Misiune ortodoxă românească în Houston

Un articol de: Ștefania Coșuleanu - 09 Mai 2019

În statul american Texas, orașul Houston, există o comunitate panortodoxă, denumită Misiunea „Acoperământul Maicii Domnului”, formată din familii româneşti, din Texas, Mexic, Cuba, Iordania, Palestina, Liban, Siria, Irak, Grecia și Belgia. Credincioșii nu au un specific etnic de a se bucura de sărbătorile ortodoxe, precum Sfintele Paști. Cu toţii se pregătesc duhovni­cește, participă la sfintele slujbe duminica și în timpul săptămânii, țin post, se spovedesc, afirmă părintele Iulian Aniţei. Sfinția sa ne-a vorbit despre viața acestei comunități în jurul Bisericii și despre proiectul de ridicare a unei biserici. 

De când sunteţi preot în Statele Unite ale Americii și cum a fost pentru sfinția voastră această perioadă?

În primul rând, vreau să vă mulțumesc pentru atenția acordată Misiunii „Acoperământul Maicii Domnului” din Houston, Texas. Sunt preot în Statele Unite din anul 2001. Am urmat cursurile Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, apoi cele ale Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” de la Iași. În anul 1997 am plecat în Statele Unite, unde m-am și stabilit. Ca român, am găsit de cuviință să primesc Taina Hirotoniei în România, prin intermediul unui episcop român. Astfel, în 2001, pe când mă aflam cu familia în România, la Mănăstirea Neamț, am avut binecuvântarea de a mă reîntâlni cu Înaltprea­sfințitul Daniel, Mitropolitul Moldovei, acum Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care m-a chemat la hirotonie și eu am răspuns cu multă bucurie. Întors în Statele Unite, am slujit la Capela Facultății de Teologie „Sfânta Cruce” din Boston, unde eram și student. După terminarea studiilor de master la Boston, în 2002, am ales să slujesc în San Antonio, Texas. 

Vorbiți-ne despre începutul slujirii ca preot în SUA. 

Începutul a fost generat de construirea unei capele de către o familie de texani ortodocși care, la îndemnul duhovnicului lor, un călugăr român din New York, și-au pus capela la dispoziția micii comunități românești din San Antonio. Aici am slujit zilnic timp de un an. După un an, am deschis o altă misiune pentru românii din orașul Austin, capitala Texasului. Tot în acel an am mai deschis și o misiune în orașul Houston din același stat. Mulți ani am slujit prin rotație la aceste trei misiuni, până când au fost numiți în Austin și, mai târziu, în San Antonio alți preoți. Eu am rămas preot la misiunea din Houston. Perioada de început a fost dificilă, în sensul că lucrurile nu s-au aliniat așa cum ar fi trebuit. Nu toți românii s-au arătat dispuși să susțină o cauză care era de fapt a lor. Foarte puțini au înțeles importanța momentului și au acționat în consecință. În timp, numărul acestora a sporit considerabil și astăzi toate aceste trei misiuni au preoți și locații proprii. Cred că în linii mari cam acesta este traseul activității mele ca preot în Texas. 

Vorbiţi-ne, vă rog, despre Misiunea la care slujiţi acum, dar și despre enoriaşii de aici.

Îmi desfășor activitatea pastoral-misionară la Misiunea „Acoperământul Maicii Domnului” din Houston, Texas. Această misiune a fost înființată în anul 2003. Pentru activitățile liturgice am închiriat diferite spații, pe care le-am amenajat corespunzător, sau am slujit împreună cu alte comunități creștin ortodoxe, grecești sau antiohiene. În anul 2011, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, am reușit prin mari eforturi să cumpărăm o proprietate pe care am construit o clădire multifuncțională și care deser­vește toate activitățile comunității noastre. Într-un viitor apropiat, dacă Bunul Dumnezeu binecuvântează, dorim să construim și biserica propriu-zisă. Comunitatea unde slujesc este una panortodoxă. Avem familii din România, Texas, Mexic, Cuba, Iordania, Palestina, Liban, Siria, Irak, Grecia și Belgia. Unii s-au născut în familii de creștini ortodocși, iar alții s-au convertit la Ortodoxie.

Păstraţi legătura cu românii din ţară? Dar cu românii din America sau din alte zone din afara orașului Huston?

