Murim și ne naștem cu Hristos

Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, Cateheza 13, în Filocalica, Ed. Deisis, pp. 172-173 

„Învierea lui Hristos este învierea noastră a celor ce zăcem jos, la pământ. (...) Învierea și slava lui Hristos sunt însă, precum s-a spus, slava noastră, care are loc, se face arătată și văzută nouă prin Învierea Lui întru noi; căci însușindu-și o dată (prin întrupare) cele ale noastre, cele pe care le face întru noi și le atribuie Lui Însuși. Învierea sufletului primește întru sine sufletul viu și nu se amestecă în chip neamestecat cu acesta, nu se spune că este și nu poate să fie viu, tot așa și sufletul, singur și prin sine însuși, nu poate fi viu dacă nu se unește în chip negrăit și necontopit cu Dumnezeu, Care e cu adevărat viața veșnică (I Ioan 5, 20). Pentru că înainte de unirea (cu El) în cunoștință, vedere și simțire, acesta este mort, chiar dacă este spiritual (inteligibil) și nemuritor prin fire. Căci nu este cunoștință fără vedere, nici vedere fără simțire. (...) Orbul când își lovește piciorul de piatră simte; mortul nu. Dar, în cele duhov­nicești, dacă mintea n-ajunge la vederea celor mai presus de minte, nu simte lucrarea duhovnicească. Deci, cel ce zice că simte cele du­hovnicești înainte de vederea celor mai presus de minte, de cuvânt și de gând se aseamănă celui lipsit de organele văzului, care simte lucrurile bune sau rele pe care le pățește, dar nu știe cele pe care le are în mâinile lui.” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)