Mintea şi virtutea, mirele si mireasa

Prima minune săvârşită de Hristos a fost cea de la nunta din Cana Galileii. Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan ne-a oferit o relatare detaliată în acest sens, iar Sfinţii Părinţi au tâlcuit în multe feluri pericopa respectivă. Prezenţa divină şi descoperirea minunilor în cadrul sărbătoresc al unei nunţi nu sunt deloc întâmplătoare.

Acestea demonstrează încă o dată de ce Taina Cununiei este atât de importantă şi cât de preţuită este de Dumnezeu. Din punctul de vedere al Sfântului Maxim Mărturisitorul, evenimentul respectiv pune în valoare de asemenea semnificaţia profundă a virtuţii iubirii. Prima minune săvârşită de Iisus La trei zile de la întâlnirea iniţială dintre Iisus şi ucenicii Săi credincioşi a avut loc nunta din Cana Galileii. Unii Sfinţi Părinţi consideră că, în realitate, mirele era Sfântul Apostol Natanael (Bartolomeu) şi acesta a fost motivul principal al invitaţiei adresate Mântuitorului. Ceea ce ne interesează, însă, în primul rând, este minunea săvârşită, deoarece aceasta a întărit practic, alături de prezenţa Domnului la sărbătorirea ulterioară a nunţii, legătura naturală dintre bărbat şi femeie descoperindu-i scopul esenţial: iubirea dintre soţi. Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan precizează următoarele: "Şi a treia zi s-a făcut nuntă în Cana Galileii şi era şi mama lui Iisus acolo. Şi au fost chemaţi şi Iisus, şi ucenicii Săi la nuntă. Şi sfârşindu-se vinul, a zis mama lui Iisus către El: Nu mai au vin. A zis ei Iisus: Ce ne priveşte pe mine şi pe tine, femeie? Încă n-a venit ceasul Meu. Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceţi orice vă va spune. Şi erau acolo şase vase de piatră, puse pentru curăţirea iudeilor, care luau câte două sau trei vedre. Zis-a lor Iisus: Umpleţi vasele cu apă. Şi le-au umplut până sus. Şi le-a zis: Scoateţi acum şi aduceţi nunului. Iar ei i-au dus. Şi când nunul a gustat apa care se făcuse vin şi nu ştia de unde este, ci numai slujitorii care scoseseră apa ştiau, a chemat nunul pe mire şi i-a zis: Orice om pune întâi vinul cel bun şi, când se ameţesc, pune pe cel mai slab. Dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum. Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galileii şi Şi-a arătat slava Sa; şi ucenicii Săi au crezut în El" (In. 2:1-11). Observăm că Sfântul Ioan lasă oarecum în umbră evenimentul nunţii, punând accentul fundamental asupra minunii săvârşite de Iisus. Deşi iniţial Iisus refuză destul de clar să facă un gest special, El se lasă înduplecat de Mama Sa şi, totodată, de ascultarea iudeilor. Din apa folosită pentru curăţirea nuntaşilor, El face un vin minunat pe care Îl oferă ca un dar deosebit celor prezenţi. În finalul relatării observăm că Sfântul Ioan spune că astfel Iisus "şi-a arătat slava Sa" prin minunea săvârşită, iar ucenicii Săi au crezut în El. Această minune a generat o îmbogăţire a credinţei ucenicilor şi, fără îndoială, a iudeilor prezenţi la sărbătoare. Cu toate acestea, nu observăm prea clar legătura dintre evenimentul nunţii şi minunea săvârşită la prima vedere. Totul pare discret, ascuns sub vălul misterului iubirii. O tâlcuire spirituală Sfântul Maxim Mărturisitorul oferă o tâlcuire alegorică destul de amănunţită minunii din Cana Galileii. Interpretarea priveşte întreaga unire existentă între sufletul uman şi Dumnezeu. "Iar mirele e, în chip vădit, mintea omenească, care îşi ia drept mireasă, spre împreună-vieţuire, virtutea. Cuvântul, fiind chemat, vine bucuros, cinstind însoţirea lor, şi întăreşte învoiala nunţii lor duhovniceşti, şi încălzeşte duhovniceşte, prin vinul Său, dorinţa lor după multă rodire de prunci. Mama Cuvântului e credinţa adevărată şi neîntinată. Căci precum Cuvântul ca Dumnezeu este după fire Făcătorul Maicii care l-a născut pe El după trup, făcând-o Maică din iubirea de oameni şi primind să se nască din ea ca om, la fel