Monahi tipografi de altădată: arhimandritul Gherontie Brustureanu
Între călugării tipografi ai Mănăstirii Neamț s‑a numărat și arhimandritul Gherontie Brustureanu. S‑a născut în localitatea Boroaia, din fostul județ Baia, astăzi județul Suceava, la 7 februarie 1910, din părinții Alexandru și Gafița, primind la Taina Sfântului Botez numele Gheorghe. Din aceeași localitate au intrat în Mănăstirea Neamț mai mulți părinți, care s‑au arătat a fi vrednici următori ai cuvintelor Evangheliei. Unul dintre ei a fost arhimandritul Vladimir Muscă, mare tipograf și director al Tiparniței Centrului Mitropolitan de la Mănăstirea Neamț, despre a cărui viață duhovnicească și bogată activitate cărturărească am relatat într‑o pagină precedentă a Ziarului Lumina; altul - schimonahul Iov Burlacu, îngrijitor al bolnavilor de la Bolnița mănăstirii și îndrumător întru cele duhovnicești al Sfântului Ioan Iacob, în vremea uceniciei sale în Lavră, sau protosinghelul Nifon Corduneanu - multă vreme secretar al Mănăstirii Neamț, și alții.
A urmat patru clase primare în localitatea natală și a intrat în obștea Mănăstirii Neamț la 1 noiembrie 1925. A făcut armata la Regiunea a doua Antiaeriană - Iași, Contingentul 1932, terminând cu gradul de soldat.
A fost tuns în monahism la 8 martie 1935, conform aprobării Mitropoliei Moldovei și Sucevei nr. 8640 din 22 decembrie 1934, în Biserica „Înălțarea Domnului” de la Mănăstirea Neamț, de către arhimandritul Valerie Moglan, mai târziu Episcopul Valerie Moglan Botoșăneanul, având ca naș de călugărie pe ieromonahul Valerian Mititelu.
A fost hirotonit ierodiacon la 2 iunie 1938 de către Patriarhul Nicodim Munteanu, la acea vreme Mitropolit al Moldovei și Sucevei, în Biserica „Înălțarea Domnului” de la Mănăstirea Neamț, iar la doar câteva luni, la 6 septembrie 1938, a fost hirotonit ieromonah în același sfânt locaș.
A fost hirotesit protosinghel la 29 august 1943 de către Patriarhul Nicodim Munteanu, iar hirotesia întru duhovnic a primit‑o la 14 septembrie 1947 prin rugăciunile Vlădicului Valerie Moglan Botoșăneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, în Biserica „Înălțarea Domnului” de la Mănăstirea Neamț. A fost ridicat în rangul de arhimandrit la 28 octombrie 1947 de către Episcopul Pavel Șerpe Ploieșteanul. În anul 1945, din încredințarea Episcopului Galaction Silistreanu - starețul Mănăstirii Neamț, a fost numit egumen la Schitul Vovidenia, unde a rămas până în anul 1950. A continuat apoi lucrarea la Tipografia Centrului Mitropolitan de la Mănăstirea Neamț, activând ca muncitor după retragerea sa din cinul monahal, în urma nedreptului decret 410 din anul 1959.
La Schitul Vovidenia s‑a îngrijit de toate cele trebuincioase vieții într‑un mic așezământ monahal. Slujea la Sfântul Altar, lucra cu obștea în grădină și la alte ascultări comunitare, spovedea, întâmpina pelerinii și îi găzduia, mai ales cu prilejul marilor sărbători de la Înălțarea Domnului și Pogorârea Sfântului Duh. A întreprins și lucrări de întreținere și refacere a chiliilor și acareturilor, mai ales că perioada sa de egumenie se întâmpla după perioada grea a celui de‑al Doilea Război Mondial.
În urma nedreptelor hotărâri ale regimului comunist, a fost oprit o perioadă de timp de la săvârșirea celor sfinte, fiind apoi reprimit în soborul slujitorilor Mănăstirii Neamț, slujind până la trecerea la cele veșnice, în ziua de 9 martie 1986.
L‑am întâlnit de mai multe ori în timpul studiilor de la Seminarul Teologic din Mănăstirea Neamț. Era un om retras, vorbea puțin și putea fi întâlnit uneori, mai ales cu prilejul marilor sărbători, la slujbele care se oficiau în Biserica „Înălțarea Domnului” a Mănăstirii Neamț sau în Paraclisul ״„Sfântul Gheorghe“. Mi‑l amintesc purtând icoana Maicii Domnului, la hramul Înălțării Domnului sau la sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, de multe ori cu alt tipograf, arhimandritul Claudiu Derevleanu, sau cu alții. Așa îl înfățișează și o fotografie de epocă din timpurile de demult.
Într‑una din zile, m‑a întrebat de unde sunt de loc. S‑a bucurat aflând că sunt născut aproape de locul său de obârșie și m‑a invitat la chilia lui pentru a‑mi oferi câteva cărți. Mai avea încă din vremea în care lucrase ca tipograf ediții ale unor lucrări apărute în anii respectivi, între care Viața de Seminar și Istoria Sfintei Mănăstiri Neamțu și a schiturilor dimprejur.
A rămas amintit în pomelnicul binefăcătorilor Mănăstirii Neamț și pentru faptul că s‑a ostenit împreună cu arhimandritul Vladimir Muscă la construirea unei case monahale așezate în vecinătatea stăreției Mănăstirii Neamț. Casa a rămas să primească mai departe alți viețuitori ai mănăstirii, care au datoria de a‑i pomeni pe cei doi ctitori.
Anul acesta s‑au împlinit 30 de ani de la mutarea sa la cele veșnice. Este o binecuvântată coincidență să‑l pomenim în treacăt, alături de alți tipografi monahi, în Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti.