Mulţumim!

Toată rânduiala liturgică a Bisericii, inclusiv înşiruirea duminicilor din calendar, exprimă o logică a vieţii creştine. Este firesc ca după ce am săltat de bucurie la Învierea Domnului şi am primit încredinţarea, odată cu ucenicul pe nedrept zis necredincios, că Hristos a birut moartea (Duminica Tomii), atenţia noastră să se îndrepte spre cele care au fost primele martore ale biruinţei Fiului lui Dumnezeu asupra morţii. Intrată în conştiinţa eclesială ca Duminica mironosiţelor, ziua aceasta este o sărbătoare a femeii, în general, şi a femeii creştine, în special. Universalitatea elogiului datorat urmaşelor Evei se explică prin faptul că praznicul nu scoate în evidenţă doar virtuţile femeilor credincioase ce au stat în proximitatea Mântuitorului. Ba, poate mai mult decât atât, arată cât de preţuite trebuie să fie anumite trăsături ale femeilor, de multe ori desconsiderate sau ignorate. Evident, cei care, cu predilecţie, greşesc în această privinţă sunt bărbaţii. Socotim, deci, că Duminica mironosiţelor este pe drept considerată o sărbătoare a realei feminităţi. Căci nu concepţiile moderne despre statutul social al femeii "sculptează" portretul ideal al celor ieşite din coasta lui Adam, ci însuşirile perene lăsate în mod specific de Dumnezeu în femei.

Momentul festiv de astăzi trebuie valorificat, căci de prea puţine ori ne aducem aminte că femeilor le datorăm viaţa. Imposibilitatea existenţei fireşti fără lucrarea mamelor este un argument care arată, măcar el, că femeia nu este nicidecum în "eşalonul doi" pe scena acestei lumi. Oare când vom înţelege cu toţii că ea este, în realitate, "regizor", "erou principal" şi "producător" al spectacolului dăruit nouă de Dumnezeu din iubire? Poate în duminica de faţă, căci acum sesizăm, cât se poate de clar, că în foarte multe momente critice ale vieţuirii noastre, deciziile şi acţiunile brave aparţin unor femei. Injust numite ca făcând parte din "sexul slab", femeile mironosiţe, precum femeile în general, aleg înfruntarea oricăror pericole atunci când la mijloc se află sentimentul iubirii. Dragostea de Hristos le-a îndemnat pe cele ce au dus mir la mormântul Domnului să privească în faţă cu tărie primejdia ce s-ar fi putut ivi din ura iudeilor. Nu s-au gândit la viaţa lor, la ferirea de pericole. Chiar dacă ultimul verset al pericopei evanghelice citite în această duminică (Marcu XV, 43-47 şi XVI, 1-8) înfăţişează un grup de femei care erau speriate, motivul ce le emoţiona era dat de faptul că primiseră vestea, incredibilă şi uimitoare, că Învăţătorul a înviat. Într-adevăr, ultima imagine descrisă de Sfântul Evanghelist Marcu ni le arată terifiate: ele "au fugit de la mormânt", "erau cuprinse de frică şi de uimire" şi "nimănui nimic n-au spus, căci se temeau". În restul fragmentului însă, preocupările femeilor se îndreaptă doar spre împlinirea misiunii lor. Ele nu se gândesc cum să scape în cazul vreunui pericol sau ce să spună dacă vor fi prinse, ci se gândesc doar la obstacolele ce ar fi putut apărea în calea gestului lor plin de respect şi iubire: "Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?" (v. 3). Credem că jertfelnicia este prima calitate a femeii. Puterea ei de a se dedica este impresionantă şi smereşte trufia nejustificată a reprezentanţilor "sexului tare". Nu este altceva decât un mod de a reafirma că "Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari" (I Corinteni I, 27). În special bărbaţii ne simţim datori să ne plecăm în faţa celor care îşi îndreaptă timp, energie şi, mai ales, dragoste spre noi. Să nădăjduim că vasele sufletelor noastre se vor bucura în continuare de parfumul, delicateţea şi mângâierea faptelor urmaşelor mironosiţelor. Mulţumim!