Sigur că păstrez legătura cu românii din țară. Cei mai mulți colegi, prieteni clerici sunt în România. Bunul Dumnezeu m-a binecuvântat să întâlnesc, pe parcursul studiilor seminariale și, mai apoi, universitare, oameni deosebiți, de mare caracter, cărora le rămân dator veșnic. De la ei și cu ei am învățat valoarea prieteniei, spiritul de colegialitate, altruismul, bucuria dialogului, precum și dorința de a sluji lui Dumnezeu ca preot. Așa se face că toți colegii de la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț au devenit preoți. Întâlnirea cu acești oameni este pentru mine o bucurie unică, pe care nu o am decât atunci când sunt cu ei. Așa se face că ori de câte ori am ocazia de a călători în România fac tot posibilul să mă întâlnesc cu ei. În afara preoților din mitropolia noastră, cu care mă întâlnesc mai des, și câțiva preoți români care sunt în alte jurisdicții, nu prea am legături. 

Slujiţi şi pentru credincioşi de alte naţionalităţi?

Comunitatea unde slujesc este una panortodoxă. Asta ne facem cumva unici, deoarece cele mai multe comunități sunt formate numai din români. Personal admir acest lucru, însă nu știu dacă aceste comunități au și viitor. Cei mai mulți copii, chiar dacă acasă vorbesc româ­nește, nu înțeleg slujbele noastre în limba română. Dacă nu înțel­eg ceea ce le oferă Biserica în limba în care studiază, șansele ca ei să plece din Biserică sunt foarte mari. Pe de altă parte, pentru a acomoda pe fiecare în Biserică folosim, ca limbă liturgică, limba engleză. 

Ştiu că aveţi o familie frumoasă şi numeroasă, vă rog să ne-o prezentaţi.

Dacă ar fi să-mi compar familia cu alte familii din zilele noastre, aș spune că am o familie numeroasă. Într-adevăr, Bunul Dum­nezeu m-a binecuvântat cu şapte copii, patru fete şi trei băieţi. Toți sunt activi în viața Bisericii, începând de la școala duminicală, cântarea la strană, organizarea de activități culturale și de strângere de fonduri, cură­țenia spațiului liturgic și social, precum şi cea din jurul clădirilor. Toți copiii sunt educați acasă sau în regim privat. Încercăm să le oferim o educație în sensul clasic. Fiecare copil, de exemplu, învață să cânte la vioară și pian de la vârsta de cinci ani. Și dacă trăim în Texas, copiii învață de timpuriu arta vânătorii. De asemenea, învață să călărească. Aceasta nu numai pentru delectare, ci și pentru a avea grijă de turma de capre (vreo 100 la număr). Soția mea, Dorothea, este nu numai mama lor, ci şi cea care îi introduce în tainele cărților și-i încurajează să încerce toate aceste îndeletniciri, pe care și ea le-a deprins la vremea ei de la alții. Trebuie să vă închipuiți că la noi nu există plictiseală. Totdeauna există ceva de făcut. 

Cum s-a pregătit Misiu­nea „Acoperământul Maicii Domnului” din Huston pentru sărbătoarea Sfintelor Paşti?

Dată fiind natura comunității noastre, nu avem un mod etnic specific de a ne pregăti pentru Paști. Accentul a căzut pe pregătirea duhovnicească, participarea la sfintele slujbe din duminici, dar și din timpul săptămânii, post, spovedanie, lecturi biblice și patristice. În noaptea Paștilor, fiecare familie a adus prinoase specifice elementului etnic de care aparține și le-a împărţit cu cei­lalți. 

Mai păstraţi în familie tradiţii româneşti legate de sărbătoarea Sfintelor Paşti?

Tradițiile românești legate de sărbătoarea Sfintelor Paști, pe care încercăm să le păstrăm, se reduc la ceea ce se întâmplă la biserică în toată această perioadă. 

Cum receptează soţia sfinţiei voastre tradiţiile ortodoxe?

Soția mea a îmbrățișat Ortodoxia când avea 16 ani. Convertirea ei nu s-a făcut prin intermediul vreunei tradiții locale sau universale, ci din dorința de a sluji lui Dumnezeu în interiorul unei Biserici, care a păstrat inte­gritatea credinței și a învă­țăturii ei. Tradițiile de Paști își găsesc sensul numai dacă cei care le țin nu uită scopul lor, care este acela de a-i uni cu Hristos Cel care se jertfește pentru noi. Dacă Paștile înseamnă altceva decât Hristos, atunci tradițiile nu-și găsesc sensul.