„Creștinismul s-a identificat cu popoarele noastre”

Preafericitul Părinte Gheorghe, Arhiepiscop de Noua Justiniana și al Întregului Cipru, va fi în aceste zile oaspetele Bisericii Ortodoxe Române cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor. La invitaţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pentru a spori bucuria credincioşilor români, Arhiepiscopul Ciprului va aduce spre închinare racla cu o parte din moaştele Sfântului şi Dreptului Lazăr, care se păstrează în biserica-necropolă din Larnaca.

Preafericirea Voastră, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, vă cheamă în capitala României pentru a aduce binecuvântarea lui Dumnezeu prin cinstitele moaşte ale Sfântului şi Dreptului Lazăr. Ce înseamnă pentru poporul binecredincios din Insula Cipru prezenţa moaștelor prietenului Mântuitorului din Betania, cel pe care l-a înviat după patru zile?

Moaștele sfinților noștri sunt un izvor de sfințire pentru cei credincioși. Dumnezeiescul har care a locuit în sfinți cât timp ei se aflau în această viață continuă să rămână chiar și în moaștele lor izvorâtoare de har. De aceea și moaștele au bună mireasmă și sunt făcătoare de minuni. Sfântul Lazăr, cel de patru zile mort, pentru care Însuși Hristos a lăcrimat, are din belșug harul lui Dumnezeu în sfintele sale moaște. Iar Cipru, care deține al doilea mormânt al lui, după cel al Betaniei, se simte pentru aceasta deosebit de binecuvântat de Dumnezeu. Biserica sa măreață, care datează din epoca bizantină, mormântul și mai ales moaștele și racla Sfântului Lazăr au făcut orașul Larnaca renumit în întreaga lume.

Însă, nu am vrut să păstrăm acest tezaur cu îngâmfare doar pentru noi. Am venit să-l aducem la poporul frate român, ca să primească și el sfințire. Atunci când Evanghelia spune că cel care are două haine trebuie să-i dea și celui care nu are, nu înțelegem doar bunurile materiale. Înseamnă în principal bunurile duhovnicești. Și aceasta facem noi astăzi.

De curând aţi primit vizita unei delegații a Bisericii Ortodoxe Române care a adus în Mitropolia de Limassol racla cu moaştele Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian de la Biserica Zlătari din Bucureşti. Cât de importantă este pentru credincioșii de pretutindeni întâlnirea cu sfinții bineplăcuți lui Dumnezeu?

Reiterez faptul că și noi participăm la sfințirea ce vine de la moaștele sfinților voștri. Aducerea în Cipru a moaștelor Sfântului Ciprian dovedește în faptă unitatea întru credință a celor două popoare ale noastre. Același Duh Sfânt și același dumnezeiesc har care locuiește în moaștele Sfântului Ciprian sau ale Sfântului Dimitrie locuieşte și în moaștele Sfântului Lazăr. Prin închinarea în Cipru la moaștele sfântului vostru, primim totodată și mesaje de viață și pilde demne de urmat pentru poporul nostru. Și astfel simțim frățietatea dintre noi.

Dacă privim în istorie, România şi Cipru au două elemente identitare comune: creș­tinismul ortodox de origine apostolică şi situarea geografică la confluența a trei civilizații. Țările Române au fost locul de întâlnire a trei imperii (Otoman, Rus şi Habsburgic), în timp ce Insula Cipru este compasul dintre Europa, Asia şi Africa. În ce măsură credeți că a contat credința acestor două popoare mici pentru supra­viețuirea lor în faţa unor adversari mult mai puternici?

Poziția geografică a Ciprului, aproape de Țara Sfântă, ne-a favorizat prin propovăduirea Evangheliei pe insula noastră foarte devreme. Încă din anul 45 d.Hr., Apostolii Barnaba, Pavel și Marcu ne-au vizitat, L-au propovăduit pe Hristos și ne-au izbăvit de idolatrie. Și România, aflându-se pe calea ce duce de la Răsărit la Apus, a primit devreme mesajul creștinismului. În același timp, însă, poziția geografică a țărilor noastre (Cipru, unde se întâlnesc trei continente - Europa, Asia și Africa, și România, unde s-au intersectat trei imperii, cel otoman, cel rus și cel austriac) ne-a provocat multe necazuri. Țările noastre au devenit mărul discordiei pentru multe popoare și noi, ciprioții și românii, am fost supuși dinas­tiilor străine.

Cu toate acestea, deoarece creștinismul s-a identificat cu popoarele noastre, Biserica a și putut să păstreze limba și identitatea națională a poporului. Fără credința noastră creștină, popoarele noastre nu ar fi putut să supraviețuiască. Ele ar fi dispărut și ar fi fost asimilate de cuceritori.

Cum putem valorifica această moștenire culturală şi istorică pentru a ne păstra identitatea în contextul provocărilor lumii de astăzi?

Pilda și viața înaintașilor noștri, precum și sistemul de valori pe care l-au dezvoltat, constituie moștenirea noastră istorică și spirituală. Această moștenire ne-a modelat inclusiv identitatea noastră. Popoarele noastre au cinstit libertatea ca fiind darul lui Dumnezeu și și-au jertfit viața de multe ori pentru aceasta. Norii de martiri ai credinței noastre și numeroșii noștri cuvioși arată, de asemenea, angajamentul poporului nostru față de idealurile religioase.

Civilizația contemporană îndreaptă omul spre desfătarea de bunurile materiale și cosmopolitism. Aceasta îl întoarce pe om în chip egoist spre sine însuși și îl face cetățean al lumii, iar nu al unei patrii concrete. Prin urmare, dacă dorim să ne păstrăm identitatea, ar trebui să ne întoarcem la tradiția noastră, la moștenirea noastră istorică și spirituală, la rădăcinile noastre. Dacă cultivăm și trăim valorile strămoșilor noștri, atunci ne vom păstra inclusiv identitatea proprie.

Interviu realizat cu sprijinul Sectorului relaţii bisericeşti, interreligioase şi comunităţi bisericeşti externe. Traducere din neogreacă de Nicușor Deciu.