Mult ni se va împlini dacă mult credem, ne rugăm, nădăjduim și iubim

Duminica a 10-a după Rusalii (Vindecarea lunaticului) Matei 17, 14-23

În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și adesea în apă. Și l-am adus la ucenicii Tăi, însă ei n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceți-l aici la Mine! Și Iisus l-a certat și demonul a ieșit din el și copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puțina voastră credință. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo și se va muta; și nimic nu va fi vouă cu neputință. Dar acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune și cu post. Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor și-L vor omorî, dar a treia zi va învia.

Minunea vindecării tânărului lunatic, prezentată în duminica aceasta, s-a întâmplat îndată după Schimbarea la Față, când Domnul Hristos a coborât de pe Muntele Tabor și a găsit mulți­mea care Îl aștepta. În acest context, tatăl tânărului lunatic, auzind de Iisus Hristos și de Apostolii Săi, se grăbește să ajungă la ei, dar apelând, mai întâi, la sprijinul Apostolilor, aceștia nu-l pot tămădui. Tatăl nu-și pierde însă credința și speranța, ci, ajungând în fața Domnului, cade la pământ la picioarele Lui și, cu glas sfâ­șietor, cu ochii înlăcrimați și adâncă umilință, Îi cere ajutorul. Iar Domnul Hristos Se milosti­vește față de el și îi vindecă copilul. La rugăciunea stăruitoare a tatălui, Mântuitorul alungă duhul cel necurat din trupul firav al tânărului și-l vindecă pentru totdeauna.

Punctual, textul de la Sfântul Evanghelist Matei prezintă trei momente succesive și complementare: 1. disperarea tatălui, al cărui copil era în faza ultimă a chinurilor morții; 2. îndoiala în credință a Apostolilor; 3. rezolvarea ambelor situații prin minunea săvâr­șită de Mântuitorul Hristos, minune din care se desprind următoarele aspecte: liniștirea părintelui pentru nădejdea lui pusă atât în puterea Apostolilor, dar mai ales răsplătirea credinței lui de Domnul Iisus; mustrarea îndoielii în credință a Apostolilor, care apoi s-au convins că acest Învățător al lor nu este numai un Om, ci și Dumnezeu Adevărat; Mântuitorul Hristos arată că o credință adevărată are la bază o învățătură curată, o viață cinstită și o adâncă contemplare a pre­zenței omului ca ființă cugetătoare și rugătoare în acest univers.

Multe sunt înțelesurile duhov­nicești ale pericopei evanghelice de astăzi, foarte folositoare, mai ales în această perioadă a Postului Adormirii Maicii Domnului, ce este un timp de primenire a sufletului nostru, care, din cauza păcatelor, devine bolnav, întunecos și rece, dar se vindecă, se luminează și se încălzește prin practicarea virtuților creștine. Dintre toate acestea însă se desprind câteva înțelesuri esențiale.

Să descifrăm sensul bolii și al suferinței în viața noastră

Înțelegem că avem datoria să descifrăm sensul bolii și al suferinței în viața noastră. Sfinții Părinți ne învață că nu fără motive vin peste noi bolile și sufe­rințele și că, atunci când suntem într-o situație ca aceasta, să ne străduim să-i înțelegem semni­ficația. Iată ce spune Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Când vin peste tine încercarea, boala și suferința, cercetează-le cauza și scopul şi vei afla mijlocul de a te folosi de ele”. Mai înțelegem că Dumnezeu, Cel ce cunoaște viața și suferința fiecăruia, dar și credința, smerenia și răbdarea fiecăruia, alege locul și timpul când îi eliberează pe oameni de boală și suferință.

Ceea ce înțelegem însă în mod deosebit din acest text este faptul că pentru vindecarea noastră trupească și sufletească sunt foarte importante credința, rugăciunea și speranța și toate celelalte vir­tuți creștine esențiale în planul mântuirii noastre. Având cre­dință puternică și speranță, prin concentrarea puternică a întregii noastre ființe în rugăciune, se dezvoltă în noi o forță ce atrage mila lui Dumnezeu. Important este să facem credința noastră lucrătoare, să se nască din ea o forță activă. Dacă însă credința noastră este timidă, îndoielnică, atunci nu este decât inerție, făcând ca rugăciunea să nu-și atingă scopul, întrucât împlinirea unei rugăciuni vine, mai ales, ca o răsplată pentru credința noastră.

