Milostenia e cea mai bună investiţie

Când facem milostenie, averea noastră nu se împuţinează, ci sporeşte

Porunca milosteniei nu a fost dată numai pentru cei bogaţi, ci şi pentru cei care au puţin, ba chiar şi pentru cei care abia reuşesc să-şi câştige pâinea cea de toate zilele. Pentru că nimeni nu este atât de sărac încât să nu aibă cei doi bani ai văduvei din Evanghelie (Marcu 12, 42). Celui care dă ceva din puţinul pe care îl are, se poate să i se socotească mai mult decât celor care dau mult, din multele lor bogăţii. Valoarea milosteniei nu depinde de cât dăm, ci de gândul cu care dăm. De aceea, nu trebuie să ne uităm la văduvă, care a dat numai doi bani, ci la faptul că deşi nu i-a mai rămas nici un ban, nu i-a părut rău pentru jertfa ei. În felul acesta, ea şi-a dat toată averea. Pentru a face milostenie, nu avem nevoie de bani, ci de bunăvoinţă. Atunci când avem bunăvoinţă, nu contează că suntem săraci. Iar când ne lipseşte bunăvoinţa, nu ne ajută cu nimic faptul că suntem bogaţi. Bogaţii nemilostivi vor primi o pedeapsă mai mare decât săracii nemilostivi, pentru că au bani mulţi şi cu toate acestea, nu îşi înmoaie inima. „Dar ei fac milostenii“, îmi spui tu. Să ştii că dacă mărimea milosteniei lor nu este după mărimea averii pe care o au, nu vor scăpa de iad. Cu cât sunt mai bogaţi, cu atât sunt mai datori să-i ajute pe cei săraci, fără să se teamă că averea lor se va împuţina. Şi cu adevărat, să ştiţi că atunci când facem milostenie, averea noastră nu se împuţinează, ci sporeşte. Cheltuim, dar avem mai mulţi bani. Dând milostenie, facem cea mai bună investiţie. Spre exemplu, eşti comerciant şi vrei să-ţi vinzi marfa ca să câştigi bani? Să ştii că nu este exclus ca marfa ta să se piardă şi atunci, nu numai că nu vei câştiga, dar vei avea multă pagubă. Sau poate eşti agricultor şi nădăjduieşti la o recoltă bogată? Dar planurile tale pot fi date peste cap de grindină sau de secetă. Toate cele lumeşti sunt în orice clipă în primejdie de a se pierde. Numai cele pe care le oferim Domnului nu sunt în primejdie nici de a fi furate, nici de a fi distruse, ci ele aduc la timpul potrivit roade ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit (I Cor. 2, 9). Dacă omul care primeşte ceva de la noi ne răsplăteşte binefacerea, cu atât mai mult va face lucrul acesta Hristos, Care ne răsplăteşte chiar şi atunci când nu Îi dăm nimic. Câtă înţelepciune este cuprinsă în cuvintele lui Solomon: „Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului“ (Sol. 19, 17)! Iată ce împrumut nemaivăzut! Dăm cuiva şi primim înapoi de la altcineva. Mă vei întreba de ce nu a spus Solomon că cel care dă milostenie săracului dă lui Dumnezeu, ci că Îl împrumută pe Dumnezeu? Ca să nu crezi că ceea ce primeşti de la Domnul e un lucru lipsit de o mare importanţă. Dumnezeu ştie că suntem lacomi şi vrem să dobândim din ce în ce mai multe bunuri. Cel care are bani nu vrea în nici un chip să împrumute săracului fără să primească o asigurare că banii îi vor fi daţi înapoi. Aşadar, acestuia nu îi pasă de semenul său, ci urmăreşte numai câştigul. Săracul nu poate să pună chezăşie pământ sau altceva, pentru că nu are; nu poate găsi pe nimeni care să se pună zălog pentru el, deoarece nimeni nu are încredere în el. Aşadar, văzând Dumnezeu pe de o parte că săracul este în primejdie din pricina sărăciei sale, şi pe de altă parte că bogatul este în primejdie din pricina lipsei sale de omenie, S-a pus El Însuşi chezăşie pentru sărac dinaintea bogatului. De aceea spune Sfânta Scriptură: „Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului“. (Sf. Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii)