-a păstrat un potir consemnat în catastiful bisericii. Un alt „Petru Voievod”, de data aceasta al Valahiei, poate fi identificat în persoana lui Petru cel Tânăr, fiul lui Mircea Ciobanul (domnitor în perioada septembrie 1559 - iunie 1568), de la care biserica a primit „un stihar de ştambă galbin... un stihar de catifie mohorâtă... un stihar de catifie verde... un procov de tetrapod de zarpa cu 21 ciucuri de argint... o dverie de lături de zarpa... un stihar de atlază galbin... două procoviţe de mormânt cu 87 de nasturi şi 11 ciucuri de argint…” (Arhiva muzeului, Catastif 1, pp. 15-16).
Nu ştim dacă toate aceste danii aparţin domnului pomenit sau lui Petru Cercel, cunoscut şi el pentru contribuţia la construirea bisericii, întrucât în catastif se spune doar „Petru Voievod”. În schimb, în pomelnic este consemnat „Io Petru Voievod Dumitru şi Doamna Soltana”, ştiut fiind că Petru Cercel semna în acte şi Dumitru. Este explicabilă prezenţa sa în pomelnic, cunoscând contribuţia deosebită pentru clădirea bisericii braşovene, unde de altfel a făcut şi nunta cu Doamna Soltana şi tot aici a fost înmormântată soţia sa, după cum ne confirmă catastiful bisericii: „Tinda cea mare zugrăvită vechi cu 5 stâlpi de zid, fereastră, în mijloc o gratie de fier, în ceia ce iaste îngropată domniţa Soltana, fata Mircii vodă şi (soţie) domnului Petru Voievod, 1572” (Arhiva muzeului, Catastif 3, p. 177).
Cronicarul Nicolae Grid confirmă că Petru Cercel „a zugrăvit sfântul oltari”, reuşind astfel să realizeze „cu aprobarea magistratului” prima pictură a bisericii. Un alt cronicar, Doctorul Pop, afirmă că acelaşi voievod a reuşit să edifice „acea parte a bisericii în care femeile ascultă cele sfinte şi chiar turnul din temelie, la 1583” (Catastif 3, p. 76), referindu-se deci la naos şi turnul mare al bisericii. Astfel, pridvorul bisericii se asemăna cu cel ridicat de Petru Cercel la ctitoria sa din Târgovişte, în ceea ce priveşte sistemul de boltire şi similitudinea proporţiilor în secţiune transversală, fiind o construcţie în care serviciul religios se desfăşura numai la parter şi era prevăzut cu arcade şi stâlpi.
În 13 mai 1598 a fost aşezată pe faţada bisericii o inscripţie ctitoricească în limba slavă, având următorul conţinut: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, s-au zidit această biserică dinlăuntru cu cercetarea dumnezeiască de nişte creştini de Chr. iubitori, cu darea şi mila binecredincioşilor domni din Moldova şi din ţara Munteniei, în numele adormirei Născătoarei de Dumnezeu şi a sfântului archierarh şi făcător de minuni Nicolae, pe urmă în anul 7092 binecredinciosul Io Petru Voevoda Cercel au văzut aces lăcaş învechit şi neîmpodobit, cu dorinţa dumnezeească s-au aprins şi împodobindu-l cu toate dumnezeeştile şi a sfinţii lui icoane, s-au făcut paraclis şi pridvor cu stâlpi, după acestea în a. 7103 iubitorul de Chr. Domnu Io Aron Voevod şi acesta a urmat celor vechi buni domnitori, zugrăvind paraclisul şi pridvorul cu dumnezeeştile chipuri ale sfinţilor prin zugrăviri minunate şi am făcut noi pirapul şi de acuma pe cine D-zeu va alege să fie domnitor, acela mai mult să miluiască şi să dee de pomană lui, au scris la a. 7107, de la naşterea lui Chr. 1598 mai 13” (Radu Tempea).
Aşadar, prin ajutorul domnitorului Petru Cercel, clădirea bisericii se extinde cu circa 10 metri spre răsărit, se lărgeşte în acelaşi timp cu 3 metri şi se înalţă. Au fost construite un altar nou şi hore, iar spre apus au fost făcute tinda femeilor, un paraclis şi un pridvor cu stâlpi, clădindu-se şi turnul din temelie. Pridvorul a fost făcut de data aceasta nu în lung, ci în lat, cuprinzând tot frontul bisericii şi continuând la dreapta şi la stânga lui, spre cele două paraclise, care aveau să fie zidite mai târziu (sec. XVIII), având în faţă patru stâlpi de rezistenţă, grafiaţi şi pe foaia de titlu a catastifului din veacul al XVIII-lea (Candid Muşlea).
În cronologia sa, pomelnicul din Șchei consemnează şi pe „Io Alexandru Voievod al Moldovei” Lăpuşneanul, de la care se păstrează şi azi un valoros Tetraevanghel miniat, lucrat la Mănăstirea Râşca, ctitoria sa, de Mateiaş Logofătul în 1561. La curtea acestui domn, între anii 1550 şi 1558 poposea de mai multe ori Popa Dobre din Şchei, cerând ajutor pentru biserică. Lista domnilor pomeniţi continuă cu „Ioan Vodă cel Viteaz”, fiul lui Ştefăniţă Vodă, alături de „fiul său Radu Voievod”, necunoscut în şirul domnilor. Vechiul catastif menţionează între daniile de la biserică şi „un potiraş cu scaun galbin cu lingură de la Ioan Voievod” (Arhiva muzeului, Catastif 1, p. 14). (Va urma)