Monahismul românesc la începutul regimului „democrat-popular” (XLII)
Tot în fatidicul an 1958, luna iunie, este arestat preotul Florea Mureşan, un adept al curentului de la Vladimireşti, care abia întemeiase un schit cu binecuvântarea episcopului clujean Teofil Herineanu, apoi în septembrie 1958 urmează arestarea preoţilor arădeni în frunte cu profesorul Ilarion Felea. Acestea după ce, în martie 1958, Securitatea îl găsise ascuns lângă mănăstirea gorjeană Polovragi pe Iulian Popovici, fostul şef al Jandarmeriei de la Odesa, din vremea ultimului război mondial. În acest caz, înainte şi după praznicul Sfintelor Paşti au urmat săptămâni de anchete dure în incinta mănăstirii, în care numeroşi călugări şi credincioşi din localitate au fost torturaţi. Ancheta Securităţii s-a finalizat prin trimiterea în justiţie a 33 de persoane în frunte cu stareţa Tatiana Răduleţ de la Tismana, stareţul Veniamin Nicolae de la Polovragi şi colonelul Iulian Popovici. Din acest lot, călugărul Emilian Gâţu a cunoscut martirajul.
În stadiul actual al cercetărilor nu putem cuantifica dimensiunea fenomenului represiv la adresa monahismului, care vedem că s-a propagat la nivelul întregii Patriarhii Române. Evident că amploarea arestărilor trebuia să reprezinte un mijloc de intimidare al autorităţilor statului către ierarhia română căreia i se cerea să limiteze drastic fenomenul monahal. În acest context, atât Departamentul Cultelor cât şi Securitatea erau pregătite să treacă la aplicarea celei de-a treia soluţii din planul propus de colonelul Aranici în 1955. În acest sens, la 28 august 1958, secretarul general al Departamentului Cultelor, Dumitru Dogaru, întocmea o notă cu problemele care trebuiau rezolvate în cel mai scurt timp: „1. Să se oprească înfiinţarea de noi mănăstiri şi schituri; 2. Să se reducă treptat numărul actual al mănăstirilor şi schiturilor, prin concentrarea călugărilor în cadrul acelora care oferă condiţii corespunzătoare de viaţă. În trecutul apropiat, multe mănăstiri şi schituri au funcţionat ca simple biserici parohiale şi ele ar putea fi puse în aceeaşi situaţie sau să fie trecute în administrarea parohiei pe raza cărora se găsesc. Unele mănăstiri ar putea fi administrate ca muzee, lăsate în grija a 2-3 călugări; 3. Să se îngusteze baza economică a mănăstirilor - prin reducerea volumului de comenzi în cooperativele din mănăstiri şi prin lichidarea comenzilor unităţilor de stat care dau de lucru unor ateliere din mănăstiri. Atelierele civile care execută lucrări de artă populară (covoare, cusături, ceramică etc.) - în care unele mănăstiri excelează - ar trebui să fie mult extinse prin stăruinţa UCECOM; 4. Să se examineze situaţia unor categorii de vieţuitori ai mănăstirilor şi să se treacă la excluderea celor necorespunzători, fiind folosite fie criteriile canonice, fie prevederile regulamentare, aplicate riguros; 5. Admisibilitatea în mănăstiri trebuie restrânsă prin aplicarea condiţiilor din regulament şi prin introducerea condiţiei majoratului. Sinodul BOR ar putea modifica regulamentul, introducând această condiţie. De altfel, o asemenea dispoziţie ar pretinde că nu o pot lua în cadrul regulamentului. Să se elimine dispoziţia art. 11 din regulamentul respectiv, potrivit căreia stareţii pot primi pentru încercare pe oricine vrea să fie călugăr. Acest drept să fie rezervat episcopilor; 6. Să nu fie sfinţiţi diaconi sau preoţi în mănăstiri decât acei călugări care îndeplinesc condiţiile de studii cerute preoţilor de mir; 7. Să se sprijine plasarea în câmpul muncii a acelor călugări care doresc să iasă din mănăstiri; 8. Comitetele executive ale sfaturilor populare, şcolile, căminele culturale să se ocupe de toate cazurile de plecări ale minorilor în mănăstiri, analizând cauzele (orfani, copii prea mulţi la părinţi, lipsa de orientare etc.), luând măsuri de îndrumare a lor în vederea plasării şi calificării într-o meserie; 9. Să se desfăşoare o muncă sănătoasă de îndrumare şi orientare a călugărilor şi călugăriţelor, prin reorganizarea programului cursurilor şcolilor monahale; 10. Să se interzică vagabondajul călugărilor, restrângându-se ieşirea călugărilor din mănăstiri”. (Va urma)