Mişcarea Scout la 100 de ani
Anul 2007 este, pentru membrii cercetaşi din cadrul Scout, unul de celebrare a bucuriei împlinirii centenarului înfiinţării acestei mişcări de către Robert Baden Powell şi a celor 150 de ani de la naşterea acestuia.
Scoutul sau mişcarea cercetăşească este o metodă de educaţie şi de formare a copiilor şi a tinerilor prin care ei învaţă să devină cetăţeni responsabili, implicaţi în comunităţile din care fac parte. Mişcarea Scout s-a răspândit mult, devenind o mare organizaţie cu puncte comune, dar şi cu o mare diversitate. Biroul Mondial al Mişcării Scout declară că actualmente există scoutişti în 216 ţări, având peste 28 de milioane de membri. Mulţi sunt şi în România. Iniţiată de lordul englez Robert Baden Powell, această mişcare organizează în întreaga lume evenimente, campusuri, întâlniri şi proiecte speciale, destinate să amintească tuturor cercetaşilor de promisiunea făcută la început de drum: a lăsa această lume un pic mai bună decât au găsit-o. Membrii mişcării, practicând un stil de viaţă în aer liber, învaţă să se bazeze pe propriile resurse, aşa cum recomanda Baden Powell în cartea sa „Scouting for Boys“. Termenul „scouting“ (scout # cercetăşie) făcea referinţă la soldaţii de frontieră şi, în mod simbolic, este aplicat tinerilor ce se pregătesc pentru viaţă, formându-şi prin „metoda Scout“ caracterul, abilitatea manuală, sănătatea fizică şi capacitatea de a sluji. În anul 1907 Baden-Powell, care ca ofiţer avusese mai multe experienţe de a conlucra cu tinerii, observând că tinerii londonezi duceau o viaţă dezordonată, a organizat o ieşire pe insula Brownsea cu câţiva dintre ei. Experienţa militară, disciplina, intuiţia pedagogică şi carisma sa l-au ajutat nu numai să facă din acei tineri nişte prieteni, ci chiar nişte persoane transformate. Această experienţă a devenit emblematică şi definitorie. Rolul religiei este fundamental în educaţia din cadrul Scout. Baden Powell spunea: „Am fost întrebat: «Cum intră religia?». Răspunsul meu a fost că religia nu trebuie să „intre“, pentru că ea este deja înăuntrul. Ea este factorul fundamental care prevalează în scoutism“. Comemorând momentul de acum 100 de ani, când la 1 august 1907, Robert Baden-Powell inaugura pe Insula Brownsea (Anglia) prima tabără sau campus Scout numit jamboree, anul acesta, au fost organizate mai multe acţiuni pentru a marca acest eveniment. Jamboreea din Anglia (27 iulie - 8 august) a adunat cercetaşi din 161 de ţări. Iniţiative au fost prevăzute şi în alte locuri: prezenţa multor cercetaşi în Piaţa „Sfântul Petru“, în ziua de 1 august - ziua centenarului - pentru a reînnoi promisiunea de fidelitate faţă de Biserică şi a primi salutul papei la audienţa generală; Euromoot 2007 (4-11 august), o adunare a cercetaşilor europeni în Munţii Tatra din Polonia la care au participat 5.000 de cercetaşi, făcând un pelerinaj la 10 august şi la sanctuarul polonez din Czestochowa etc. La prima tabără de cercetaşi, organizată de Baden-Powell în anul 1907, au participat 20 de tineri, anul acesta - 2007 - numărul participanţilor a fost de 40 de mii. Întâlnirea a stat sub semnul competiţiei, al prieteniei şi al solidarităţii, adunarea fiind încă o ocazie pentru a înţelege că persoane ce provin din diferite culturi, cu religii diverse şi care vorbesc limbi diferite pot să lucreze şi să trăiască laolaltă în pace, pentru a construi o lume mai bună, aşa cum explica Andrea Abrate, responsabilul Federaţiei Italiene a Scoutismului, intervievată de Radio Vatican: „Sigur este o ocazie de a sublinia valoarea educativă a Cercetăşiei şi anume, aceea de a forma cetăţeni ai lumii. Mesajul pe care vrem să-l transmitem cu ocazia centenarului scoutismului este că numărul nostru trebuie să crească pentru a putea răspândi din ce în ce mai mult în lume valoarea, bogăţia diversităţii“. „Într-un timp în care mulţi tineri sunt lipsiţi de idei clare şi dezorientaţi“, cercetaşii „sunt chemaţi să continue să ofere slujirea lor de o valoare inestimabilă“, le-a scris papa participanţilor la cea de 21-a jamboree. O lucrare, se citeşte în mesaj, care a permis ca „milioane de copii şi adolescenţi să devină adulţi liberi, generoşi şi responsabili, folosind bine talentele cu care i-a înzestrat Dumnezeu şi punându-le în slujba fraţilor“. Urarea lui Baden Powell este: „Să fiţi mereu fideli promisiunii voastre Scout, chiar şi când nu veţi mai fi tineri, şi Dumnezeu vă va ajuta să o faceţi!“. „Când omul se străduieşte să fie fidel promisiunilor sale, Domnul Însuşi întăreşte paşii săi“, concluzionează Benedict al XVI-lea în mesajul pentru scoutişti.