Monahismul românesc la începutul regimului „democrat-popular” (LVIII)

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 09 Septembrie 2015

După scoaterea abuzivă, la presiunea autorităţilor statului, a vieţuitorilor şi vieţuitoarelor din mănăstiri, inevitabil au apărut grupurile de monahi şi monahii care se manifestau în mediul extramonahal, adică în lume. Paradoxal, pe măsură ce erau monitorizaţi de securitate, miliţie şi împuterniciţii de culte sau atunci când se aplicau măsuri coercitive la adresa lor, unii monahi şi monahii deveneau agresivi chiar şi la adresa conducerii bisericeşti pe care o învinuiau pentru scoaterea din aşezămintele monahale. De fapt, acesta era chiar unul din obiectivele autorităţilor statului, anume de a crea o adversitate între foştii vieţuitori monahali şi conducerea Bisericii, de multe ori nefuncţionând sau înregistrându-se doar în cazuri izolate.
Am văzut că decretul nu a fost aplicat în mod direct de către autorităţile statului, Departamentul cultelor cerând chiriarhilor ca excluderile să se facă după tabelele pe care le întocmiseră conform prevederilor din actul normativ şi recensămintelor nou-întocmite. Iar la aplicarea decretului de către responsabilii din administraţia bisericească, activitatea era supervizată de către împuterniciţii teritoriali de culte, care în caz de necesitate nu ezitau să apeleze la miliţie sau chiar la securitate. Astfel, în cazul Mitropoliei Moldovei, aflăm din nota împuternicitului regional de culte, datată 18 februarie 1960: „Imediat după primirea fişelor de recenzat călugării, Mitropolitul Iustin a făcut un instructaj cu membrii permanenţelor Iaşi şi Roman, la Centrul eparhial Iaşi. La instructaj au asistat consilierii, vicarii, exarhii şi inspectorii bisericeşti de la ambele eparhii, în vederea plecării lor pe teren - la mănăstiri - în cadrul eparhiilor. Am luat parte personal la acest instructaj, fiind invitat de către mitropolit. La eparhia Iaşi au fost alese cele mai bune persoane pentru a face prelucrarea cu călugării şi călugăriţele din schituri. S-a căzut de acord asupra următoarelor persoane: vicar Constantin Nonea, cu mănăstirile: Suceviţa, Putna, Dragomirna, Vatra Moldoviţei, Sf. Ioan cel Nou de la Suceava şi metoacele lor; consilier Ioan Sandu, cu mănăstirile: Văratec, Almaş, Horaiţa, Ţibucani şi metoacele lor; consilier Scarlat Porcescu, cu mănăstirile: Agapia şi Războieni; exarh Dionisie Velea, cu mănăstirile: Neamţ cu metoacele lui, Secu, Sihăstria Secului, cu metoacele lor; exarh Adrian Hriţcu, cu mănăstirile: Râşca, Agafton, Slatina, Vorona, Eroii Neamului, Gorovei, cu metoacele lor; arhimandrit Ioanichie Grădinaru cu mănăstirile: Cetăţuia, catedrala şi metoacele lor. În această şedinţă s-a întocmit şi planul de muncă, după cum se vede mai sus, iar pentru eparhia Romanului planul a fost întocmit la Roman”.
Următorul pas a fost acela de a pune în aplicare decretul 410 în Eparhia Moldovei, după cum aflăm din nota directorului Ion Rodeanu din Departament întocmită la 14 martie 1960: „Conform dispoziţiunilor primite, în intervalul de la 4 la 16 martie a.c. m-am deplasat pentru re­zolvarea unor probleme legate de aplicarea dispoziţiunilor De­cretului nr. 410/1959, vizitând următoarele mănăstiri şi centre eparhiale ortodoxe: Mitropolia Iaşi, cu mănăstirile Văratec, Agapia şi Neamţ, Episcopia Roman, Episcopia Buzău cu mănăstirea Răteşti şi Episcopia Galaţi. La fiecare centru eparhial au fost convocaţi toţi stareţii şi stareţele respec­tive, analizându-se situaţia tu­turor vieţuitorilor din fiecare mănăstire sau schit şi a terenurilor agricole, stabilindu-se numărul vieţuitorilor care urmea­ză ca în maximum două săp­tămâni să plece din mănăs­tirile respective părăsind monahismul, precum şi terenurile agricole care urmează a fi predate Sfaturilor populare locale”. (Va urma)