Moralitatea, o problemă de modele, nu de fraze

Lumea în care trăim astăzi are nevoie de multe. Dar dacă-i lipseşte ceva în cel mai înalt grad este credinţa în Dumnezeu şi, pe cale de consecinţă, moralitatea.

 

Dostoievski în „Fraţii Karamazov“ spune: „Dacă Dumnezeu nu există, atunci totul este permis“. Nu cred că afirmaţia avea în vedere atât existenţa lui Dumnezeu în Sine, cât mai ales faptul că necredinţa oamenilor poate genera dezastre. 20 de secole ne stau mărturie, iar ultimele cu prisosinţă că nici o lege dată de vreo instanţă, nici o sancţiune sau constrângere, nici o morală filosofică nu a fost de ajuns ca să-l îndrepte pe om. Savanţii cei mai străluciţi nu se pot înfrâna în pasiunile lor, oamenii de stat de ieri şi de azi nu-şi contrazic prin raţiunea autonomă propriile interese.

 

O observăm cu ochiul liber, pentru orice om fără raportare la Hristos, fie el ministru sau simplu portar la un spital, nu există abatere pentru care raţiunea să nu caute o scuză, nu este interes personal pe care necredinţa să nu-l justifice.

 

Egoismul omului necredincios este un element imoral suficient de puternic încât să înfrângă orice bariere ale bunului-simţ.

 

Încercările moraliştilor de provenienţă filosofică, mai vechi sau mai noi, n-au putut să dea umanităţii un program de moralitate, un drum de care ţinându-se omul să nu derapeze. De ce? Pentru că moralitatea nu este o problemă de idei şi de fraze, ci este o chestiune de pilde, e o problemă de modele. E un gen de viaţă pe care orice moralist trebuie să-l prezinte întâi în viaţa sa proprie. 

 

Divorţul între ceea ce spunem şi ceea ce facem, între o învăţătură şi modul cum este ea transpusă în viaţa de toate zilele rămâne vechea problemă a tuturor, de la începutul lumii până astăzi. Să luăm un exemplu din Antichitate, unde am fi tras nădejdea că oamenii nu erau atât de versaţi în răutate, în corupţie. Aţi auzit cu toţii de marele filosof antic latin Seneca.

 

Aflat în Senatul Roman, după cum ne spune istoricul Dio Cassius, Seneca a fost apostrofat de unul din colegii săi cu aceste cuvinte: „Frumoasă morală vorbeşti, dar o propovăduieşti din mijlocul  bogăţiilor, al grădinilor tale strălucite. De acolo lauzi tu sărăcia. Aş dori să ne spui aici, în Senat, prin ce mijloace filosofice ai făcut şase milioane de sesterţi numai în doi ani cu comerţul din Egipt?“ Seneca nu a răspuns la întrebarea pusă. Schizofrenia între faptă şi cuvânt l-a făcut mai târziu pe acel om de stat, ca şi pe unii astăzi, să-şi pună singur capăt vieţii. (Augustin Păunoiu)