Cuvântul, producând în noi mai întâi credinţa, se face pe urmă în noi Fiul credinţei, întrupându-Se din ea prin virtuţile cu fapta. Prin credinţă apoi ajungem la toate, primind de la Cuvântul darurile spre mântuire. Căci fără de credinţă, căreia Cuvântul îi este după fire Dumnezeu, iar după har Fiu, nu avem nici o îndrăzneală să ne adresăm cu cereri către El" (Răspunsuri către Talasie 40, în: "Filocalia", vol. III, trad. pr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2005, p. 138). Sufletul nostru este mire, iar mireasa noastră este virtutea. Cel care binecuvântează nunta sufletului cu virtutea este Dumnezeu, iar vinul este cel care ne îndeamnă aici să rodim şi să ajungem la faptele bune. Cât despre Maica Domnului, ea simbolizează credinţa. Nu este de mirare că Sfântul Nicolae Cabasila, vorbind despre unirea între sufletul omului şi Dumnezeu, precizează că una dintre icoanele potrivite pentru acest mister este aceea a cuplului căsătorit. Pseudo-Dionisie Areopagitul utilizează o imagine asemănătoare atunci când spune că dragostea lui Dumnezeu faţă de om este similară cu aceea a unui bărbat faţă de femeia sa, deşi o depăşeşte din toate punctele de vedere şi nu poate fi comparată decât la distanţă cu aceasta. Pentru Sfinţii Părinţi, nunta din Cana Galileii şi minunea care o însoţeşte reprezintă un eveniment spiritual care aminteşte mai mult de unirea noastră cu Dumnezeu, dar care confirmă totodată importanţa Tainei Cununiei. Urmând prima interpretare, Sfântul Maxim Mărturisitorul precizează la finalul tâlcuirii sale: "Fie ca o asemenea nuntă să încheiem şi noi totdeauna şi fie ca Iisus cu Maica Sa să vină la ea, ca să readune cunoştinţa noastră care curge afară din pricina păcatului şi să o prefacă în îndumnezeire. Căci aceasta scoate mintea din cunoştinţa lucrurilor şi întăreşte până la neschimbalitate cunoştinţa firii, ca pe o apă spirituală prin calitatea vinului" (Ibid., p. 138). Creşterea harică a Căsătoriei prin prezenţa Domnului Deşi interpretările spirituale ale evenimentului abundă în literatura patristică, teologii moderni au scos în evidenţă mai mult importanţa binecuvântării Tainei Cununiei de Hristos prin prezenţa Sa la Cana Galileii. Astfel, părintele Dumitru Stăniloae afirma: "Hristos întăreşte din nou legătura căsătoriei dintre bărbat şi femeie şi o înalţă, din ordinea naturii, în ordinea harului, învăluind-o, prin participarea la nunta de la Cana, în ambianţa harică ce iradia din Persoana Sa. Săvârşind acolo cea dintâi minune, prin puterea Sa mai presus de fire şi dând perechii ce se căsătorea să bea din vinul iubirii entuziaste turnate de El prin harul Său, El vrea să arate că începe înălţarea vieţii omeneşti în ordinea harului de la întărirea şi înălţarea căsătoriei" (Pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, EIBMBOR, Bucureşti, 2003, p. 191). Mica localitate Cana Galileii devine începutul Tainei Cununiei desăvârşite. Deşi Sfinţii Părinţi au remarcat, aşa cum afirmam în materiale anterioare, că această Taină a fost desăvârşită încă din Rai, adevăratul ei scop fusese uitat. Virtutea iubirii este cea mai importantă dintre toate, după cum ne spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, prin urmare şi scopul cel mai înalt al Tainei Cununiei rămâne acela al iubirii şi respectării mutuale între soţi. Hristos nu le-a cerut mirilor la Cana Galileii în primul rând să fie roditori sau să păstreze familia lor la nivelul percepţiei iudaice în această privinţă, ci le-a oferit vinul aprins al iubirii veşnice din care se nasc faptele bune şi credinţa curată. De aceea, prezenţa Sa la această nuntă a încurajat veselia benefică şi bucuria neîntinată pe care fiecare familie creştină trebuie să le aibă în ciuda necazurilor curente. Căsătoria intră odată cu minunea de la Cana Galileii în starea de har plină de iubire, care aminteşte în mod eshatologic de Împărăţia cerurilor. O Împărăţie aflată sub guvernarea dragostei.