Mitropolitul Efrem Enăchescu al Basarabiei

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 14 Decembrie 2010

S-a născut în 1893 în Zăvoienii Vâlcei. De tânăr a intrat în obştea monahală de la Frăsinei. A parcurs toate treptele monahale, fiind călugărit la Stănişoara, cu numele de Efrem, apoi vieţuind la Cozia. A studiat la Seminarul Central din Bucureşti, după care a funcţionat la Seminarul Teologic vâlcean, apoi ca stareţ la Cozia şi director al şcolii de cântăreţi din această mănăstire. Şi-a continuat studiile de teologie la facultatea din Bucureşti, apoi la Montpellier. Întors în ţară, a funcţionat ca profesor, apoi ca director al Seminarului Teologic vâlcean şi exarh al mănăstirilor din Eparhia Râmnicului. A fost remarcat de patriarhul Miron Cristea, pentru care l-a ridicat în treapta de arhiereu vicar, în contextul suspendării mitropolitului Gurie Grosu al Basarabiei. Din februarie 1938, arhiereul Efrem a ocupat postul de locţiitor al Chişinăului, funcţionând în această stare de provizorat până în ianuarie 1944, când a fost ales mitropolit al Basarabiei. A stat în scaun numai câteva săptămâni, fiind nevoit să se refugieze în ţară. Patriarhul Nicodim a încercat să-l reabiliteze în faţa noilor autorităţi politice, numindu-l spiritual al Internatului Teologic din Bucureşti. Dar regimul comunist l-a condamnat la pensionare, până la sfârşitul vieţii mitropolitul Efrem vieţuind la Mănăstirea Cernica.

Erată: În numărul nostru de ieri, 13 decembrie, la rubrica "Memoria Bisericii în imagini", s-a strecurat o regretabilă greşeală. Facem cuvenita rectificare: în loc de "Ultimele cercetări istorice datează de la începuturile aşezământului "Sf. Spiridon" din Iaşi pe la 1704", se va citi "Ultimele cercetări istorice datează începuturile aşezământului de la Sf. Spiridon din Iaşi pe la 1704". Cerem scuze autorului.