Nașterea de sus

Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, cap.15, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 12, p. 50 

„Domnul, Iconomul vieții noastre, ne-a lăsat ca testament botezul, care este typ al morții și al vieții. Chipul morții este apa (care ne acoperă), iar arvuna vieții ne-o dă Duhul. Socotesc că prin aceasta s-a clarificat problema dezbătută: de ce apa a fost legată de Duhul. Pentru că botezul are de realizat două scopuri: pe de o parte să suprime trupul păcatului (Romani 6, 6) - pentru a nu mai face roade vrednice de moarte -, pe de altă parte să trăiască în (atmosfera) Duhului și să facă roade sfinte (Romani 5, 22). Apa redă imaginea morții (prin faptul) că pri­meș­te (în ea) trupul ca într-un mor­mânt, iar Duhul trimite puterea de viață făcătoare, care ne reînnoiește sufletele, (aducân­du-le) din starea de moarte produsă de păcat, la viața cea dintru început. Aceasta, deci, înseamnă a se naște cineva de sus, din apă și Duh; prin apă moare pentru păcat, iar prin Duhul se renaște la o viață nouă. Prin trei afundări și tot atâtea invocări se săvârșește marea taină a botezului; în felul acesta se preînchipuie moartea, iar sufletele celor care se botează se luminează cu cunoaș­terea lui Dumnezeu. Încât, dacă în apă există vreun har, acesta nu se datorează firii apei, ci prezenței Duhului. Pentru că botezul nu are ca scop îndepărtarea murdăriei trupești, ci consacrarea unei con­științe curate lui Dumnezeu.” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)