Mult ni se va împlini dacă mult credem. Puțin, dacă puțin credem. Deloc, dacă nu credem și ne îndoim. O spune Însuși Mântuitorul Hristos: „De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede!” (Marcu 9, 23). Iar pentru a birui cele mai întunecate puteri ale diavolului, tot Mântuitorul ne arată, în Evanghelia de astăzi, doctoria necesară: „Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieși, decât numai cu rugăciune și cu post” (Matei 17, 21). Fără îndoială, aceste cuvinte ale Mântuitorului își găsesc sens în toate timpurile, pentru că nici un punct și nici o virgulă din spusele Sale nu vor fi trecute cu vederea, ci se vor împlini (Matei 5, 18).

Deci, pe lângă o credință puternică și o nădejde necondi­ționată, este nevoie și de rugăciune, iar rugăciunea trebuie să fie unită cu postul, milostenia, dragostea, iertarea şi alte fapte bune. Alte însoţitoare ale rugăciunii mai sunt blândețea, bunătatea, răbdarea. Toate acestea sunt flori frumoase în alcătuirea coroanei rugăciunii celei sfinte. Cine se roagă devine om paşnic și blând, mai bun, mai iubitor de Dumnezeu şi de oameni, iar rugăciunea este de folos pentru trup şi pentru suflet. Prin rugăciune ne legăm şi de Dumnezeu, dar şi de oameni, de semenii noştri, iar dialogul acesta, în rugăciune, îl putem exersa în orice loc, mai ales în biserică, în decursul celor şapte Laude, la Sfintele Taine și ierurgii, și fiecare dintre noi putem mărturisi cât de folositoare este cu adevărat rugăciunea.

Există oameni care au nevoie și de rugăciunea altora

Dumnezeu doreşte să se înalţe cât mai multe rugăciuni deodată, de către toţi credincioşii împreună, să ne rugăm unii pentru alții, pentru ca darurile Lui să prisosească peste noi şi să ne curăţim. Foarte adesea, există oameni care au nevoie și de rugăciunea altora pentru ei, așa cum ni se arată și în această pericopă evanghelică; vedem că acest tânăr lunatic este vindecat de Mântuitorul Hristos nu la cererea sa personală, întrucât el nu mai era în stare să exprime verbal suferința sa și nici nu era în stare să ceară ajutor pentru sine, ci tatăl lui se roagă Domnului Iisus Hristos pentru vindecarea sa. Înțelegem, așadar, cât de folositoare este rugăciunea altora pentru noi, mai ales atunci când noi nu ne mai putem ruga sau nu știm să ne rugăm cum trebuie pentru noi înșine.

De aceea, Biserica Ortodoxă se roagă pentru bolnavi, pentru cei robiți, pentru tot sufletul necăjit și întristat. Biserica a învățat din multele vindecări minunate pe care Mântuitorul Hristos le-a săvârșit în lume că și ea este chemată să contribuie la vindecarea bolilor și neputințelor sufletești și trupești ale oamenilor. De aceea, pe lângă lucrarea ei liturgică, săvârșită pentru bolnavi și suferinzi, prin Taina Sfântului Maslu și prin alte rugăciuni, Biserica a dezvoltat și o lucrare social-filantropică pentru bolnavi, înființând instituții pentru îngrijirea medicală a acestora (bolnițe, farmacii, cabinete medicale, centre medicale și spitale proprii), arătându-se, astfel, puterea vindecătoare a Mântuitorului Hristos, ca lucrare a iubirii Sale milostive în Biserică și în societate.

Cunoscând cât de importantă este credința noastră puternică înaintea lui Dumnezeu, cât de importante sunt rugăciunea, pocăința, postul și milostenia, să ne cercetăm pe noi înșine cu atenție și sinceritate pentru a vedea dacă în viața noastră toate acestea sunt practicate așa cum se cuvine și să nădăjduim că, păstrând cu fidelitate credința cea adevărată, adică o credință lucrătoare prin iubire milostivă, rugăciunile noastre vor fi ascultate de Dumnezeu.

Așadar, având deplina convingere că adevărata credință se întemeiază, mai presus de toate, pe experiența vieții în Hristos, exprimată prin trăirea și împlinirea Evangheliei propovăduite de Sfinții Apostoli, martorii oculari și transmițătorii fideli ai înaltei învățături - învățătura nu de la oameni, ci de la Cel ce este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6) -, se cuvine să cerem Mântuitorului Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, să ne dăruiască credință puternică, rugăciune stăruitoare, nădejde neîndoielnică și iubire milostivă, pentru a dobândi, asemenea tânărului suferind din pericopa evanghelică de astăzi, vindecare trupească și sufletească, atât noi, cât și toți cei pentru care ne rugăm, spre slava lui Dumnezeu și ­bucuria noastră a tuturor.